Maturitatea, prelungirea jocului de rol din copilărie

„Se-apropie1 Iunie și ploile nu se mai opresc. Din cauza frigului toate florile s-au scuturat prematur. Și noi ne maturizăm și îmbătrânim prematur.
Ziua Copilului  vine cu răsfăț pentru copiii răsfățați ai vieții și cu multe picăturile de zeamă de lămâie pentru cei mai puțin norocoși. Parcă ieri am fost copil și mă suiam pe un buștean, improvizam un volan conducând către spital ca acum. Tot către spital m-am grăbit de când mă știu, fiindcă am fost doctoriță din copilărie...”
 (Celui din spate care claxonează nervos):
-Și eu mă grăbesc, să ajung la spital, la copiii de care am grijă, dar nu vezi că e roșu? Da, sunt femeie, dar conduc mai bine ca tine! Am exersat pe bușteanul din grădină toată copilăria!

„Deși m-am născut la țară, nu-mi plăcea să sap și să strâng fân. Asta m-a determinat să mânânc cartea, să nu ajung să-mi câștig existența cu sapa sau cu furca. Este mai ușoară viața de intelectual? Nicidecum!”
Parchez mașina, iau liftul să ajung la pacienți. Părinții stau aliniați pe culoare așteptând ca un miracol să le dea copii sănătoși acasă. Micuții au afecțiuni grave la inimă, iar o răceală sau o altă complicație le este fatală.
Ei, cei care le-au dat viață, spun rugăciunile necontenit, în picioare. Unii înnebunesc de durere când duc acasă un trup neînsuflețit, alții rămân statui ale demnității și în nenorocire.
-O lumânare! Repede o lumânare!
„O lumânare pentru un copil care nu va mai apuca ziua lui? La salonul 12 am și eu o fetiță de care am grijă. Am tratat-o corect, dar ieri am lăsat-o puțin răcită...Nu poate fi ea, nu poate fi ea! M-am luptat ca o leoaică luni întregi cu moartea să-i smulg făptura nevinovată din brațe. Pe ușa iese mama pacientei mele răcnind în hohote, cu părul în dezordine:
-Doamna doctor, am pierdut copilul! În zadar v-ați luptat atât pentru el!
Se prăbușește la picioarele mele și îmi ia mâinile să mi le sărute, iar eu o mângâi pe creștet. „Bine că recunoaște că am făcut tot ce era omenește posibil să o salvez și nu se duce la Colegiul Medicilor să mă reclame...”
-Avea cinci ani, doar cinci ani, iar eu o lăsam cu bunica să merg la serviciu. Ah, dacă ar mai trăi, aș petrece tot timpul din lume cu ea! În loc să o ducă mama la spectacole de Ziua Copilului, o voi conduce la mormânt.
Vorbele îmi ies greu din gură astăzi, dar o duc în cabinet și o rog să mă lase să-i fac o injecție care să-i dea curaj. Are încredere totală în mine, apoi după câteva minute (injecția își va face efectul după un sfert de oră și atunci îi voi rezerva undeva un pat să doarmă puțin și să uite) mă crede atotputernică:
-A mai fost așa, vă aduceți aminte? Nu mișca, nu vorbea, intrase în moarte clinică, iar dumneavoastră ați readus-o la viață!

Ce vor face fetițele mele fără mine?

-Draga mea, îți poți reface analizele în altă parte. Te asigur că este o greșeală. Tu nu ai cancer.
-Nu-i frumos să mă minți! La telefon o poți face mai ușor că nu mă privești în ochi. Nu-mi pasă de mine, dar ce vor face fetițele mele fără mine? Cine le va îngriji și la va fi aproape?
Nu-mi place când discuția ajunge în acest punct. Orice ai spune, sună aiurea. Dacă spui că nu este adevărat, ești acuzat de minciună, să spui că vei avea grijă de copii, nu se cade...
-Dar copilul tău ce mai face? Să petreci orice secundă liberă cu el!

Răsfăț pentru copilul meu de 1 iunie 

Mă-ntorc acasă obosită și pusă pe gânduri. M-a înveselit puțin băiețelul meu care a cerut telefonul tatălui să-mi spună:
-Hai cucoană, hai cucoană, hai cucoană, mai repede acasă!
Mă așteaptă la ușă și se aruncă-n brațele mele.
-Facem mâncare amândoi?
Să stau cu el și la bucătărie este recomandat după câtă tristețe este în lume, cât de repede cresc copiii și ce scurtă-i viața! Îmi curăța ceapa, chiar dacă-i dau lacrimile și facem planuri pentru 1 iunie.
-Mama, tot cânt eu la pian, ce-ar fi să mă duci la Festivalul Opera Copiilor , 
organizat de Opera Comică pentru Copii în perioada 1 – 4 iunie, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului?
„Patru zile de răsfăț total: mama, tata și copilul. Un prilej să redevenim și noi copii și să uităm cum va crește în curând și nu-l vom mai avea la masă, fiindcă va avea el la rândul lui copii și nevastă...
Să participăm la Concursul Internațional de Balet, la spectacolul Punguța cu Doi Bani, la basmele simfonice Petrică și Lupul, Viața lui Mozart, Eliza și Micuța Florăreasă.
Să ni se picteze fețele în pisicuțe, tigri și căței, să vânăm comori și să participăm la picnicul copiilor!
Să vizionăm filme împreună la cort și să participăm la atelierele de supraviețuire, orientare și autoapărare!”

-Sigur, dragule, vom merge toți trei acolo și vom face o cură de fericire, îi spun convingătoare, iar el se ridică pe vârfuri, își încolăcește brațele calde, moi și fine pe după gâtul meu și mă sărută dulce!
„Închid ochii. Tot ce mă jucam în copilărie mi s-a îndeplinit, dar responsabilitățile sunt de mii de ori mai multe și copleșitoare...”