A aprecia gustul vieții

Viața nu este mereu dulce ca o prăjitură și parfumată ca o căpșună, ci își schimbă gustul după nevoile noastre. Când se dovedește acră sau amară ne oferă ingredientul de care avem nevoie în momentul respectiv pentru a supraviețui.
A trăi nu este ca atunci când te afli la volan, iar drumul este liber, eștii singur pe stradă, mașina merge ca nouă, nu sunt denivelări, serpentine sau curbe și ajungi fără peripeții la destinație. Oare ce drum ar fi acela?
Am avea ce povesti sau cu ce ne mândri? Conștientizând faptul că este o ființă fragilă, omul trăiește cu frica în sân și doar provocările vieții îl ajută să devină curajos. Există persoane care se tem de ele însele.
Dacă nu sunt suficient de frumoase, de deștepte și de bune? Dacă greșesc? Dacă râde lumea de evoluția lor? Dacă nu vor reuși nimic în viață?
Derapajele se rezolvă cu voință și inteligență, când pot fi corectate și trebuie să admitem că ele apar în viața fiecărui om activ. Depindem de propria voință și determinare, dar și de partenerii de supraviețuire.
Nu este un om slab cel care greșește și învață din erorile personale, ci slab este cel care merge din eroare în eroare nemaiputând să se redreseze!
Colaborăm cu oameni buni și răi, drepți și nedrepți. Când ne contaminăm cu exemple negative dăm dovadă de lipsă de fermitate, doar când țintim mai sus și mai bine devenim puternici.
Conviețuim. Țesem relații de muncă, de vecinătate, de prieteni, de colaborare și iubire. Ne influențăm reciproc și trebuie să admitem asta, dar la fel de bine trebuie să ne autoimunizăm cu terapia comportamentală. 
Nu întâmplător, în romanul CLIMATE, A. Maurois afirma: „Spiritul femeilor e alcătuit din impresiile succesive lăsate de bărbații care le-au iubit, tot astfel după cum gustul bărbaților e format din imaginile confuze și suprapuse ale femeilor care au trecut prin viața lor”...
Apreciez gustul vieții așa cum este fiindcă știu că îmi oferă tot ceea ce am nevoie!