vineri, 13 ianuarie 2017

Loialitatea impusă nu este loialitate

Loialitatea este răspunsul firesc pe care-l dăm semenului nostru ca urmare a confirmării încrederii pe care o avem în el. Ea se construiește treptat între oameni, iar când este impusă în mod brutal se dovedește un fals colosal.
Loialitatea ne determină să-i luăm apărarea în fața celorlalți celui care ne-a cucerit inima chiar și când nu este de față. Sinonimă cu credincioșia, ea merge până-n pânzele albe, iar dacă este bine fundamentată de ambele părți, dincolo de moarte! Ce înseamnă să fie bifundamentată? Nu neapărat să fie reciprocă, ci obiectul loialității mele să nu-și bată joc de ea, ci să facă totul ca să întrețină flacăra vie a acesteia căci pe cât se obține de greu, pe atât se pierde de repede.
Oportuniștii nu pot dispune de această calitate fiindcă ei nu sunt statornici. Asemenea unor animale de pradă  vânează permanent beneficii, de aceea schimbă foarte des locurile unde poposesc sau se ascund și compania oamenilor pe care-i măgulesc. Ei sunt șobolanii care părăsesc nava gata să se scufunde și se îmbarcă la repezeală pe prima punte de salvare apărută în cale.
Cea mai cinstită formă de loialitate este cea între oameni egali ca funcții și statut pentru că vin în acest parteneriat al încrederii cu aceleași resurse.
Loialitatea este o calitate nobilă fiindcă nu se adaptează conjuncturii. Chiar dacă șeful care m-a cucerit prin felul său de a fi nu mai deține puterea, îi sunt credincios fiindcă a reușit să obțină acest lucru de la mine, subalternul său, prin generozitate, imparțialitate, omenie! Nici fidelitatea în căsnicie, nici loialitatea față de superior nu pot fi impuse. Poți să ameninți sau să pedepșești pe cineva, iar pe moment ai certitidinea că deții controlul, în realitate, asupritul este doar în așteptare...
Să impui loialitatea, iubirea, fidelitatea dovedește lipsă de înțelepciune! Aceste valori se obțin prin lupta subtilă de la suflet la suflet, de la inimă la inimă...