miercuri, 9 septembrie 2015

Gestul care aduce automat ”celebritatea”


Omul nu are nicio scuză să afirme că ura care îi întunecă mințile este alimentată din exterior, fiindcă dispune de supape de apărare interioară a conștiinței sale. Există câteva reguli sociale care măsoară elocvent lipsa de demnitate a unei persoane, acestea fiind:
1) nu lovești nicioată un om doborât, chiar dacă nu-ți este simpatic
2) nu te alături mulțimii care hăituiește un om aflat în dificultate, dacă acesta nu este criminal în serie, terorist sau hoț (infractor periculos)
3) nu lovești un copil lipsit de apărare
4) nu consideri că un gest de o josnicie ieșită din comun te face să crești în ochii celorlalți!
Din păcate există oameni care cred că piedica pusă unui bărbat cu un copil în brațe, care fuge să salveze două vieți este un act de mare curaj și o dovadă de o infinită spiritualitate și nu se sfiește să lovească tare cu piciorul un copil refugiat. În situațiile de criză energiile negative se strâng, echilibrul scapă de sub control, dar nu putem fi așa de sadici, chiar dacă ne aflăm la noi în țară și ne este bine!
În situațiile dramatice obișnuiesc să schimb în imaginație locul cu cel năpăstuit de soartă. Când un om este batjocorit în public, mă văd în genunchi în fața tuturor și sufăr alături de el vorbele grele și loviturile, fiindcă este OM, OM ca și mine, mai neom este cel care-l scuipă și care-l pălmuiește fără niciun drept!
Cel care comite gestul menit să-i asigure celebritatea postumă comite două erori. Prima: un om nu poate ierta afrontul adus altui semen, chiar dacă el dă tonul înjosirilor. A doua eroare: oricât ar crede că lovitura de picior a fost aplicată repede și discret va exista un martor al josniciei gestuale. Chiar dacă nu a fost un ochi ager pe pământ care să surpindă fapta noastră urâtă, cineva din cer a văzut, iar răsplata va veni mai devreme sau mai târziu...