Cum cobora el așa, nepăsător, iar viteza se apropia de cea a fulgerului, la un moment dat a intrat cu capul și corpul într-un gard de sârmă ghimpată.
Țepii metalici i s-au înfipte adânc în carne și în haine strângându-l ca într-o menghină.
Proprietarul, un orășean care și-a cumpărat casă de vacanță la țară, stătea liniștit în cerdac și comenta:
-Să-l văd eu pe nenorocitul ăsta de hoț cum iese! De intrat, a intrat prin gard, dar întrebarea este cum iese?
A doua zi, oamenii se-ntâlnesc față-n față la un pahar de vin, la un prieten comun.
-Bine, domnule, eu mă chinuiam să ies din gard, zgâriat tot, iar dumneata stăteai și te uitai liniștit la mine cum mă zbat ca peștele pe uscat de pe prispa casei?
-Aaaa, tu erai hoțul, măi? Puteam să-mi dau seama că ești zgâriat tot pe ochi. Ai crezut că nu este nimeni acasă sau nu ne-ai văzut și țup! în curtea și-n grădina omului...Uitați, doamnă, cine ne lua nouă salata, pătrunjelul și ceapa!
Soția sare în ajutorul partenerului:
-Este mai ușor să iei de la alții, dar rușinos, cel mai ruținos lucru este să furi. Pliveam în genunchi și îmi umpleam unghiile de noroi, să ai tu ce mânca, mă? Stai că pun eu mâna pe-un retevei acum!
-Oameni buni, v-am văzut in curte, v-am văzut pe prispă, doar nu veneam la furat de nebun tocmai atunci. Nu înțelegeți că a fost un accident? V-am strâmbat puțin gardul, dar vi-l repar.
Doamna de la oraș plusează:
-Cui vinzi tu gogoși, nenorocitule? Nu ne-ai văzut, asta este. Hai recunoaște!
Orășeanul face pe cocoșul:
-Nevastă, tu să taci! Mă răfuiesc eu cu dumnealui că sunt bărbat.
-Te răfuiești cu mă-ta, mă, aia care te-a învățat prost. Ce eu nu am dreptul să vorbesc? Faci așa că sunt oameni străini de față?
-Ți-arăt eu ție acasă. Hai să mergem! Să trăiești, domnule, mi-a părut bine de cunoștință și să știi că nu am nimic cu dumneata! Nu aveam cum să te scot din gard, când nici nu te cunoșteam. S-a întâmplat, s-a întâmplat... Să vii într-o zi să repari gardu' ăla!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu