miercuri, 17 mai 2017

Festivalul Statuilor Vivante demolează prejudecățile și anulează etichetările

 

O întâmplare amuzantă despre o etichetare în neștiință de cauză

Sfârșit de an școlar. Robe, poze, panouri, febra absolvirii și pregătirea discursurilor. Sunt multe de făcut, dar prioritatea ar fi ca liceenii să se maturizeze, fiindcă își vor lua zborul.
Deja clasele a XII-a fac poze pentru diplome. Astăzi vine fotograful să le surprindă chipurile tinere.
În felul lui este un artist cu dragoste de meserie, te așază pe scaun, îți potrivește capul, îți îndreaptă umerii, mai mult de-atât ce poate face? Capul și figura nu le poate schimba.
Diana, organizatoarea momentului emoționant, își sună colegii să le reamintească de bani și de ținută.
Colegul ei este in mașină. Răspunde. Insistențele fetei i se par deranjante, deși sunt făcute în interesul său.
Răspunde pe-un ton arțăgos, apoi, cu toate că mașina este plină, când șoferul îl întreabă cui i-a vorbit așa, spune tare:
-Hei, mă bate una la cap că astăzi vine un jeg de fotograf să ne facă poze!
Nu-l cunoaște personal pe fotograf, dar a lipit fără să știe eticheta și deja se simte mai bine. Surpriza urmează peste o oră, când observă că omul care trebuia să-i imortalizeze chipul fusese cu el în mașină și-l auzise.
Cum a ajuns la școală, fotograful artist, a averizat-o pe Diana:
-Aveți unul păros în clasă. Fără supărare, eu nu-i fac poze! Să se ducă la cine o vrea el. Să nu mă întrebi de ce nu-l pozez, să spună el mai bine!
Fotograful, suflet de artist, și-a încălcat făgăduința și i-a făcut poze, după ce lipitorul de etichete a cerut scuze...

Prejudecăți legate de statui

La fel procedăm și noi cu statuile. Unele ni se par urâte și reci, altele grotești.
Credem în mod nedrept că statuile nu au suflet. Unii, profanatori de monumente, i-au tăiat o mână lui Eminescu, nasul lui Cuza, au spânzurat o păpușă din cârpă la statuia lui Avram Iancu.
Un covrig pus în palma întinsă, o salată sau un castravete băgat discret în gura ușor deschisă sunt impietăți pe care le comitem împotriva artei.
Ca fotograful din povestire, statuile au suflet, văd și aud.
Ele au fost însuflețite de creatorul lor și de cei pe care-i reprezintă. Fiecare statuie spune o poveste de viață, iar ochii lor vii impun respect și demontarea miturilor false și a prejudecăților legate de ele.
Teatrul Masca se află la a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante.
Anul acesta, timp de 6 zile vom putea atinge și urmări actorii costumați și machiați asemenea statuilor, imobili pe scena stradală, având acces liber la miracolul revelației: demonstrarea faptului că statuile sunt vii.
Festivalul debutează pe 30 mai, la Casa Filipescu-Cesianu, la ora 20 și continuă 6 zile.60 de spectacole internaționale organizate de artiști din România, Olanda și China vor demonstra că statuile au suflet și personalitate.
Teatrul Masca face cel mai frumos cadou publicului: prin spectacol ne conștientizează de respectul pe care trebuie să-l acordăm artei!