miercuri, 5 august 2015

Unicitatea vieții



Viața este unică și irepetabilă, de aceea irosirea acesteia este cea mai mare greșeală pe care o poate face omul. Să stai oftând după ceea ce putea să fie, dar nu a fost înseamnă să fii prizonier al trecutului, adică să-ți fie bazarul existențial plin cu mărfuri vechi, prăfuite, pe care nu le cumpără nimeni, produse care urâțesc și ceea ce ai avea de oferit, valoros vorbind...
Să proiectezi succese fabuloase exclusiv în propria imaginație nepunând o cărămidă la temelia acestora este echivalentul  irosirii lamentabile a timpului existențial. Dacă tot aștepți para mălăiață, cel puțin obosește-te să scuturi pomul!
Nici statuturile de victimă și de om neînțeles nu fac cinste luptătorului. Omul trebuie să trăiască la cote maxime puținul care i s-a dat, să echilibreze munca și timpul liber, să nu ofere nimănui, absolut nimănui exclusivitate pe viața și pe sufletul său!
Unicitatea și efemeritatea vieții îi sporesc valoarea, de aceea dacă ne considerăm datori față de cei care ne-au rănit, să aplicăm principiul răzbunării pozitive: să demonstrăm că viața nu s-a oprit în loc, că nu am rămas la pământ, ci că am pornit nerăbdători spre piscuri.
Într-un fel deținem exclusivitate asupra a ceea ce
dorim să facem cu viața noastră, la nevoie putem să ne încăpățânăm a lupta cu destinul, să-L implorăm pe Dumneezeu, să muncim înzecit pentru a deține cheia succesului propriei vieți! Viața este prea importantă pentru a căuta mii de scuze ca să refuzi să o trăiești eficient!