Era Nouă a spiritului civic

Decembrie însângerat. Veștile bune erau departe, prea departe de noi și veneau împachetate în doliul inimii fiindcă  mureau copii unei națiuni. Frații și surorile noastre zăceau pe străzi și bulevarde, iar peste ei se trecea cu tancurile. Situația din țară era confuză și ne puteam întoarce oricând la starea de turmă hăituită de cei care ne conduceau.
Noi, o pâine la trei zile și aceea pe cartelă, un litru de ulei pe lună și un kilogram de zahăr, ei tot ce era mai scump și mai bun în lume! Noi, speriați de ei, dezorientați, torturați de metodele lor de a impune tăcerea, ei opreau circulația să meargă liniștiți la vânătoare, să nu-i împiedice prostimea de la distracție!!!
Ei, străbăteau în cele mai luxoase avioane lumea, noi aveam 15 zile de prestație, muncă neplătită în folosul comunității si nu aveam voie să mergem în străinătate, decât în spatele casei sau al grădinii.
Și-acum eram gata să prindem victoria în mâini, dar ea oscila: acum cobora spre a fi apucată de degetele noastre flămânde, acum se ridica spre eter ca un balon plin cu aer sau ca un zmeu purtat de vânt...

Revoluția din comună

S-a sfârșit cu bine totul. A murit mult tineret, s-au sacrificat mulți eroi, dar suntem LIBERI, LIBERI, oameni buni! În sfârșit putem vorbi deschis despre rănile trecutului.
Dar este greu! Comunismul se încăpățânează și se prinde cu mâinile de fier de scaun. Îi dai peste degete, dar nu-și dezlipește șezutul de pe posturile de conducere. Îmbătrânit în rele se pricepe să dezinformeze și să înfricoșeze lumea:
-Ați auzit, fraților? Ne ia la închisoare pe toți cei care am avut carnete de membri de partid. Vin străinii peste noi, se desființează CAP-urile. Va fi vai și amar de noi!
Îmi vine să urlu și să le demonstrez că mai vai și amar ca-n Comunism nu a fost decât în Sclavagism, dar toate la rândul lor.
Se spune Israel, când a fost izbăvit din robia Egiptului și i se dădea mana ca hrană gratuită, a început să plângă după usturoiul și pepenii robiei...
Mă revoltă îngustimea minților umane care au suferit cel mai mult și modul dureros în care pot fi manipulați oamenii care au suferit cel mai mult.
Fosta primăriță este încă pe funcție, deși ar trebui să-și dea demisia de onoare. Ca femeie nu a ezitat să cheme la prestație mame cu copii sugari, în timp ce cetățenii bine văzuți ai comunei, aristocrații, nu au fost deranjați!
Și eu am făcut prestație alături de femeile acelea cărora le plângeau copiii acasă. Nu mi s-a dat o masă și eram muncită fără să fiu plătită de dimineață până seara!
Așa că ne-am mobilizat și ne-am îndreptat către locuința primei femei din localitate să o demitem.
Ne-am făcut planuri mari.
Desființarea CAP-ului, iadul care ne-a mâncat sănătatea pentre trei lei  și au scos oamenii la pensii mizerabile de doi lei din care nu-și pot asigura nici pâinea zilnică...
Acțiunile noastre sunt contracarate de atacurile dure ale foștilor:
-Cum să demisionez, oameni buni? Eu am o răspundere față de comuna acesta. Mă acuzați că am obligat mamele cu copii sub 2 ani să iasă la prestație. A venit vreuna la mine să mă roage să o tai de pe listă și nu am tăiat-o? Și ce v-ați adunat la poarta mea? Doarme copilul și-l treziți. Haideți să alegem un consiliu pe care să-l propun eu, să se ocupe de binele comunei în acestă perioadă tulbure!
Ghiciți componența consiliului? Secretarul comunei, președintele CAP-ului, toată „nobilimea comunistă” (fie-mi scuzat oximoronul!).
Spiritul civic s-a manifestat atunci, iar eu am fost parte din el vărsându-mi năduful pe comuniștii, oamenii care mi-au furat dreptul de a studia și de a avea un serviciu.
Terminasem liceul agricol și m-am dus cu repartiția la președinte, care mi-a spus cinic:
-Te duci la câmp, fetițo, doar nu ai vrea să-mi iei locul  că fac și eu liceul la seral acum...
Și îmi amintesc cu amărăciune replicile președintelui cooperației, când m-am dus în audiență la el cu vecina fiindcă ne tăiase de la rația de pâine: pe mine fiindcă nu eram angajată, deși munceam cot la cot cu părinții pe tarlalele colectivului, iar pe ea fiindcă avea un copilaș de trei luni și nu putea ieși la muncă:
-Tu ce vrei? Să-ți dau eu pâine? Dar ce ai făcut copilul cu mie? Iar tu, la serviciu! Ești un parazit și vrei pâine, dragă!
A doua zi după revoluție i-a ars magazia (n-am avut absolut niciun amestec civic, malefic sau de altă natură). În ea se aflau burdușiți saci de grâu și de făină!!!
După Revoluția din 1889 a început Era Nouă a spiritului civic.

Festivalul Organizațiilor Neguvernamentale

Organizațiile neguvernamentale consfințesc existența libertății și a democrației într-o țară și demonstrează că flacăra spiritului civic este vie și nu poate fi stinsă.
În 2017 Festivalul Organizațiilor Neguvernamentale va ave loc în trei orașe importante din România:
1) București 17-18 iunie
2) Iași 24 iunie
3) Cluj-Napoca 1 iulie
fiind finanțat prin Programul de cooperare Elvețiano-Roman, avand Kaufland România ca sponsor principal.

Participați la ONGFest susținând activ cauzele în care credeți! O lume mai bună se construiește punând mână de la mână la întemeierea ei.
Participați la atelierul de fapte bune prin dezbateri!

Sunt atâtea cauze nobile în lume în folosul comunității în care ne putem implica, încât nu avem dreptul să ne irosim timpul și energia în lucruri rele!