Nu numai noi avem suflet în univers. Nu numai pe noi ne doare lipsa de recunoștință a celor din jur, care aruncă grăbiți cu pietre, deși ar trebui să mulțumească...
Generozitatea copacului față de om nu are limite: primăvara îi oferă flori și funze crude. Vara adăpostește păsările în ramurile lui, ca omul să se bucure de concertul gratuit, filtrează toxinele ca plămânii noștri să fie cât mai curați, umple sacii cu miere ai albinelor, ne oferă fructe zemoase și sănătoase, iar toamna, toamna devine tablou viu din prea multă iubire pentru oameni.
Copacul joacă rolul artistului total pe scena vieții. El nu-și vinde operele, ci le dăruiește.
Există copaci fără pădure, copaci care nu pot să înflorească și să rodească, pomi care mor de tineri, copacii nimănui și ai tuturor care sunt masacrați pentru un teanc de dolari, copacii de care oamenii își bat joc.
De ce plâng copacii cu frunze? Pentru că omul nerecunoscător le rupe crengile fără milă, scrie pe trunchiurile lor, aruncă pietre în coroana stufoasă sau le ia viața pentru doi arginți. Copacii plâng cu frunze când le-a venit vremea urâțirii, se simt vinovați că nu mai pot fermeca privirea omului și atunci, în loc de lacrimi le cad frunze galbene, roșii, portocalii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu