Se scuturau sacii cu făină ai iernii în văzdul și dealurile păreau prăjituri cu frișcă. Zarea se îndepărta și se apropia, brazii își plecau capetele știind că în curând securea-călău se va umple de sângele lor. Am luat sania, am acoperit-o cu o cergă, am așezat copilul confortabil pe ea și ne-am dus să vedem pădurea de brazi tineri, cu gând să ochesc un brăduț perfect pe care să i-l aduc după ce adoarme.
-Mami, nu este așa că ucizi o floare când îi rupi petalele și le arunci în aer fiindcă ai tu poftă de ploaie de petale? Știi te-am rugat de-atâtea ori să nu mai rupi trandafirii și margaretele din grădină că au viața mai lungă!
„Doamne, ce copil! Ce lecții de morală-mi ține!”
Începuse să bată vântul și se auzeau tânguielile crengilor și suspinul apelor ce se pierdeau sub cortine de gheață.
-Auzi cum plâng brazii! De ce sunt oamenii așa de răi, mami și taie pomii care sunt copii ca și mine. Un brăduț care este împodobit de Crăciun crește în 5-6 ani ca să stea o lună în casele oamenilor și să fie aruncat la gunoi!!!
„Doamne, ce pisălog! Eu vin ziua să marchez copacul pe care-l voi tăia pentru el, iar el parcă presimte totul.”
-Lasă că îți aduce și ție Moșul un brad drăguț, împodobit frumos să te bucuri de el! Eu nu știu de unde îl ia el, dar peste câteva zile ai să ai și tu unul.
-Ah, mama, parcă văd că o să fie un pomuleț viu și nevinovat, unul care-mi desfată privirea acum. Dacă Moș Crăciun este atât de generos, să-mi aducă un brad artificial!
„Iac-așa să caut brazi artificiali de vânzare, când pică pădurea pe noi!”
-Știi ce, dacă Moșul îți aduce un brad natural, care miroase a proaspăt în casă, să-i mulțumești frumos și să-i pui fursecuri pe farfurie și cafea! Aduce și el ce poate, trebuie să înțelegi asta!
-Da, mămico, înțeleg. Pică pădurea pe noi, iar noi să cumpărăm brazi de Crăciun artificiali!
Mergeam prin vremuri și tărâmuri de vis tăcând. M-am uitat prin pădure și mi s-a părut și mie că o mulțime de copii cu fulare și năsucuri roșii se bat cu zăpadă sau stau să fie ninși. Brazii fremătau ca niște copii, se rugau ca niște copii, aveau nevoie de ocrotire...
Îmi părea rău că-l supărasem și că-i rănisem sensibilitatea.
-Lasă că-i scriu urgent Moșului să caute “Brazi Craciun .Net”! Ai dreptate. Brazii sunt și ei copii.
„Este așa de mic, încât nu va realiza că este înșelat, mi-am spus, plănuind să-i împodobesc brăduțul proaspăt tăiat din pădure spunându-i că este brad artificial. Nu sunt un părinte denaturat, dar sunt atâtea cheltuieli de Crăciun, încât nu dau banii și pe brazi artificiali de vânzare, m-am gândit! Crăciunul nu este Crăciun cu brazi de Crăciun artificiali!
Ce a urmat? Un copil care a suspinat toată iarna aceea spunându-mi:
-Mama, mă doare nespus că Moș Crăciun a devenit criminal pentru mine! Ți-am spus doar că bradul este un copil nevinovat ca mine.
Am plantat 100 de brăduți în locul celui ucis, iar de atunci avem numai brazi artificiali de Crăciun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu