Vizită ratată...(Este doar o parabolă. Citiți-o ca atare!)

Poate că nu am fost o gazdă prea pricepută când ai venit în vizită la mine în suflet. Te-am tratat cu obișnuință ca fiind de-al casei. Am crezut că vrei să rămâi, eu ți-am oferit ceea ce am avut, tu ai stat cât ai putut.
Vizitele spirituale țin de socializare și să nu crezi că-ți reproșez ceva, era dreptul tău să pleci și ți-am spus că ușa s-ar putea închide pentru totdeauna, dacă ieși, adică nimic nu va mai fi din tot ce a fost...
Te-am prevenit!
Și chiar nu-mi pare rău că ai plecat! Nu te vorbesc de rău, dar aveai așa un talent să-mi umpli sufletul cu tine, să nu mai încapă nimic altceva în el. Eu tânjeam într-o parte, tu într-alta, așa că ai ales să pleci.
Am conștiința împăcată că nu te-am izgonit. Nu m-a deranjat că te-ai dus, ci că la plecare ai răvășit totul, absolut totul, a trebuit să stau ani întregi să repar ce ai răsturnat tu, dezordinea, mizeria, mucurile de țigări din scrumierele pline, să aerisesc, să dau cu var, să mă pregătesc de musafirii care meritau să-i primesc!
Credeam că nu voi mai putea primi pe nimeni la ospățul sufletului meu, dar, Doamne, sunt fericită că vin zilnic atâția oameni cu mâinile pline de comori!
Nu știu cum valurile vieții te fac să te simți în derivă, dar te apropii ca un hoț de ușa sufletului meu. Nu mai e ce-a fost! Nu mai sunt gazda naivă de odinioară! S-ar putea să te surpindă, eu, cea care îți iertam totul în trecut, pentru tine am ferecat ușa!
Poți să îngenunchezi în fața ei și nu mă înduplec!
Sentimentele se nasc, cresc în noi, apoi îmbătrânesc și mor fiind înlocuite cu altele. Vizita ta, o vizită ratată, a fost înlocuită cu stropii de pace pe care-i aduc cei pentru care sunt cea mai importantă.
Nu putem trăi izolați. Deși viața este așa de scurtă avem parte de multe, foarte multe vizite ratate și rămânem acolo unde ne simțim ca acasă.