Eradicarea sensului propriu al comparației „iese ca păduchele în frunte”

Se spune că păduchii sunt orgolioși și pretențioși. Deși reprezintă simbolul lipsei de igienă, este amuzant modul în care își depășeșc condiția și căută să invadeze capete curate unde să se înmulțească și să se simtă bine. După ce au invadat un păr curat, nu sunt mulțumiți, ies la vedere să-și facă victima de rușine! Își depun sute de ouă pe firul de păr, iar acestea strălucesc dizgrațios la soare. Încă puțin și își vor întemeia un imperiu în capul bietului om, care intra în pământ de rușine fiindcă a avea păduchi (luați involuntar, de cele mai multe ori) reprezintă cea mai mare umilință și rușine din lume...
Există momente în care disperarea omului curat nu are limite când copilul său este izolat la școală și vine cu ochii în lacrimi și cu sufletul sfâșiat fiindcă i s-au găsit păduchi, colegii îl arată cu degetul, nu mai vorbește nimeni cu el, i s-a spus să nu mai vină la școală până nu scapă de paraziți, iar după el se strigă: „Păduchiosul, păduchiosul!”

Cea mai dureroasă amintire legată de pediculoză o am din copilărie. Se apropia Crăciunul, iar peste satul nostru se așezase o perdea de liniște sacră. Obișnuiam să coacem 10-12 cozonaci dulci, parfumați și uriași la cuptorul din șopronul unei vecine. Spectacolul era de vis fiindcă ea iubea copiii, ne chema în casă,  lângă brad, ne dădea dulciuri (pe atunci portocalele erau rareee de tooot) lăsându-ne să ne bucurăm de căldură, de colinde și de luminile multicolore, care clipeau timid. Din când în când ne chema la cuptor să vedem cum se auresc dolofanii în tăvi. Iar în acele momente, de departe, un bocet disperat a sfâșiat liniștea. Au început să urle și câinii. Ne-am dat seama că s-a întâmplat o nenorocire, iar curiozitatea noastră era în așteptare.
 Gazda era singura care avea telefon pe o rază de 4-5 kilometrii. Peste 15 minunte, cineva a venit alergând și a strigat la poartă. Cerea voie să sune la salvare, fiindcă o femeie săracă, disperată că găsise păduchi în capul copiilor, le dăduse cu otravă (Verde de Paris), iar una dintre fete murise. Cel puțin să fie salvați ceilalți copii.
Murise fosta mea colegă de școală primară, o fată drăguță, cuminte și timidă (ținea mereu capul în jos când era scoasă la tablă) care avea niște codițe negre, lungi până la mijloc și groase ca brațele zdravene ale unui bărbat. Sărbătorile nu au mai fost sărbători pentru mine. Nu puteam să mai mă bucur de nimic, când ființa aceea tânără și plină de viață a fost băgată în pământ, iar mama ei s-a considerat mult timp vinovată. Parcă îmi îngropam o parte din copilărie, fiindcă în timp ce părinții noștri scoteau cartofi sau efectuau alte lucrări  pe fostele tarlale ale CAP-ului, eu si fetita cu cozi negre și groase și zâmbet trist ne jucam de-a mama și copilul, împleteam cununi de margarete și ni le puneam pe creștet visând că suntem mirese...
Iată motivul pentru care consider PARANIX un tratament minunat care anulează sensul dureros al comparației „iese ca păduchele în vârful capului” și salvează vieți. Acest șampon conține toate substanțele care înlătură pediculoza, fără să afecteze sănătatea utilizatorului. El este folosit cu succes în lumea întreagă și atunci nu se cade să folosim metode empirice care să-i distrugă pe cei pe care dorim să-i salvăm.

Dacă ar fi existat acest șampon, colega mea și mulți alți oameni și copii nu ar fi murit în mod real și nu ar fi murit nici de rușine.
Ea, copila cuminte și timidă, a murit de două ori. O dată de umilință și a doua oară de durere în urma administrării unui tratament stupid.