vineri, 14 august 2015

Din culisele limbajului jurnalistic




Denumirea de fonfleu  este, conform definiției lui Ion Cristoiu: „ ştirea gogonată, fără nici o aco­perire în rea­litate, servită publicului con­su­ma­tor ca având credibilitatea unei surse si­gu­re”.[1]O știre care stârnește hohotele de râs ale cititorilor, dar vinde bine, prin urmare un fonfleu, este următoarea:
Cocoșul Mike a devenit popular în anul 1945, după ce proprietarul său, Lloyd Olsen, s-a gândit să-l folosească pentru o supă și i-a tăiat capul, potrivit Oddity Central. Bărbatul a fost uimit când a văzut că pasărea nu a murit și s-a răzgândit, promițând să aibă grijă de aceasta pe tot parcursul vieții ei. Se pare că pasărea nu a murit din cauză că Olsen a ratat jugulara, iar Mike a rămas cu urechea stângă intactă și cu creierul nevătămat. Un cheag de sânge a oprit pasărea să moară din cauza hemoragiei. În lipsa capului, Mike nu putea să mănânce și să bea de unul singur, însă Olsen a avut grijă de toate acestea, cu ajutorul unor seringi. Mike a devenit atât de popular, încât oamenii plăteau câte 25 de cenți pentru a vedea cum se plimba cocoșul fără cap. La un moment dat, Mike avea o valoare de 10.000 de dolari și producea 4.500 de dolari pe lună. Cocoșul a murit doi ani mai târziu, într-o cameră de hotel, după ce s-a înecat. Alți americani au încercat să obțină cocoși fără cap, însă nicio pasăre nu a supraviețuit la fel de mult ca Mike.[2]
Acum, în urma lecturii, suntem îndreptățiți să punem următoarea întrebare: ”Dacă un biet cocoșel a trăit doi ani fără cap...înseamnă că un om poate trăi mult mai mult, nu este așa?” 
Of, maestre Cristoiu, vă sancționați subalternii când foloseau greșit: ”datorită” și ”din cauza” și îi premiați când veneau cu un fonfleu! O fi mai grav delictul de exprimare sau cel moral???
În presa autohtonă, fonfleul ca gen jurnalistic a fost lansat de Evenimentul Zilei în perioada când era condus de Ion Cristoiu; alături de Găina care a născut pui vii, în paginile ziarelor de succes din țara noastră se puteau citi alte știri inventate, cum ar fi următoarea: O femeie a născut o şopârlă. Medicii care au asistat la naştere nu au ştiut ce să facă şi cum să reacţioneze.[3]
Informatorii care provin din breasla jurnaliștilor au vorbit despre „gogoșile vândute cititorilor”.Alături de servită și de fonfleu, se vând foarte bine falsele rețete de slăbit, știrile despre sex, descoperirile științifice miraculoase, re­ve­la­țiile religioase de doi lei, dezvăluirile istorice epo­cale, lipsite de dovezi.
Șopârla reprezintă urzeala, intriga menită să discrediteze și este moștenită în limbajul codificat al presei din regimul trecut, deși a devenit de actualitate după Revoluția din 1989. Există o tehnică de prezentare a șopârlei pentru ca semnatarul textului să nu-și asume răspunderea urzelii răutăcioase, ambalează informațiile în structuri de tipul:„se zice”, „se pare”, „se crede”.
A da șperlă în argoul media înseamnă induce publicul în eroare și există nenumărate strategii prin care cititorii sunt manipulați, înșelați, tratați” pentru a deveni dependenți de un anumit tip de informație, numai în cazul în care educația este superficială neavând rădăcini adânci și nefiind fundamentată pe adevărata valoare. Răsfoind ziarele descoperim cu stupoare o veritabilă zvonistică și bârfotecă incompatibile deontologiei media.