vineri, 26 mai 2017

Singurătatea „sub acoperire”...

Din ce în ce mai des aud în jurul meu că singurătatea ar fi una dintre cele mai grele boli, dar cea mai dramatică formă de solitudine mi se pare a fi „cea sub acoperire”.
Sunt cu cineva fiindcă așa se cade și nu pot ieși din social. Suntem împreună, dar pe cont propriu. „Decât să nu ai cal, mai bine o mârțoagă!!!”( Dar mârțoaga te poate lovi mortal cu copita în tâmplă...)  Am pe cineva, dar caut ceva mai bun.
Aceasta este una dintre formele ușoare ale singurătății sub acoperire.
Mai grav este să stai în aceeași casă cu cineva 20-30 de ani și să constați că te lasă singur în fața problemelor vieții, că trebuie să lupți pentru amândoi. Aceasta este singurătatea „cu certificat de căsătorie”.
Decât o familie cu numele, mai bine o singurătate asumată. Acestă constatare este tradusă în folclor: „Decât vai de doi, mai bine vai de unul!”
Efectele „singurătății legale și atroce” se răsfrâng asupra copiilor. Ei sunt trași ba de partea mamei, ba de partea tatălui și cresc fără să înțeleagă ce înseamnă o familie adevărată. În singurătatea legală sentimentul de vinovăție este pasat de la un partener la celălalt, iar când apar copiii și asupra lor și traumele sufletești sunt aproape nevindecabile.
Drama se trasformă în tragedie, când unul dintre parteneri oferă suport material și moral, dar nu primește niciodată ajutor când are nevoie. Se poate să fii închis între patru pereți cu „dușmanul”, cu un partener care te depersonalizează pentru a deveni complet dependent de el.
Singurătatea sub acoperire sau cea legală doare mai mult decât solitudinea asumată!