Paradoxul existențial constă în veșnica nemulțumire a omului care trăiește bine, dar oftează după rău. Ancorarea de trecut este atât de puternică, încât nimic din prezent nu produce satisfacție. Nostalgicii trăiesc în transă amestecând coordonatele timpului și fiind mereu în afara clipei. Să analizăm pe rând ce ar fi de regretat, cu riscul de a-mi atrage multe antipatii:
- Să regreți că te duci la magazinul din colț și cumperi câte pâini proaspete dorești și că nu mai ai cartela, care stabilea să mănânci o jumătate de pâine la două zile? Să-ți pară rău că oricând poți lua o sticlă de ulei, o pungă de zahăr și nu tragi de aceste produse de bază să-ți ajungă o lună conform rației personale? Era mai bine atunci când nu aveam parte nici de banane și portocale și nici nu auzisem de kiwi, avocado, mango sau papaya???
- Are sens să oftăm după săptămâna de lucru de șase zile, după obligarea elevilor și studenților de a efectua practica agricolă pe câmpiile și în livezile țării?
- Le pare rău tinerilor că nu mai fac armata, când cunosc cazuri în care s-au întors din armată handicapați, deoarece au fost bătuți, umiliți, înjosiți de superiori?
- Se invocă faptul că acum nu mai au oamenii unde lucra, deși unii nu vor acest lucru, dar dacă i-ar lua cu forța și i-ar duce la canal sau i-ar obliga să muncească în agricultură???
- În vremurile pe care nostalgicii le invocă granițele erau închise. Astăzi anumiți români muncesc în străinătate, iar alții își petrec concediile în locuri exotice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu