sâmbătă, 20 mai 2017

Spectacolul Copilăriei

Copilul își pune cireșe la urechi în loc de cercei, fragi în loc de buze și ochi de mure fiind protagoistul spectacolului uimitor numit Copilărie. În toate spectacolele el poartă hainele de gală ale inocenței și nu-și fardează niciodată iubirea fiindcă pentru el aur este sinceritatea. Baletul copilului pe scena vieții este sublim, ca o promisiune că generațiile vor curge la infinit, iar oamenii vor renaște din propria lor dragoste. Replicile lui sunt pline de umor și optimism, prea rar triste sau egoiste:
„Eu nu vreau să cresc mare. Eu vreau să rămân mic și să mă joc toată viața!”
Copilul alergă prin covorul viu de flori și iarbă, dă într-o parte cununa de frunze, își pune nimb de raze de lună și de soare, bagă stelele-n sân și mușcă din fericire mestecând-o cu lăcomie.
Toată iubirea din lume face zid de protecție în jurul său.
Ce repede s-a terminat spectacolul copilăriei mele!

Visam să fiu luptătoare

Visam să fiu o luptătoare, țara și lumea să depindă de decizia și de acțiunea mea, tocmai de aceea la Țară, țară vrem ostași îmi luam avânt să sparg zidul advers format din mânuțe fragile și să mă întorc cu ostateci, nu să rămân la inamici ca ai mei să piardă. Eram cam plinuță pentru vârsta mea, iar adversarii comentau:
-Tancul acesta este de neoprit.
Am fost și cântăreață. Țineam microfonul din lemn cu amândouă mâinile, mă urcam pe-o piatră și, deși eu cântam, eu aplaudam, îmi imaginam că lumea se calcă-n picioare să mă vadă și să mă atingă. Mă înduram de ei, de spectatorii mei nevăzuți, spunându-le la microfon:
-Vă iubesc, oameni buni! Gata cu aplaudatul! Vă dor palmele.
Suflam în puful de păpădie să-l înalț la cer și mă durea când pica în valurile râului dematerializându-se. Săpam fântâni în nisipul de pe malul apei, salvam albinele de la înec c-un pai și căutam elixirul împotriva bolii și a morții. Poveștilor auzite le ticluiam alt sfârșit, vorbeam cu norii, cu vântul și ploile, mă lăsam mângâiată de fulgii de nea. Între mine și univers nu se interpunea computerul sau tableta.

Spectacole în cinstea copiilor

Copiii de astăzi sunt mult mai pretențioși decât eram noi atunci. Înțelegeam tot ceea ce se-ntâmplă în jurul meu și mă simțeam uneori vinovată de lipsurile pe care le aveam acasă.
-Când voi deveni mare, voi fi așa de bogată, încât să le cumpăr părinților tot ce este mai bun, promiteam în gând.
Nu aveam mereu tort de ziua mea, mă mulțumeam cu câteva bomboane, o sticlă de suc și urările lor de „La mulți ani!”
Astăzi, copiii își aniversează ziua de naștere în oraș și își aleg de cele mai multe ori singuri cadoul. Din păcate există și copii care primesc așa de mult, încât nu se mai bucură de nimic, chiar dacă le-ai aduce universul la picioare...
Cine nu are un copil să-și facă sau să împrumute unul cel puțin pentru o zi, iar în ziua aceea să-l facă foarte fericit!
Eu am un copil care mă iubește așa de mult, încât de câte ori pornim hai-hui amândoi prin oraș îmi pune inimioara în palmă.
-Să vii la mine de ziua mea, îmi spune înainte de a despărți! Vii așa de rar și stai atât de puțin...Ce-ar fi să stai mereu la noi? Să nu mai pleci niciodată?
-Vin în vacanță; Matei, îți promist că vin!
-Peste zece săptămâni???Până atunci nu ți-e dor de mine?
-Mi-e dor, dar vezi tu, așa e viața...
Se-ncruntă ușor. Acum, în mintea sa mică tună și fulgeră împotriva vieții care este cumplit de nedreptă...
Trebuie neapărat să ajung la el de Ziua Copilului anul acesta!Cum să ratăm Festivalul Opera Copiilor pregătit în cinstea lor? 4 zile de muzică, teatru și dans gratuite, în parcul Herăstrău și la Muzeul Satului!
Patru zile doar eu și el, doi copii ce se plimbă de mână prin oraș, sorbind spectacolele din priviri. Teatrul, muzica și dansul strânse laolaltă pentru noi. Costume și povești și actori în dar, iar noi să nu profităm de atâta generozitate??? Intrarea pe tărâmul fermecat al artei este LIBERĂ, iar acolo ți se îmbogățește sufletul și inima rămâne veșnic tânără.
Să ne întâlnim acolo de mână cu minunile din viețile noastre! Copilul drag ca lumina ochilor și copilul din noi...  Să-i încredințăm pe toți artei să-i facă mai buni, iar opera să le-o oferim ca pe-o floare care are nevoie de îngrijire specială. Numai plantând-o de timpuriu acolo, în suflete curate, ea va crește și va înflori.
Iar când noi vom fi bătrâni, copiii vor duce arta mai departe, nu vor condamna la moarte frumosul...