Sufletul nu îngenunchează decât în fața lui Dumnezeu

A putut oare sclavia trupească să se extindă și asupra sufletului? Au existat oare sclavii acceia totali, care să îngenuncheze fizic și spiritual în fața stăpânului? Nu! Sclavie forțată a sufletului nu poate fi, decât dacă omul acceptă sau își impune asta.
Dintotdeauna omul a năzuit spre libertate, chiar și atunci când îi atârnau lanțuri grele de picioare, iar dacă ideea nu ar fi existat, nu ar fi aprins ca o scânteie lupta, iar sclavia s-ar fi perpetuat. Scavul știa că stăpânul îi putea lua oricând bunurile materiale pe care le avea și viața, dar de bogățiile din sufletul său nu se putea atinge...
E un miracol și o izbăvire faptul că oamenii din jurul nostru nu se pot atinge de cetatea noastră de salvare: de suflet!
O minte puternică face rănile lăsate de lanțuri și cătușe invizibile și fărâmă celule ale temutelor închisori.
Eliberarea si condamnarea noastră au loc prima dată în propria minte.
Orice om a primit ca dar suprem demnitatea, iar acest fapt înseamnă că sufletul omenesc recunoaște o singură autoritate supremă: pe Dumnezeu, pe Creatorul său.
Se spune că înțelepții din vechime au făcut mai multe teste care aveau la bază relațiile dintre sclavi și stăpâni și au observat că mulți posesori de sclavi depindeau de aceștia în multe privințe. Analizând în profunzime problema, concluzia a fost că în acea circumstanță sclavul era liber, iar stăpânul dependent.
Dacă prin absurd considerăm pe cineva inferior sau îl asociem unui sclav, dar nu putem renunța la serviciile și prezența lui, este evident cine este sclavul!
Sufletul, in orice postură s-ar afla:de învins, învingător sau răzvrătit, nu îngenunchează decît în fața lui Dumnezeu și nu recunoaște altă autoritate decât pe a lui.