Se mișcă țara, se schimbă programa la limba și literatura română!

Stăteam ieri în sala ticsită de lume, alături de colegele și prietenele mele (da, este un lucru minunat că suntem și colege de serviciu și prietene!) și am avut revelația că particip la o minune, la un eveniment istoric, la renașterea limbii române: mai marii noștri și-au dat seama cum au făcut copiii să-și urască limba maternă și încercă să corecteze acest păcat de moarte!!!
Uneori mă simțeam vinovată, cumplit de vinovată față de ceea ce am ales să fac și ce eram silită. M-a atras limba română fiindcă am simțit că-mi oferă libertea de a zbura dincolo de nori cu ajutorul cuvintelor, de a șterge lacrimi și a turna cupe de speranțe celor din jur. Doream ca orele să fie jocuri, spectacole, prilejuri de bucurie, dar programa ne impunea reguli, reguli și iar reguli, cunoștințe peste cunoștințe, unele mai demodate decât altele care urâțeau limba pe care copiii au auzit-o și învățat-o din leagăn.
Unde mai era dulceața proverbială a ei, când eram nevoiți să dictăm și să impunem: „Memorați modurile și timpurile verbelor, cazurile substantivelor și funcțiile sintactice, elementele de prozodie!”?
Opera literară devenise așa un fel de cadavru de care trăgeam în toate părțile să identificăm: instanțe narative, mărci ale subiectivității, perspectiva narativă...
Și la ce ne foloseau toate acestea? Mi-am imaginat elevul de astăzi ajuns bunic transmițându-i o moștenire spirituală nepotului său:„Mă, știi tu că eu știu toate verbele copulative, câte litere și câte sunete are un cuvânt și tipurile de ritm?”
Și îmi imaginez râzând contrarăspunsul: „Bun, și de câte ori în viață te-a pus cineva să numeri literele și sunetele din replicile rostite sau să precizezi ritmul unei poezii?”
Poate că din cauza acesta elevii au încetat să citească. Mă gândesc că aveau în minte toate rezultatele necropsiei literare și se gândeau cu stupoare să nu-i oblige cineva după lectură să precizeze: elementele de prozodie sau viziunea autorului despre lume, în 339 de cuvinte!!!
Decongestionarea programei școlare este semnul cel bun că mai marii noștri vor să ne împace copiii cu limba maternă și vor pune mai mut preț pe fapte vii de limbă, decât pe definiții și reguli!