luni, 9 ianuarie 2017

Fericirea neconștientizată

Fericirea pe care n-o conștientizezi se răzbună abia când o pierzi. Când gerul îngheață pietrele sau stelele de pe cer, când Crivățul pătrunde până la oase este așa de bine să stai în casa încălzită și luminată, în patul tău confortabil! În acele momente mă gândesc la cei care nu au casă, nici pat, care supraviețuiesc improvizat pentru că nu au posibilitatea să-și conserve viața.
Când în clipele supreme de confort găsim motive de nemulțumire, să ne gândim la nedreptățiți acestei lumi! Când nouă nu ne ajung: lumina, confortul, răsfățul, tehnologia, transfugii își părăsesc casele pentru a-și salva viețile. Există oameni care fug, înfruntă pericolul și necunoscutul pentru a trăi!
Întotdeauna au fost oameni care și-au văzut casele mistuite de foc, înghițite de ape, fărâmate de buldozere și au luat-o de la capăt. Unii au fost prea bătrâni ca să mai clădească iar și inima rea le-a grăbit sfârșitul fiind condamnați să-și petreacă ultimele zile pe uși străine.
 Alții au fost obligați să plece din locul în care au văzut lumina zilei cu o bocceluță care conținea o pâine și câteva haine de schimb...
Nici nu conștientizăm cât de fericiți suntem că avem o casă, că nu suntem singuri pe lume, că avem căldură, sănătate și hrană și nimeni nu ne hăituiește ca să ne ia viața!