Dar dincolo de temeri și de cuvinte pline de înțelepciune, lucrul cel mai important este acela că timpul este valabil și ne folosește la ceva, cât suntem în viață. În momentul în care trecem în neființă el se suspendă, iar noi pătrundem în atemporalitate. Secundele încremenesc.
Mereu vorbim de veșnicie fără să fi experimentat-o și irosim timpul acesta mărginit care ne este dat să-l valorificăm la maximum. Ciudați oameni mai suntem și noi!
Prezentul ne scapă printre degete, dar emitem pretenții de veșnicie...Dăm clipa de față pe o veșnicie iluzorie.
Nu spun acum că ar trebui să trăim într-un dezmăț continuu, dar poate că ar trebui să ne limităm la segmente de timp pe care le putem duce!
Nu s-a născut încă omul care să trăiască veșnic și veșnicia, raportată la condiția de acum a muritorului, ar fi probabil o tortură, dar omul a dorit întotdeauna să atingă cerul cu mâna, să nu îmbătrânească niciodată să aibă ceea ce nu poate avea!
Ce ar trebui să ne sperie?
1) orice secundă din viață irosită
2) perspectiva veșniciei în starea actuală, care ar reprezenta de fapt o tortură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu