Fiecare dintre noi s-a aflat în postura de rănit. În societatea actuală predomină rănirea spirituală a semenului, fie că este vorba de înșelarea acestuia, de jignire, denigrare, bârfă sau etichetare. Formele rănirii sufletești s-au multiplicat și emancipat concomitent cu evoluția omului și a societății. Agresiunea verbală, hărțuirea psihologică și manipularea sunt la modă. Uneori sunt completate de agresiunea fizică. Evident că rolurile sunt bivalente: cel care a fost rănit a lezat la rândul său voit sau deliberat pe cineva, deoarece în societate rolurile se schimbă permanent.
În orice postură ne-am afla este bine de știut că un om este irevesibil învins în momentul în care alege să involueze. Când evoluția se oprește se declanșează degradarea. Calitatea de învins sau de învingător ține de alegerea personală și de acțiunile întreprinse în scopul concretizării acesteia. Rănitul nu trebuie să rămână o viață în postura aceasta și în locul în care a fost lăsat de atacatorul său. El trebuie să-și revină din starea sa și să se reînscrie în competiția umanității. Nu avem timp infinit pentru a evolua în această competiție, de aceea să ne arătăm rănile celorlalți așteptând compătimire reprezintă o pierdere de vreme. Un om care se plânge permanent și tuturor dă dovadă de mare slăbiciune.
Adevărata lecție de viață se desfășoară atunci când rănitul se ridică, își continuă cursa și preia supremația, în timp ce agresorul său alunecă în hăul propriei degradări. Cel care rănește nu este puternic, ci o face pentru a atrage atenția asupra sa și pentru a răzbuna frustrările acumulate de-a lungul vieții.
În orice postură ne-am afla, acceptându-ce declinul ne semnăm propria condamnare la moarte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu