marți, 8 septembrie 2015

Crucea fiecărui om



Fiecare om are o cruce pe care o poartă în lume. Observând din afară, povara fiecăruia ți se pare ușoară.
”Este profesor? Ce mare lucru! Plimbă catalogul dintr-o clasă în alta, bea cafea în pauză, stă la căldură și are și atât de mult timp liber...”
Dacă nu ar avea vacanțele în care să-și revină din stresul cotidian, profesorul ar innebuni. În prezent elevii au numai drepturi, iar profesorii doar îndatoriri pentru un salariu derizoriu. Inspectorii, metodiștii, directorii pot intra când vor la ore să-l asiste și să-i găsească noduri în papură. Caiete și lucrări sunt corectate acasă, după orele de program, fiindcă ar fi pierdere de timp să le corectezi la ore...
Nici medicului nu-i este atât de ușor. Pacienții îl pot agresa, gărzile îl epuizează, presa îl denigrază.
Ei, dar șoferul trage de covrig toată ziua și stă pe scaun...Cine și-ar dori să trăiască din condus pe străzile nebune, în care se circulă cu viteza luminii și oameni inconștienți conduc în stare de ebrietate?
Brutarul ridică sacii plini cu făină și transpiră păzind cuptorul să nu se ardă pâinea. Mai există și gunoierul care mătură strada pe soare și pe ploaie, ca noi să ne bucurăm de fața curată a orașului. Sunt atâtea profesii utile și grele, astfel încât crucea cotidiană poate fi de marmură sau de granit, de oțel sau din fier.
Mai lungi sau mai subțiri, din lemn masiv sau din înlocuitori, crucile tuturor oamenilor sunt grele.
Doar aleșii poporului ne aruncă în spate poverile lor, răcnind că vor privilegii, fiindcă ne conduc. Pe lângă crucea cotidiană pe care o purtăm cu demnitate, pe umerii noștri stă și nesimțirea lor...
Poate că într-o zi, sentimentul vinovăției va fi crucea lor, grea ca pietra de moară!