Trup de copil, minge elastică sărind către cer

Nu este fericire mai mare pentru un copil decât să sară și să i se pară că ușor-ușor se poate desprinde de pământ și ajunge la cer. Mi-aduc aminte când l-am vizitat pe Matei la bunicii paterni. M-a așteptat cu atâta nerăbdare ore întregi la poartă, iar când am ajund a sărit de bucurie, a bătut din palme și m-a tras de mână în camera ce îi era rezervată.
-Stii de ce te-am adus aici? Ulcă-te în pat cu picioalele și hai să sălim amândoi în același timp!
Vârsta și kilogramele respectabile m-au împiedicat să fac asta, dar cu sufletul aș fi țopăit oricând alături de el. Mă întinerește când mă consideră partenerul lui legal de joacă și se prinde cu putere de mine să-l duc din când în când în lumea adulților(să-i dau puțină Cola și să vizionăm împreună filme pentru oameni mari).
Așa că de data aceasta l-am privit cu infinită tristețe și i-am spus:
-Nu pot, dragul meu! Rupem patul.
-Si ce dacă. L-am mai lupt o dată.
Mi-am imaginat atunci câte neajunsuri poate cauza lipsa unor trampoline parc:
1) rupand patul din lemn masiv sau din ce material este făcut, copilul se poate lovi și accidenta grav
2) este distrusă o piesă de mobilier foarte necesară, iar copilul va fi chinuit de sentimentul de vinovăție
3) cel mic este certat sau pedepsit.
Este posibil ca micuțul să nu sară deloc, să acumuleze multă energie în el și să se descarce în mod violent, lipsa condițiilor săriturilor profesionale având efecte negative asupra devenirii sale ulterioare.
O trambulină elastică securizează salturile și jocurile copilului, îl eliberează de energie și îi oferă senzația de libertate infinită. Aici nimeni nu-i va spune că rupe patul sau că ridică praful din saltea prin casă.
Noi, adulții, ar trebui să eliminăm pentru totdeauna din vocabular expresiile:„Lasă că noi nu am avut trambulină și am trăit și așa!”
Nici nu realizăm cât de mult plafonăm cu reactualizarea lumii învechite în care am trăit!
Copilăria este scurtă, frumoasă și nu se mai întoarce niciodată, de aceea dacă avem prilejul să facem un copil fericit, de ce să-l condamnăm la condițiile precare în care am trăit și ne-am dezvoltat noi?
De ce să nu le amenajăm la domiciliu un parc de trambuline elastice, să se plictisească sărind și să aibă posibilitatea de a se schimba si de a-și face un duș când transpiră? De ce să nu fim scutiți de plata taxei de la locurile de joacă și de timpul limitat în care copilul se poate bucura?