Gramatica sufletului

Am momente în care, când îi cer unui elev să-mi reproducă o definiție sau o regulă gramaticală care eșuează lamentabil în vreo excepție, îmi vine să râd fiindcă îmi aduc aminte de Caragiale și Creangă cu pilulele lor umoristice:
1) „grămakica iaște o știință ghespre cum lucră limba și lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.” (Caragiale)
2) „Învăţat mai trebuie să fie şi acel care face gramatici! Însă şi-n gramatică stau eu şi văd că masa tot masă, casa tot casă şi boul tot bou se zice, cum le ştiu eu de la mama. Poate celelalte bâzdâgănii: rostitură, artea, corect, pronunţe, analisul, sintesul, prosodia, ortografia, sintaxa, etimologia, concrete, abstracte, conjunctive: mi-ţi-i, ni-vi-li, me-teîl-o, ne-ve-i-le şi altele de seama acestora să fie mai româneşti...” (Creangă)
În realitate, în ciuda faptului că se invocă existența unei singure gramatici, iar unii se cramponează de ea, vezi dictonul: Cezar nu este mai presus de gramatică viața de zi cu zi ne demonstrază că nu avem dreptate fiindcă:
1. Exista o gramatică  a savanților, cea din cărți, dar nici aceasta nu este 100% unitară. Studiind comparativ mai mulți autori constatăm diferențe de opinii între aceștia. De pildă, Ion Coteanu nu recunoaște existența stilului publicistic, iar Dimitrie Irimia denunță considerarea verbului trebuie din structura: Trebuie să fin politicoși ca fiind semiauxiliar. Exemplele pot continua, deci și lingviștii au dileme.
2. Mi-a plăcut ideea admirabilă a lui Ion Coteanu conform căreia: „Fiecare om are în mintea lui o gramatică, pentru că altfel nu ar putea să vorbească, să înțeleagă ce spune el însuși și ceea ce spun ceilalți.” A doua gramatică este cea din mintea fiecărui comunicator, simplă sau complicată, vulgară sau elegantă, pompoasă, în orice caz etalon al culturii, caracterului și felului de a fi al omului respectiv.
3. Gramatica socială nu este obligatoriu și cea corectă, dar pemite înțelegerea oamenilor când aceștia se reunesc și schimbă mesaje între ei.
4.Gramatica scriitorului, caracterizată prin expresivitate, originalitate.
5. Gramatica sufletului: celor pe care îi iubim le iertăm toate greșelile de exprimare, de pronunție, de orice natură, celor pe care-i detestăm le contabilizăm fără milă totul...
6. Gramatica empatiei. Cei cu tact își corectează elegant chiar și subalternii, în plus, vom judeca modul de a se exprima scris sau oral al cuiva, după posibilitățile de a studia pe care le-a avut.
De pildă, se spune că niciodată Caragiale, Rebreanu, Sadoveanu, marii scriitori nu au ironizat țăranii pentru vorbirea defectuoasă, ci numai clasele sociale care emiteau pretenții nejustificate la emancipare.
Dintre toate gramaticile, cea a sufletului generos este cea mai plăcută!