miercuri, 4 ianuarie 2017

Motiko, dorul meu de peste 500 de ani



Lumea este un imens sat de când mă pot teleporta de la un capăt la celălalt al ei, de când timpul nu mai are granițe pentru mine. Cu ochii mei migdalați și oblici sorb lumina unei noi zile cum m-aș delecta cu o ceașcă de cafea bună. Zorile, flori de cireș japonez, se scutură învăluindu-mi în frumusețe și mister ființa...
 În zori, mă bucur că trăiesc în Țara Soarelui Răsare, ținut de foc, aflat pe jăratec deși este încercuit de ape. Lava poate expoda într-o clipă, cu toanele de cal nărăvaș ale pământului m-am obișnuit deja. Noi divinizăm viața aici pentru că trăim înconjurați de ape și de foc, de pericole iminente care se succed și ne determină să o prețuim: 50 de vulcani activi, 200 de vulcani inactivi, 1500 de cutremure pe an și cu toate acestea nu încetăm să muncim și să facem planuri!
Zeul Atotputernic scoate din cutia Pandorei; taifunuri, vulcani, tsunami și cutremure pentru noi, dar ne-a oferit și orezul, citricele, trestia de zahăr, ceaiul și viermii de mătase.

O cultură a orezului, elogiul simplității

Am fost învățată din copilărie să iubesc orezul, să-l mângâi cu palmele și cu privirea când are nevoie de iubirea noastră ca să crească pe ape. Dacă îngerii ne-au împrumutat ceva din hrana lor, cu siguranță ne-au dat orezul, cereala fără gluten, care hrănește mai mult de jumătate din populația globului și există în 40 000 de varietăți. Acest aliment minune este responsabil de viața lungă a noastră, a niponilor, de faptul că activitatea creierului ni se dublează, nu ne îngrășăm și nu ne temem de colesterol, ținem cancerul la distanță, atacul de cord ne ocolește ținuturile, iar pielea noastră este fără pete și riduri, păstrându-și suplețea și aspectul catifelat din copilărie.
Din crusta de orez îmi făcea bunica prăjitura copilăriei mele, MOTIKO. 
Preparată în crustă de orez, era umplută cu afine de pădure, alune, ananas, banană cu ciocolată, caise și migdale, căpșuni, ceai verde japonez, mango, măr verde, pepene galben sau verde, portocală roșie, fistic, struguri și struguri. Revăd cu ochii minți platourile aromate, curcubeie de poveste  comestibile, care-ți iau mințile prin gust și arome!
Desertul de lux japonez mă determina să vad în căsuța simplă din lemn, cu pereții împletiți din trestie și bambus, căptușiți cu lut, un adevărat palat imperial. Când bunica făcea prăjiturii, vecinii stăteau la coadă să vină în vizită la noi. Mă îngrijoram crezând că nu ne vor ajunge și nouă, familiei, dar zile întregi bunica nu se putea opri din preparat. Oaspeții stăteau în camera amenajată pentru ei, acaparând mesele joase, așezați pe pernele din paie de orez, admirându-ne pictura realizată pe rulouri din mătase, ikebana, dar mai ales mâinile și măiestria bunicii.
A fost așa un fel de egoism al bunicii care nu a vrut să mă-nvețe, nu a realizat că secretul nemărturisit la timp va fi îngropat adânc în mormânt...Chemarea deliciilor japoneze Motiko o simt și acum. Ea vine din generații, tranzitează naționalități și epoci, marchează destine.

Cu ochi oblici de poftă comand Motiko la AFI Palace Cotroceni și Park Lake

Cum am ajuns aici nu știu. M-am trezit în secolul vitezei, oamenii roiesc ca furnicile în jurul meu, clădiri din sticlă și beton par uriașe față de locuința mea de acum 500 de ani.
Sunt racordată la cotele înalte ale civilizației, dar am pierdut bucuria clocotitoare de viață pe care o aveam atunci.
Zorile, flori de cireș japonez, mă copleșesc cu grijile lor, în timp ce timpul mă face să nu mai simt că-mi aparțin. Nu mai am timp să savurez cafeaua în liniște, sărbătorile au dispărut fără să-și ia rămas bun, deși numai noi știm cum le-am așteaptat. Au plecat pe furiș ca niște hoți, iar amintirile ne dor.
Merg așa prin malluri și mă doare tot sufletul și tot corpul!!! Existența mea este o rană fiindcă îmi lipsește ceva esențial, dar nu știu ce.
Nu credeam să zăresc vreodată prăjiturile minune ale copilăriei mele din existența anterioară! Le privesc cu ochii oblici de poftă și nu mă opresc din comandat.

 Cerul a coborât pe pământ, timpul s-a oprit, fericirea se-ndreaptă spre mine în cascadă...
Bunica nu a murit, ci a devenit nemuritoare prin rețeta ei de prăjituri japoneze de lux! Abia acum înțeleg. Ea trăiește veșnic și va face prăjituri pentru toți pământeni...
Dacă sunteți din București, le puteți comanda telefonic: 0745.286.866 și veți călători prin intermediul gustului în Japonia de acum 500 de ani, dacă nu sunteți, mergeți la mallurile din Titan și AFI Palace Cotroceni și cumpărați-le personal, cât mai sunt în stoc!