Până capătă discernământul și abilitatea de a se autoeduca echilibrat, educabilul este expus handicapurilor educaționale care constau în prezentarea extremelor ca fiind forme corecte de comportament.
Fie că sunt învățați să nu aibă încredere în forțele proprii, să așeze pe ceilalți pe primul loc, neglijându-se complet, fie că au ca model dascăli egoiști care se consideră nuclee ale universului, discipoli greșesc recurgând la una dintre aceste soluții. Soluția se află la mijloc. Pentru un trai liniștit eu și alteritatea trebuie să ne aflăm în echilibru.
Handicapul educațional se tratează prin respingerea programărilor negative, de oriunde ar veni ele. Am întâlnit zeci de profesori care au prognosticat negativ destinele învățăceilor lor:
„Tu, medic? Niciodată!” (erau în stare să spună chiar. „Peste cadavrul meu!”), „O școală profesională este suficientă pentru tine, dragă! Acesta îți este nivelul. Nu ți se pare că liceul este o căciulă cam mare pentru capul tău?”
Orice copil este susceptibil să devină medic, avocat, profesor, doctor, aviator, dacă profesia nu contravine structurii sale sufletești și fizice, adică nu poate fi pilot cel care este suferind sau medic cel care leșină la vederea sângelui. Este o încumetare să-i spui cuiva că nu va avea acces la o anumită meserie, că-i este interzis să viseze, cu atât mai mult, cu cât se ambiționează și muncește intens la clădirea idealului său.
Un alt handicap indus este acela să înveți copilul să se sacrifice la extrem pentru ceilalți. Sacrificiul este o valoare umană în măsura în care este apreciat și de ce nu reciproc. De obicei cel care acceptă să-și jertfească dorințele și ceea ce posedă pentru ceilalți devine „fraierul de serviciu”.
Dragostea față de semeni trebuie să se manifeste în mod echilibrat, căci extrema înseamnă slăbiciune.
Critica excesivă este un alt handicap educațional, Exigența mai presus de fire, perfecționismul pretins celorlalți fac din noi prezențe dezagreabile. Și da, există educatori care încearcă să le trasforme celor pe care-i formează ura lor față de tot și de toate.
Este posibil ca și educația adevărată să vină la pachet cu handicapurile, de aceea se cuvine să filtrăm orice contribuie la formarea noastră, iar când suntem maturi din punct de vedere educațional să eradicăm handicapurile educaționale din viața noastră!
ORICE EVALUARE DEPRECIATIVĂ NEDREAPTĂ NU NE DESCALIFICĂ DE LA STATUTUL DE OM ADEVĂRAT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu