joi, 3 septembrie 2015

Izolarea socială impusă în cuplu



Impunerea izolării sociale partenerului de viață reprezintă un atentat la independența lui, pentru că nu există ”carantină socială” totală nici în mănăstire, nici în spital, nici în penitenciar.
Omul nu poate trăi singur, chiar celibatar fiind, el interacționează cu prieteni, colegi de muncă, persoanele din mijloacele de transport în comun, când drumul este lung și plictisitor.
Când partenerul spune: ”Alege între mine și ei” își declară supremația în cadrul relației și știrbește independența celuilalt.
Strategia izolării sociale este simplă, iar rădăcinile ei sunt cumplit de amare.
La început se impune rărirea vizitelor și discuțiilor cu părinții, cu frații și surorile invocându-se categoricul argument: ”Acum mă ai pe mine. Nu sunt de-ajuns?”
După aceea se trece la atacul asupra prieteniilor. ”Dacă vrei să bei un suc sau să mănânci o prăjitură, cumpără să petrecem împreună! Ei sunt străini, eu sunt al tău. Poți vorbi cu mine ceea ce vorbești cu prietenii! ”
Explicațiile continuă cu acuzații: ”Te-au infiltrat prietenii și ai tăi. Cum te-ai întors de la întâlnirea cu ei, te-ai certat cu mine.”
Un partener manevrat abil, izolat social și terorizat de argumente și de explicații devine docil și ușor de manevrat. El știe că trebuie să rămână în relație, deoarece nu mai are prieteni, a fost îndepărtat de familie, iar pe partenerul care-i face atât de mult rău îl vede ca pe singura sa șansă de mântuire...
În momentul în care cineva dorește să vă izoleze social, nu picați în capcană! Este cel mai facil mod de a-și întinde dominația asupra dumneavoastră...