luni, 29 mai 2017

Oamenii au nevoie de doze eficiente de acceptare a bătrâneții de la tinerețe...

Mi-e milă de bătrâni! În special de cei singuri și de cei păcăliți de cei dragi. Au muncit o viață, au agonisit și au fost jefuiți în primul rând de încredere, apoi de tot ce au reușit să strângă. Mi se frânge inima când aud că un bătrân care a crescut copii, a fost internat în azil. Și cei foarte bolnavi duc o viață îngrozitoare, dar mă intrigă bătrânii încăpățânați, cei care nu s-au înarmat din tinerețe cu doza necesară acceptării bătrâneții...
Nu pot înțelege oamenii de peste 70-80 de ani care conduc pe drumurile publice, deși le sunt compromise toate reflexele și toate simțurile. Să admitem că nu mai țin la viața lor, dar cu ce sunt vinovați partenerii de trafic???
Și cel care se încăpățânează să se ducă la serviciu, deși vârsta pensionării a trecut demult, mă intrigă. Cum alții au acceptat ciclul vieții și s-au bucurat de pensie, găsind o mulțime de activități utile, așa poate face și cel care se crede veșnic tânăr și nemuritor!
Puterile ne scad tuturor, bătrânețea ne ajunge. Rezervele de acceptare și planul B este necesar din tinerețe.
Egoismul de a ține lumea în loc fiindcă nu accepți că ți-a trecut vremea, nu dovedește înțelepciune. Uneori el poate demola tot ce ai reușit să construiești la tinerețe.
Un bătrân care se încăpățânează să se creadă Făt-Frumos intrigă, în timp ce unul care spune povești și dă bomboane nepoților înduioșează...