Omul este cel care, într-un fel sau altul, își fixează limitele. El hotărăște când să înceteze să meargă la școală, ce activități să presteze, cum să-și trăiască viața, oamenii care vor face parte din viața lui, ce bunuri să adune mai mult: materiale sau spirituale, de aceea este imoral să-i copleșim cu daruri pe care apoi să le arunce la gunoi!
Ne trezim uneori prea târziu că am dăruit din timpul și energia noastră unui om care nu avea nevoie de aceste lucruri de preț. Să schimbăm cursul existenței unui om este riscat pentru că tot ceea ce este bine și frumos, lui îi poate produce suferință. Oamenii sunt ca și florile: unora le este prielnic un mediu, altora le este ostil. A duce un copil crescut în vârful muntelui, în aer curat, printre păduri și flori în lumea aglomerată a orașului implică multe provocări. Va trebui să deprinzi puiul de om să accepte aglomerația, să se orienteze, să-și cenzureze gesturile, să traverseze străzile aglomerate...
A priva un om activ de muncă fizică înseamnă a-i produce nefericire, de aceea toate demersurile noastre insistente care au ca obiective ușurarea vieții sau înfrumusețarea acesteia devin uneori poveri prea greu de purtat de semenii! Dincolo de filozofie este lecția dură de viață primită în față ca un duș cu apă rece!
Darurile de preț nu pot elibera un om din sclavia morală în care trăiește, nici nu pot înlătura limitele existențiale fixate în minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu