Oamenii au adesea dorințe utopice, iar sufletul le este ars de nemulțumirea că acestea nu se vor îndeplini niciodată. Am auzit vorbindu-se cât de bine ar fi să fie mereu vară: cald, verdeață cât vezi cu ochii, haine subțiri, ziua lungă și noaptea scurtă. Copiii vor protesta spunând că le este dor de iarnă, de Moș Crăciun, de săniile și darurile lor.
Să fie veșnic vară, oamenii care lucrează pe câmp, s-ar prăbuși de epuizare. Pentru unii vara înseamnă litoral, vacanțe, haine elegante și terase unde stai să admiri lumea, în timp ce pentru alții, vara nu este altceva decât ”muncă la furnale”... Iar ochii s-ar plictisi de verde și de culoare și ar simți nevoia să se odihnească pe alb infinit, pe argintiu, pe negru. Starea omului se schimbă în permanență, nevoile și gusturile lui la fel. Iarna este anotimpul odihnei pentru cei care udă pământul cu sudoarea lor pentru a ne pune pe masă roadele lui.
Crăciunul este sărbătoarea sufletului fiindcă ne întoarcem în copilărie, revedem cu ochii minții oamenii dragi, plecați mult prea departe, brazii argintați, aroma unică a portocalelor, cozonacilor, a merelor coapte de bunica pentru noi! Chiar dacă detestăm gerul, dorul de iarnă există în orice suflet. Prima ninsoare înseamnă împodobirea pământului pentru nunta cosmică. Zăpada acoperă grânele, sub pătura ei se proiectează iarba, florile, germinează semințele și visează pomii fructe imense pe care le vor dărui oamenilor.
Altă dorință lipsită de nonsens: să rămâi veșnic copil. Atunci de ce se supăra oamenii când li se spune:”Tot copil ai rămas?” Copilăria este frumoasă trăită doar la vremea ei. Un copil ”întârziat” va avea probleme de adaptare, va porni în viață cu handicapul că nu poate să crească. Nimeni nu poate rămâne în afara generației sale. Dacă prin absurd, omul ar căpăta nemurirea, ar blestema că i s-a luat șansa de a experimenta moartea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu