miercuri, 26 august 2015

Fragmente dintr-un alt tip de roman...







Motto: ”Didactica mediului virtual”


Facebook sau taraba socială a poveștilor vieții
Miniroman  experimental/colaj media pentru tineri și adolescenți


M-am născut din plictiseala unora care aveau mult timp la discreție, atât de multe ore la dispoziție, încât nu aveau ce face cu ele. Apoi au contribuit la conceperea mea, vidul de comunicare, lipsa de iubire adevărată și toate golurile din sufletul omenesc. Inima omului modern este un acoperiș părăginit ale cărui spărturi, gospodarul lipsit de putere morală și financiară, le cârpește cu ziare, cu relații și comunicări virtuale, cu tot ce are la îndemână.
Unii îmi spun tarabă soioasă, fiindcă oamenii se dezbracă de caracter în fața tuturor, pițipoancele dornice de afirmare dezbracă repede hainele și postează faimosul selfie culegând apoi mulțumite like-urile...
Alții cred în mine cu toată puterea lor, din această cauză a apărut și proverbul: ”Ai facebook, exisți, în caz contrar consideră că nu te-ai născut!”
Dar ce sunt eu? Sunt taraba socială care expune virtual povești de viață cu scop didactic. Nu fiți circumspecți, că nu are sens! În paginile care urmează vă voi demonstra că am dreptate. Sunt profesorul neplătit, cu vocație, care vă prezintă videoclipuri din viața reală, ca voi să nu repetați greșelile celor care au transformat și propria lor moarte în spectacol!
Anumiți oameni au neșansa să-și transforme viețile și morțile în anchete sau spectacole. De sub giulgiu, în rochie de mireasă sau în costum de ginere chipurile vineții ale morților supuși post-mortem sedințelor foto ne reamintesc că toți avem aceeași soartă...
Ce sadism să fotografiezi un cadavru! Cum am promis prin definiție să fiu nepărtinitoare, accept totul cu stoicism, dar nu înțeleg de ce oamenii vii imortalizează chipuri împietrite și învinețite...
Sunt tribună electorală, sală de licitație, tribunal și mahala deopotrivă, iar în spatele tuturor locațiilor se află surprinsă școala vieții în toată complexitatea ei. Talcioc de haine vechi și amintiri prăfuite, am rolul meu în lumea modernă și să știți că și-n lumea mea dramele vin și pleacă, poveștile de viață se uită din moment ce apar altele. Actorii care asistă la spectacol se pot trezi protagoniști fără voie. De pildă cineva postează un comentariu sau o fotografie pe wall-ul lor, iar din spectatori devin protagoniști.
Bancuri, urări, concursuri și coafuri îmi umplu fața și sunt așa de vie, încât mă transform instantaneu. Răsfoind cu atenție arhivele mele puteți reconstitui crime, radiografia iubirii bolnave și dureri supraomenești.
Ziariștii comozi stau la pândă cu ochi vigilenți fixați asupra vitrinelor mele să găsească cu puțin efort marfă nouă informațională cu efort minim. Scotocesc puțin în cronologiile actorilor, fac legături trec de la un actor social la altul, reconstituind povestea.
Geo Cel Rău ucide pentru că nu mai este iubit
11 octombrie, 2015, ora 9, 06 minute. Dimineața, la cafea trec în revistă noutățile. Poza unei adolescente frumoase îmi captează atenția.

Fotografia este însoțită de următorul comentariu: ” În aceasta noapte această minunată ființă a plecat într-un loc mai bun...”
simţindu-se distrusă în Fieni.
Curiozitatea mea atinge cote alarmante. Atât de tânără, nespus de frumoasă și a plecat în lumea îngerilor. S-o fi sinucis din dragoste? O fi fost grav bolnavă luptându-se cu demnitate pentru viața ei până în ultima clipă? Cine o fi pus poza ca aducere-aminte? Cineva a adăugat un comentariu scris cu majuscule: ”Frumoasa și Bestia”. Deci bestia i-a mâncat zilele și i-a luat viața. Dar cine este bestia?  Și cum să scriu bestia cu b mic sau cu B mare?
Am crezut că în lumea virtuală nu se poate muri, dar moartea pătrunde oriunde, chiar și în computer și în eter! În fundal, Grigore Leșe îmi cântă: ”Nu-i lumină nicări”:
Nu-i lumină nicări,
Or murit tăți oamenii,
Numai la mândruța me',
Arde lampa ca si-o ste'.


Și-atâta m-oi duce-noapte,
Până m-oi 'tâlni cu moarte,
Să mă puie-n copârșeu,
La un loc cu Dumnezeu.


Coparșeu din scânduri late,
Unde moartea nu străbate,
Copârșeu din scânduri ude,
Unde moartea nu pătrunde.”
Doamne, frumos cântec! Dar ce naiba înseamnă copârșeu, să se ascundă oamenii de moarte în el? Un click și misterul este dezlegat. Moartea nu pătrunde la ea acasă, adică în sicriu…
Când mor tineri nenuntiți, ducând cu ei dorințe nerealizate și iubire neîmpărtășită parcă nu este lumină ”nicări”.
Am lăsat destul oamenii cu gura căscată oferindu-le o poză și un anunț macabru. Un detectiv jurnalistic a restabilit deja traseul poveștii de viață, iar eu îl redau cu fidelitate: ” În teroare, aşa trăia de ceva vreme Cristina, adolescenta de 16 ani din Fieni, care a sfârşit crunt vineri noapte. Purta mereu asupra ei un spray lacrimogen de frica fostului ei iubit. Nu a mai apucat însă să se apere de tânărul care a înjunghiat-o.
„Dacă ţi s-a dat un vis, ţi s-au dat şi şanse să îl împlineşti”, sunt cuvintele scrise de Cristina Nichita, vineri, pe Facebook. Era elevă la liceul sportiv din Târgovişte şi spera să ajungă o mare jucătoare de handbal. 
Visa cu ochii deschişi pentru a mai putea uita de coşmarul în care trăia de ceva vreme. George Zidaru, zis „Geo cel Rău”, tânărul pe care-l iubise mai bine de doi ani, îi făcea viaţa un calvar de când se despărţise de el.
Nu suporta să o vadă că iese cu un alt băiat şi o ameninţa cu moartea ori de câte ori avea ocazia. Aşa că adolescenta ajunsese să se teamă teribil atunci când ieşea din casă. Familia Cristinei făcuse chiar două plângeri la Poliţie împotriva fostului iubit al fetei, pentru lovire şi ameninţare şi ar fi cerut un ordin de restricţie împotriva agresorului.
Era elevă la un liceu sportiv
Tânărul de 23 de ani a urmărit-o în dese rânduri şi chiar a lovit-o cu maşina. Tocmai din această cauză, Cristina avea asupra ei un spray lacrimogen. Nu a apucat însă să-l folosească. Vineri noapte, când tânărul cu care avea acum o relaţie, a adus-o acasă, „Geo cel Rău“ şi-a pus ameninţările în practică.
Acesta s-a năpustit asupra ei cu un cuţit. Din casă, mama Cristinei, Ioana, a auzit strigătele disperate de ajutor ale fiicei sale: „Mami, vino repede că mă omoară!”. Femeia a alergat la poartă şi şi-a găsit fiica într-o baltă de sânge. Nu a mai putut face însă nimic, Cristina şi-a dat ultima suflare în braţele ei, după ce fusese înjunghiată de 20 de ori.
„Ultimele ei cuvinte au fost: «Mami, te iubesc». Am încercat s-o ajut...”, a spus mama Cristinei, sfâşiată de durere.
Criminalul a fost prins de poliţişti. Acum, tânarul riscă să stea 25 de ani după gratii.”[1]
Să înfigi cutițul în pieptul celei pe care ai iubit-o? Să ai puterea să-i verși sângele? Am spus de la început că nu voi judeca și nu voi cenzura poveștile, ci vă voi preda lecții de viață, dragi adolescenți! Învățați din povestealui Geo Cel Rău și a Crystynei. Puneți punct unei relații malefice, iar când sunteți părăsiți, partenerul a căutat cee ce-l reprezintă și îl satisface, nu v-a lăsat pentru că valoarea voastră este nulă.
După comiterea crimei, Geo Cel Rău și-a șters contul și a dispărut din universul virtual, fiindcă peretele i s-a umplut de comentarii de tipul: ”Criminal nenorocit!”
Fata și-a presimțit moartea. O poți citi în privirea plină de dramatism, în mesajele publicate:”Crezi că ai totul sub control, de fapt ești distrusă emoțional!”
Ce a putut conduce la distrugerea emoțională a adolescentei? Să ne trasferăm în lumea reală.


[1] http://www.click.ro/news/social/terorizat-o-trei-luni-apoi-ucis-o-fata-de-16-ani-injunghiata-de-fostul-iubit-traia-un