Eram milioane de inși docili, aplaudaci la comandă, învățați să-i punem pe ceilalți pe primul loc și să ne simțim vinovați dacă îndrăzneam să ne gândim la fericirea personală (mi se întâmplă asta și acum, căci tarele din copilărie și adolecență nu se vindecă niciodată).
Țin minte că am început liceul în podgorii, la cules de struguri toată ziua, ni se lipeau mâinile de must, iar peste ele se depunea din belșug praful de câmpiei. Ajungeam la internat si la baie nici apă caldă, nici apă rece nu aveam, așa că mai stăteam câteva ore cu murdăria pe noi și nu puteam atinge nimic, absolut nimic...Nu venea televiziunea sa constate cât de negre ne erau mâinile.
Vremuri fericite??? Eram duși să culegem porumbul sau să scoatem sfecla de sub zăpadă de ne înghețau mâinile, dinții și aerul pe care-l respiram. Cui îi păsa? Vara, ne scoteau la prășit fasole.
Ni se făcea sete și dădeam să ieșim de pe rând să bem o gură de apă. Maestrul grosolan striga la noi:
-Inapoi pe rând, că nu muriți de sete! Beți, când terminați ce ați început.
Urma o muștruluială zdravănă și mă întrebam cum de avea funcția de educator, pe cât era de bădăran!
Singurele distracții erau spectacolele, când ni se dădea bilet de voie. Aveam 17-18 ani, dar nu ieșeam oricum pe poarta liceului, dacă eram la internat.
Uniforma? „Ei, știi este bună pentru copii săraci că se simt aiurea, sărmanii, când unii fac parada modei!!!”
Am urât uniforma pentru înverșunarea cu care eram umilită, când nu eram atentă la detalii. Era suficient să am bentiță albastră, că ore întregi eram certată în picioare, în fața clasei, de parcă aș fi furat ceva sau aș fi ucis pe cineva.
De o săptămână în care să avem activități cultural-educative, nici vorbă! Mai repede ne-ar fi dus să adunăm ceva de pe câmp!
Ce am învățat eu din timpurile acelea? Să nu permit sistemului sau oamenilor din jur să mă acrească.
Agresiunea lor inumană să se oprească la porțile sufletului. Să nu mint în legătură cu fericirile mele, căci minciunile nu răscumpără suferința. Să nu fiu un educator care umilește, ceartă din motive puerile toată ora, fiindcă nu are el chef să predea, se crede educatorul educatorilor și zmeul zmeilor.
Adolescenții de astăzi au drepturi și li se cere părerea, in timp ce noi am crescut sub impresia politicii pumnului în gură: „Să vorbească oamenii cu experiență, nu tu! Nici nu ți s-a uscat bine buricul!”
Adolescenții de astăzi sunt arhitecții propriilor vieți, participă la dezbateri și spectacole și mai ales au libertate deplină. Pare că între noi și ei sunt diferențe seculare și nu suntem contemporani!
Cu acest articol am acceptat provocarea de a susține Urban Up!, un proiect inițiat de Asociația De-a Arhitectura, care le oferă elevilor de liceu o bună oportunitate de a-și cunoaște orașul. Proiectul a fost derulat în anul 2017 în cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Totodată, pot fi organizate ateliere și în 2018, fie în licee, în săptămâna Școala Altfel, fie ca activități ale Clubului De-A Arhitectura. Detalii găsiți pe http://www.de-a-arhitectura.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu