Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

vineri, 1 septembrie 2017

Dincolo de ușile albe


Secția e plină, numai cazuri grave.Fiecare își strigă durerea sa cum poate sau nu și-o mai strigă deloc fiindcă   este un efort pe care nu și-l mai permite. Fiecare a suferit o operație complicată, cel puțin una, iar acum se luptă să depășească momentele critice
 Pe lângă ei…aparate, seringi, ventilatoare, monitoare, injectomate, priviri atente, discuții, culori monotone :alb și albastru, voci calde sau grave, un strigăt din alt pat. Un amestec de durere, speranță și determinare.
Într-un colț, un pătuț de nou-născut, iar în el un copil frumos cu ochi atenți și triști studiază fiecare mișcare din jurul lui, când se apropie o asistentă începe alerta. Plânge atât cât poate, încearcă să se apere cu mânuțele de cea care crede că îi va produce durere,  nu știe că ea vrea să-l ajute, că prin durerea temporară pe care i-o produce,  el va putea merge mai departe încă o oră, încă o zi …nu știm cât.. Are 3 luni și 3 kg, exact greutatea cu care s-a născut, nu a ajuns niciodată acasă, cunoaște doar salonul de spital. A trecut cu bine peste o operație foarte complexă, vor urma altele, cel puțin 2 la fel de complicate..acum se luptă cu o infecție grava, cu plămânii care nu-l ajută să respire eficient, cu durerile de după operație și cu dorința de a fi in brațele mamei.
Plânge neconsolat de câteva minute bune, mă apropii de el, se oprește un moment, mă studiază – nu corespund, sunt îmbrăcată în culorile care îi aduc durere, începe să plângă și mai tare, mă apropii mai mult și citesc frica în privirile lui, îi ating ușor o mânuță, apoi îl mângâi pe frunte, el plânge speriat in continuare, iar eu rămân lângă el, îi schimb poziția, îi dau suzeta și continui să-l mângâi ușor pe frunte.  După câteva minute se liniștește, mă studiază fără să plângă, apoi doar suspină și adoarme. Mă uit la el și mă întreb câtă durere poate să suporte o ființă atât de mică?!.. De unde are puterea să meargă mai departe, când în dreptul lui sunt rostite diagnostic atât de grave?... E singur, mama lui îl vizitează, dar nu poate rămâne lângă el, e atâta gingășie și durere în ființa aceasta! Cine știe pentru cât timp mai are de luptat?!..Câte clipe frumoase și câte moment grele va avea de trăit?!
Plec de lângă S. Doarme liniștit. I se aude respirația dificilă și din când în când câte un suspin. Îl las și merg să verific un monitor. În fața mea apare fizioterapeutul, iar după câteva minute îl aud din nou pe S. plângând, același plâns disperat. Fizioterapia e simplă pentru un copil sănătos, dar pentru el e un chin care se repetă în fiecare zi, dar care îi dă o șansă în plus la viață.
La finalul programului de lucru mai arunc o privire către patutul din colț și mă rog să-l găsesc pe copil și peste 2 zile când mă întorc…