Pentru a-i fi mult mai ușor și ca să nu cadă în depresie, competitorul aflat la început de drum trebuie să știe că și înfrângerile au nuanțele lor.
Iată câteva dintre ele:
-Înfrângerea izbăvire sau mântuitoare. Ți se pare că ai pierdut luna de pe cer, aerul pe care-l respiri, în fapt, Dumnezeu te-a scăpat de o relație toxică sau de un lucru care-ți făcea mult rău. Dacă ți-ar fi rămas, ai fi ajuns la ruină, dacă l-ai pierdut, fără să-l dai de bună voie, fiindcă te complăceai în situația precară, te consideri înfrânt pe nedrept... Din păcate realizezi după mult timp și consum spiritual, cât de bine ți-a făcut acestă înfrângere soldată cu un câștig zdrobitor!
-Autoînfrângerea. Ai luptat împotriva ta, cu toate resursele, cu toată puterea și ai ajuns undeva unde nu prea găsești ieșirea. Se poate să fi și refuzat competițiile și prejudecățile limitative din mintea ta să te declare mereu pe ultimul loc, deși aveai șanse reale de câștig. Nu este deloc drept ce-ți faci! Din multe puncte de vedere autoînfrângerea seamănă cu o sinucidere lentă!
-Înfrângerea de către un adversar mai bun. Chiar dacă nu o accepți cu inima deschisă, cel puțin știi că ai participat la întrecere, iar câștigătorul a meritat premiul. Trebuie să te pregătești mai bine și să nu pierzi timpul cu victimizarea care nu este un principiu constructiv.
-Înfrângerea regizată. Ai fost de departe cel mai bun. Știi asta. Cu toate acestea ești privit în ochi și ți se găsesc fel și fel de motive ca aurul victoriei să meargă la cel aflat la sute de metrii în urma ta. Nici aici victimizarea nu ajută, dar nici abandonarea competiției.
Înfrângerea, de orice tip ar fi doare, dar ceea ce nu te omoară, ar trebui să te întărească! În fapt, înfrângerea mistificată, cu argumentele ei puerile, cu strategiile organizatorilor se dovedește de multe ori o sursă bună de umor pentru omul superior...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu