Curge soarele topit pe pământ intrând în apartamentul nostru. Apa fierbe, pâinea devine acră instant, roșiile se transformă în ketchup. Dacă nu ar fi frigiderul de la Liebherr ne-am frige cu tot ce avem de mâncare pe cerul gurii, ni s-ar umple gura de bășici.
Canicula își întinde ghearele de foc după noi. Chiar și în baie aerul devine irespirabil. Îmi este teribil de milă de cel mic, nu-l pot scoate în parc, în casă broboanele de transpirație îi umplu fața crudă.
-Cald lău aici. Vleau un pahal cu apă lece!
În congelator am câteva cuburi de gheață. Îi fac o limonadă și îl rog să o bea încet. O savurează până la ultima picătură. Apoi îi pun câteva cuburi de gheață pe frunte. Ochii i se luminează, se dezmiardă și spune:
-Cine zicea că ialna nu-i ca vala, mami? Eu spun că fligidelul ne ajută să tlansfolmăm vala în ialnă!
Mă bucur că este fericit și că îi fac zăduful mai suportabil. Am fost inspirați când am cumpărat frigiderul
și am primit 6 ani garanție.
Mi-amintesc ce multe frigidere așteptau să facă parte dintr-o familie. Erau ca niște copii abandonați care doresc să primească și să ofere afecțiune. Numai la categoria gamă aveam de ales între Comfort, Premium și Premium Plus. Și la clasa energetică oferta era generoasă A+++, A++, A+ și A. Aveam de ales lățimea, înălțimea, tipul de congelator și culoarea, dar întocmai ca atunci când îți dorești un copil și vrei să-i oferi o familie, nu așteptam de la el decât să fie fericit în bucătăria noastră și să ne ofere clipe unice de bucurie când îi vom deschide ușile să-i consumăm bunătățile, iar când m-am apropiat de el, parcă am simțit cum întinde mânuțele să-l iau în brațe și să-l duc acasă! Din acel moment l-am adopat și îl considerăm de-al nostru. Cel mic îi dăruiește magneți din toate țările în care călătorim, îl mângâie și vorbește cu el ca și cum s-ar adresa unui prieten imaginar:
-Spune-mi dlept, plietene, a ascuns mama înghețată în congelatol? Ah, pălinții ăștia...Mă fac eu mare și ei mici și le voi da înghețată cu polția și numai dacă mănâncă toată mâncalea din falfulie!
Propuneri colaborare
Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.
miercuri, 22 iunie 2016
marți, 21 iunie 2016
Alt motiv de bucurie!!!
Locul 1: Elena Stan cu articolul Mașina salvatoare, salvată de Dezmembrăripenet.ro!
Locul 2: Alina Chiteala cu articolul Toate ideile bune exista deja
Locul 3: Radu Tuglea cu articolul O bursa a pieselor auto
Locul 2: Alina Chiteala cu articolul Toate ideile bune exista deja
Locul 3: Radu Tuglea cu articolul O bursa a pieselor auto
Comportamentul pe rețelele de socializare spune totul despre oameni
Se spune că în spatele unui ecran se ascund mulți infractori, dar parafrazând ideea, îmi permit să atrag atenția că unii sunt atât de neșlefuiți de viață, încât nu știu să facă nici asta.
Cererea de prietenie pe o rețea de socializare nu reprezintă o încercare de a cuceri pe cineva, în opinia mea, ci dorința de a face schimb de idei, e a oferi și de a primi gânduri frumoase, de a face urări, de a mobiliza social în sensuri constructive. În lista mea de prieteni se află multă lume valoroasă, cu care mă mândresc, dar trebuie să menționez că am și blocat pe mulți.
Mi se pare absurd să-mi declare cineva care doar mă vede într-o poză, care atenție! poate fi trucată (adică pot să am 80, dar poza să fie de la 35 de ani) că mă iubește. Nu poți iubi pe cineva pe care nu-l cunoști deloc, cu care nu ai schimbat o vorbă față în față.
Există persoane care au cei 7 ani de-acasă și în momentu în care le spui elegant că nu te interesează o relație cu ele, îți cer scuze elegant și îți propun să rămâneți cei mai buni prieteni sau pentru a te înduioșa mărturisesc că nu vor admira pe nimeni niciodată, așa cum te-au admirat pe tine, dar mitocanii înjură, postează comentarii indecente, se bagă în seamă, te etichetează în postări dubioase.
Nu m-am supărat pe comportamentul grosolan al unora, altădată cu siguranță că m-ar fi deranjat și m-aș fi simțit rănită și umilită, ci am râs și mi-a fost milă când m-au înjurat fiindcă nu am putut să-le răspund la mesaje sau le-am explicat că nu am timp de conversație.
Oamenii fără cei 7 ani de-acasă se dau în spectacol și în mediul fizic și în cel virtual.
De pildă, un bun prieten din Sri Lanka mi-a trimis un pachet cu 100 de pliculețe de ceai negru. Schimbăm impresii în engleză în fiecare zi, dar când nu am timp înțelege. Le mulțumesc cititorilor mei consecvenți de pe blog și Facebook și bloggerilor care mă încurajează și sunt alături de mine în campanii! Lamîița Durac îmi scrie când vede că am șanse la premiu, dar am greșit ceva, chiar dacă și ea concurează și dorește să câștige, „Albinuța Magică postează comentarii de apreciere la articolele mele...
Le mulțumesc tuturor, chiar și celor care înjură și vorbesc urât, fiindcă mă învață să prețuiesc și mai mult OMUL EDUCAT!!!
luni, 20 iunie 2016
Portretul omeniei în cuptorul verii
Ea, mama tânără, înăltuță și subțirică stă în cuptorul încins al verii fără să-și dea seama că am să o portretizez din cuvinte și că silueta sa grațioasă aplecată asupra plantelor din grădina mea mă va inspira. Ochii, petec de cer ca și ai mei, părul împletit într-o coadă groasă de culoarea castanei coapte.
Zâmbește generos, iar chipul i se luminează când vorbește despre copiii ei. De fapt sunt sigură că de dragul lor înfuntă canicula, căci deși o rugăm să vină mâine dimineață sau să se odihnească la umbră, refuză.
Nu acceptă nimic pe cap, iar mîinile tinere i s-au pătat și au crăpat de muncă grea. Ănaintează printre valurile propriei sudori și prin pădurea de buruieni care sufocă plantele din cauza ploilor nesfârșite. Altcineva ar fi aruncat sapa și ar fi plecat, pe fața ei se citește mulțumirea că are de lucru. La sfârșitul zilei va avea ce pune pe masă celor care o așteaptă acasă. O privesc în aura măreției, onestității ei de om simplu, a iubirii de mamă care acceptă urâțirea și mi se pare cea mai nobilă persoană din lume. Soarele îi va arde părul, razele ultraviolete îi vor rida chipul armonios, dinții i-au căzut deja din cauza alăptării, dar este atâta seninătate în atitudinea ei, încât încep să o suspectez de fericire...
Bărbat urât, bețiv, violent, scandalagiu. Cum nu se poate aștepta să aducă bani în casă, a hotărât să fie bărbat și femeie. De câte ori ne vede trebăluind pe lângă ea, se oferă să ne ajute, încât mă face să mă simt vinovată și să percep lumea ca fiind cumplit de nedreaptă. Când se va întoarce acasă seara, obosită moartă, toți vor trage de ea să le pună masa, să o strângă după aceea, să spele vasele, să dea la animale, să facă toate treburile. Vor considera că este foarte odihnită, ba se vor găsi și nemulțumiri legate de hrană sau de ceea ce trebuia făcut și nu a fost din cauza lipsei de timp. Nu ar fi de mirare să se aleagă și cu o mamă de bătaie ca stimulent pentru buna purtare de a doua zi.
Ea, mama adevărată care se sacrifică pentru copiii ei, sper să fie prețuită la adevărata valoare când puterile îi vor seca și nu va mai putea să se ducă la lucru cu ziua, dar nici ea nu-și poate garanta acest lucru!
Acum se poartă azilul: nu mai poate părintele îl duci acolo și „este nemaipomenit de îngrijit”.
Luna trecută stăteam de vorbă cu o doamnă care-mi povestea cum nepoata domniei sale, pe care a crescut-o și ținut-o în facultate, i-a zis la praznicul mamei sale:„Bunica s-a dus, dar dumneata mai stai mult pe-aici?”
Poate că ar trebui să mă bucur doar de portretul omeniei în soare și să nu mai despic firul ingratitudinii în patru...
duminică, 19 iunie 2016
„Fotograf de nuntă în București” de trei ori
„Fotograf nuntă București”, „Fotograf nuntă București”, „Fotograf nuntă București” repeta pe stradă, la o oră de vârf, iar lumea se oprea să-l asculte și se închina...
-Maică, eu cred că i-a fugit mireasa cu fotograful, își dădea cu părerea o bătrânică. S-o fi împrumutat să facă nunta, iar ei au fugit cu darul și el a înnebunit, săracul!
-Acela nu este fotograf profesionist, dacă a fugit cu mireasa, adăugă un domn. Fotograf nuntă serios, la Casa Anke găsești. Cum să fugi, domnule, cu fericirea omului?
Beat de fericire, viitorul mire nu realiza ce dezbateri filosofice stârnește cu expresia pe care din lene, acum o scurtase, repetând doar:„Fotograf nuntă”, „Fotograf nuntă”...
Vestea despre nenorocirea omului se răspândi repede. Un reporter sosi în viteză la fața locului și îi propti microfonul curiozității în dreptul buzelor:
-Ce fel de fotograf: tânăr sau bătrân, gras sau slab, urât sau frumos, blond sau brunet?
-Profesionist, răspunse beat de fericire mirele. Visul meu este să tapetez pereții dormitorului cu poze profesioniste de la nuntă și să mă uit la fiecare aniversare la filmările video, în timp ce repet cu mândrie:„Ce tineri eram și ce frumoși eram! Mai ales eu!” Să trăiesc din amintirile acelea unice, să mă hrănesc cu clipe de fericire supremă!
-Un nenorocit, domnule! Un escroc! Profesionist în înșelăciuni. Iar dumneata...se vede că ești tulburat! Dar nu plânge! Ți-au rămas pozele...
-De unde știți că va fi așa? Eu am încredere...CasaAnke conservă amintirile speciale în albume. Te uitți și realizezi că trenul a stat atât de puțin în stația fericirii tale...
-Un ziarist este informat, domnule și mai ales nu-și divulgă sursele, îi spuse răspicat.
Erau în pană de știri când bătrâna a sunat la redacție să anunțe că a înnebunit unul și repetă pe stradă:„Foto video nuntă”, „Foto video nuntă”, „Foto video nuntă”, cică ar fi fugit nevasta cu darul și cu fotograful în lume, iar el de durere repetă la nesfârșit codificat nenorocirea ce s-a abătut asupra sa...
-Dar și ea, domnule, femeie de nimic! Să vă facă una ca asta???Ce doriți să-i transmiteți prin intermediul nostru?
-Cine este femeie de nimic, domnule? Pentru Dumnezeu, ce am pățit și eu nu știu? Mă însor luna viitoare și repet pe stradă tot ce mai am de pus la punct, asta-i tot.
-Domnule, opinia publică știe mai bine care este adevărul! Sunteți în faza de negare a adevărului, dar trebuie să acceptați realitatea. Toată lumea vorbește că mireasa dumneavoastră a fugit în noaptea nunții în lume cu fotograful și cu dar cu tot! Stimați ascultători, omul nostru, înnebunit de durere, nu este în stare în acest moment să accepte adevărul. Vom lua acum interviu mai multor martori care au văzut mireasa împreună cu fotograful, fiindcă noi suntem o televizune serioasă, spre deosebire de posturile care emit din apartamente!!!
-Maică, eu cred că i-a fugit mireasa cu fotograful, își dădea cu părerea o bătrânică. S-o fi împrumutat să facă nunta, iar ei au fugit cu darul și el a înnebunit, săracul!
-Acela nu este fotograf profesionist, dacă a fugit cu mireasa, adăugă un domn. Fotograf nuntă serios, la Casa Anke găsești. Cum să fugi, domnule, cu fericirea omului?
Beat de fericire, viitorul mire nu realiza ce dezbateri filosofice stârnește cu expresia pe care din lene, acum o scurtase, repetând doar:„Fotograf nuntă”, „Fotograf nuntă”...
Vestea despre nenorocirea omului se răspândi repede. Un reporter sosi în viteză la fața locului și îi propti microfonul curiozității în dreptul buzelor:
-Ce fel de fotograf: tânăr sau bătrân, gras sau slab, urât sau frumos, blond sau brunet?
-Profesionist, răspunse beat de fericire mirele. Visul meu este să tapetez pereții dormitorului cu poze profesioniste de la nuntă și să mă uit la fiecare aniversare la filmările video, în timp ce repet cu mândrie:„Ce tineri eram și ce frumoși eram! Mai ales eu!” Să trăiesc din amintirile acelea unice, să mă hrănesc cu clipe de fericire supremă!
-Un nenorocit, domnule! Un escroc! Profesionist în înșelăciuni. Iar dumneata...se vede că ești tulburat! Dar nu plânge! Ți-au rămas pozele...
-De unde știți că va fi așa? Eu am încredere...CasaAnke conservă amintirile speciale în albume. Te uitți și realizezi că trenul a stat atât de puțin în stația fericirii tale...
-Un ziarist este informat, domnule și mai ales nu-și divulgă sursele, îi spuse răspicat.
Erau în pană de știri când bătrâna a sunat la redacție să anunțe că a înnebunit unul și repetă pe stradă:„Foto video nuntă”, „Foto video nuntă”, „Foto video nuntă”, cică ar fi fugit nevasta cu darul și cu fotograful în lume, iar el de durere repetă la nesfârșit codificat nenorocirea ce s-a abătut asupra sa...
-Dar și ea, domnule, femeie de nimic! Să vă facă una ca asta???Ce doriți să-i transmiteți prin intermediul nostru?
-Cine este femeie de nimic, domnule? Pentru Dumnezeu, ce am pățit și eu nu știu? Mă însor luna viitoare și repet pe stradă tot ce mai am de pus la punct, asta-i tot.
-Domnule, opinia publică știe mai bine care este adevărul! Sunteți în faza de negare a adevărului, dar trebuie să acceptați realitatea. Toată lumea vorbește că mireasa dumneavoastră a fugit în noaptea nunții în lume cu fotograful și cu dar cu tot! Stimați ascultători, omul nostru, înnebunit de durere, nu este în stare în acest moment să accepte adevărul. Vom lua acum interviu mai multor martori care au văzut mireasa împreună cu fotograful, fiindcă noi suntem o televizune serioasă, spre deosebire de posturile care emit din apartamente!!!
Salvatorul de vieți...
Dintre toate profesiile universului, cele care au ca prioritate salvarea vieții celorlalți sunt cele mai nobile. Salvatorul de vieți trebuie să fie la post mereu pentru a-l smulge energic pe cel cuprins de brațele reci și insistente ale morții.
Fie că este medic, salvamar, salvamontist sau polițist el își sacrifică viața pentru o altă viață, fără să emită pretenții de celebritate pentru „fapta sa banală”. Mulți au căzut secerați de simțul datoriei devenind martiri anonimi, lăsându-și familia să trăiască în sărăcie și durere. Oare merită un politician, oricât ar manifesta el „spiritul elitist”, să aibă salariu sau venituri mai mari ca ale lor???
Deși pare incredibil, există și salvatori de vieți voluntari, care nu primesc salariu pentru curajul de a înfrunta moartea din prea multă iubire pentru semeni, din milă sau respectarea cu prețul vieții a principiului:„Nu lăsați niciun semen să moară, orice ar fi, fiindcă viața este cel mai prețios bun din univers!”
Cistit ar fi să evoc și salvatorul de vieți care stă în spatele luptei pentru supraviețuire și cu un sfat sau o mână întinsă prelungește existența semenului său. Este ușor și crud să împingi în brațele sinuciderii pe cineva apropiat vorbindu-i de lipsa sa de valoare, deși în orice om se află un zăcământ de comori, anulându-i stima de sine până la exasperare, dar este sublim de divin să încurajezi și să-l faci să descopere cât de mult înseamnă pentru cei apropiați!
Fie că este medic, salvamar, salvamontist sau polițist el își sacrifică viața pentru o altă viață, fără să emită pretenții de celebritate pentru „fapta sa banală”. Mulți au căzut secerați de simțul datoriei devenind martiri anonimi, lăsându-și familia să trăiască în sărăcie și durere. Oare merită un politician, oricât ar manifesta el „spiritul elitist”, să aibă salariu sau venituri mai mari ca ale lor???
Deși pare incredibil, există și salvatori de vieți voluntari, care nu primesc salariu pentru curajul de a înfrunta moartea din prea multă iubire pentru semeni, din milă sau respectarea cu prețul vieții a principiului:„Nu lăsați niciun semen să moară, orice ar fi, fiindcă viața este cel mai prețios bun din univers!”
Cistit ar fi să evoc și salvatorul de vieți care stă în spatele luptei pentru supraviețuire și cu un sfat sau o mână întinsă prelungește existența semenului său. Este ușor și crud să împingi în brațele sinuciderii pe cineva apropiat vorbindu-i de lipsa sa de valoare, deși în orice om se află un zăcământ de comori, anulându-i stima de sine până la exasperare, dar este sublim de divin să încurajezi și să-l faci să descopere cât de mult înseamnă pentru cei apropiați!
vineri, 17 iunie 2016
Măcelul macilor...
Câtă fragilitate, atâta frumusețe în macii risipiți prin lanuri. Uneori se frâng sub propria frumusețe fiind ca fluturii ce trăiesc o zi, apar pe lume ca să dispară în clipa următoare. Cum ar fi să trăiești doar o zi? Cât de intensă poate fi o viață așa de scurtă!
Macii ne fascinează privirea prin roșul lor aprins ca sângele fiind florile care sunt „măcelărite” în același timp cu spicele de grâu. Sângele lor ne parfumează pâinea. Victimă colaterală a secerișului, macul nu se poate apăra fiindcă trăiește alături de pâinea zilnică din lanuri.
Adesea simbioza naturală sau sentimentală aduce sfârșitul prematur. De cele mai multe ori și noi, oamenii, suntem maci care nu avem puterea să ne smulgem de locurile și relațiile care ne accentuează fragilitatea.
Suntem încă departe de momentul în care oamenii decid să apere ființa fragilă. Nimănui nu-i pasă de libelula gingașă care s-a așezat în mijlocul drumului, de macul care se încăpățânează să-și arate frumusețea la marginea câmpului, de fluturii atrași de lămpile fierbinți care-și ard aripile!!!
Este măcelul macilor prețul fragilității excesive, dar dacă macii nu au ales să fie hipersensibili, oamenii se pot schimba măcar pentru a-și conserva viața...
Macii ne fascinează privirea prin roșul lor aprins ca sângele fiind florile care sunt „măcelărite” în același timp cu spicele de grâu. Sângele lor ne parfumează pâinea. Victimă colaterală a secerișului, macul nu se poate apăra fiindcă trăiește alături de pâinea zilnică din lanuri.
Adesea simbioza naturală sau sentimentală aduce sfârșitul prematur. De cele mai multe ori și noi, oamenii, suntem maci care nu avem puterea să ne smulgem de locurile și relațiile care ne accentuează fragilitatea.
Suntem încă departe de momentul în care oamenii decid să apere ființa fragilă. Nimănui nu-i pasă de libelula gingașă care s-a așezat în mijlocul drumului, de macul care se încăpățânează să-și arate frumusețea la marginea câmpului, de fluturii atrași de lămpile fierbinți care-și ard aripile!!!
Este măcelul macilor prețul fragilității excesive, dar dacă macii nu au ales să fie hipersensibili, oamenii se pot schimba măcar pentru a-și conserva viața...
Ice Tea, balsam pentru suflet
Au ieșit femeile-cireș cu coșuri pline în soarele verii. Oamenii lacomi bagă mâinile-n sânul lor rupându-le crengi și frunze, fără să se gândească la durere...Fructele zemoase și dulci sunt smulse cu brutalitate, în timp ce pomul rămâne slut și gol.
În fiecare fir de iarbă tremură teama de coasă și de frângere. Clopoțeii își clatină frumusețea albastră în văzduh, iar muzica lor senină urcă pe scări de lumină către cer.
Soarele verii mușcă lacom din orice este viu. Frumusețea dansează feeric în jur pe văl de lumină, în stol de păsări și roi de fluturi, în ploaia de petale parfumate și colorate. Un șarpe m-a mușcat de suflet. Simt ușor cum veninul începe să-și facă efectul. Mi se umflă speranțele, durerea circulă cu o viteză amețitoare prin corpul meu, sângele mi se răcește cu fiecare secundă. În curând se va îngroșa definitiv și va refuza să mai ofere energie corpului...
Cu ultimele puteri mă refugiez în casa unor prieteni dragi, acolo unde găsesc mereu leac pentru inima-mi frântă de lupte aprige sau de fleacuri.
-Ai făcut bine că ai venit aici, îmi spun deschizându-mi ușa vindecării! Tocmai am primit un leac pentru tine.
Ice Tea va neutraliza veninul strâns în sufletul tău de atâta vreme.
„S-au prostit și ei”, îmi spun în gând fiindu-mi teamă să nu mă trădez singură și să nu închid supapa comunicării, iar ei să audă ce gândesc cu voce tare! Abia mă țin pe picioare, mă topesc văzând cu ochii, iar ei îmi dau un ceai rece! Frecție la picior de lemn.
Rămân din nou singură, în timp ce gazda spune incantația. O aud din bucătărie repetând:„măr 29%, stafide, pere .17%, hibiscus, sfecla rosie, arome, boboci de trandafir, capsuni 1.4%, frunze de bambus.”
„Mai bune erau ierburile amare!”
Agonizez. Nici măcar nu-și face timp să mă asculte. Aici vin de câte ori îmi sângerează sufletul fiindcă mă ascultă cu atenție, nu mă judecă, oricât de mare ar fi eroarea pe care am comis-o și mai ales păstrează taina spovedaniei. După un sfert de oră apare cu tava cu ceainicul și ceștile. M-a ținut în viață curiozitatea. Va putea neutraliza o ceașcă de ceai veninul adunat în suletul meu atâta amar de vreme?
Închid ochii. În jurul meu mii de căpșuni își picură seva parfumată și dulce peste mușcătura din suflet. Cuburile de gheață amplifică aroma. O înghițitură și durerea se estompează, încă una și sângele își recapătă temperatura fierbinte și circulă neutralizând otrava. Întind mâna să-mi mai pun o ceașcă și gazda mă privește curioasă:
-Parcă ai venit să-mi spui ce ai pe suflet. Ce ai mai pățit?
-Am uitat, îi spun cu cea mai pură sinceritate din lume: Ceaiul acesta miraculos m-a făcut să trăiesc clipa și chiar nu știu ce m-a deranjat așa de tare. Este cu adevărat magic! îmi poți spune de unde l-ai luat?
miercuri, 15 iunie 2016
Moda sufletului îndrăzneț
Nu știu de ce îmi vin acum în minte secvențe dramatice în care cineva își poate pierde nu numai frumusețea, ci și normalitatea. A murit la noi în comună o doamnă a cărei frumusețe fusese emblematică. Cei care au fost acolo au povestit cum își dăduse deja ultima suflare, era caldă, dar proteza era într-un pahar. Atunci soțul a implorat-o cu dragoste:
-Frumusețea mea, toată viața ai ținut să arăți bine și nu îmi voi ierta niciodată faptul că nu ți-am pus dinții. Te rog, deschide gura! Vor veni oamenii să te vadă și să te conducă pe ultimul drum, ți-am promis că te voi aranja să arăți bine...
Se spune că ea a deschis gura, iar el și-a făcut datoria pentru ultima dată.
Frumusețea se poate pierde în orice clipă. M-am expus la soare fără să mă protejez și mi-a apărut o bubă pe nas. Am încercat să o acopăr cu fond de ten, dar am făcut mai rău. Rana se adâncea mai tare. Un prieten de familie, „glumea” cu mine spunându-mi:
-Știu pe unul care a vut o bubă la nas ca tine și a murit!
Ceea ce mă îngrijora era repulsia pe care o declanșam și grija celor dragi să nu se contamineze și ei. Dincolo de iubire, mai puternică este grija pentru propria sănătate și oricine poate înțelege asta.
Când veneam de la control, în metrou, am văzut o fată cu fața arsă. A râs tot timpul, iar eu am lăsat capul în jos rușinată. Nu-i păsa că se uita lumea la ea cu milă amestecată cu repulsie, era de o veselie molipsitoare.
Oamenii cu dizabilități trăiesc demn fiindcă fac față tuturor provocărilor, comentariilor nedrepte ale celor din jur și propriilor frustrări. De regulă o nenorocire nu vine niciodată singură.
Nu poți impune celui de lângă tine să-ți stea alături, iar de cele mai multe ori el va pleca să se elibereze...
După ce ai fost un om întreg, un brad tânăr, să te trezești un biet trunchi este cumplit! Dacă trupul se schilodește de vreme, de neșansă, din cauza unui accident, sufletul rămâne de veghe să îmbrace rana în lumină! Numai în România există 750 000 de astfel de persoane care merită tot ce este mai bun și mai frumos pentru a se consola de ceea ce au pierdut. Să rămâi fără mâini, fără ochi sau fără picioare este ca și cum ai fi o pasăre și ți-ai frânge aripile!
Iată de ce am ales să scriu despre primul FESTIVAL DE MODA DIN ROMANIA DESTINAT PERSOANELOR CU DIZABILITATI ce va avea loc pe 29 și 30 iunie, 2016, la Brașov. Creatori și firme de prestigiu vor oferi creațiile lor persoanelor cu dizabilități pentru a fi prezentate pe podium: Doina Levintza, Cătălin Botezatu, Patuschinsky, Bya Fashion şi o colecție de accesorii Le Bebe.
Din căruciorul cu roțile sau șchiopătând oamenii aceștia sensibili de lângă noi se vor îmbrăca elegant demonstrând că viața este frumoasă, chiar dacă este atât de grea!
Mai demni și mai mulțumiți decât noi, oamenii normali, semenii care și-au pierdut normalitatea merită toată admirația noastră!
duminică, 12 iunie 2016
Nici suflet nobil în zdrențe, nici suflet cerșetor în dantele...
„Nu face haina pe om, ci omul face pe haină.”
Mi-amintesc cât de mult am râs când cineva a spus cu atâta ironie acest adevăr sintetizat al vieții, încât putea fi interpretat în mod peiorativ...
Evident că și în cazul acestei zicători, calea de mijloc reprezintă echilibrul, dar există incompatibilități de neiertat între om și haină.
Este păcat ca un suflet nobil să nu fie înveșmântat elegant! O minte sclipitoare, un spirit ales merită tot ceea ce este mai bun și în materie de straie și va avea bunul gust și bunul simț să nu cadă în extrema snobismului niciodată. Și sufletul nobil, nevoit să fie îmbrăcat în zdențe, este dovada cea mai vie a nedreptății sociale. Nu poți să rămâi indiferent când realizezi discrepanța dintre o minte genială și țesătura tocită a hainei sale sau porțiunile destrămate care lasă să i se vadă pielea.
Dimpotrivă, o minte mică, poleită cu aur de-ar fi...și tot se dă de gol. Este ca marfa proastă care iese dintr-un ambalaj impecabil. Scorpia din dantele va arunca venin chiar dacă arată divin. Anumiți oameni se poartă atât de urât, încât ajungi să le urăști și hainele, chiar dacă sunt frumoase. Haina este însuflețită, personalizată de cel care o poartă, dar se cuvine ca fiecare material să fie compatibil cu sufletul care se află înveșmântat în el: mințile de mătase să nu fie îmbrăcate în zdrențe niciodată!!!
sâmbătă, 11 iunie 2016
Materiale de construcție pentru casa sufletului...
Are sufletul nevoie de o casă, din moment ce locuiește în colivia trupului? Răspunsul este afirmativ, fiindcă ne trebuie locuințe spirituale unde să ne ascundem de atacurile la baionetă de pe scena socială, de canicula iubirii posesive, de gerul Siberiilor dintre noi, de gelozia sentimentală, profesională, intelectuală, de orice tip, care este în stare să ucidă în numele principiului: „Numărul 1 sunt eu! Ce ating îmi aparține!”
Casa spirituală a sufletului trebuie restaurată permanent cu cele mai rezistente materiale de construcții!
Uneori se cuvine să separăm cu zid de cărămidă sentimentele delicate de intemperiile care ne înconjoară, intențiile bune de balaurii pregătiți să le înghită, iubirea dăruită de ploaia de săgeți a urii...
Lupii paznici la oi, se năpustesc așa asupra noastră, încât scapă doar cel care este pregătit temeinic. Să ne pavăm drumul spre Rai cu piatră decorativă!
Sunt profesii care se ocupă cu restaurarea locuințelor spirituale ale semenilor. Se-ntâmplă adesea ca medicii, profesorii, intelectualii adevărați ai unei țări să aleagă cele mai de preț materiale și să trudească zi noapte pentru ceilalți, în timp ce casele lor se năruiesc, iar ei, prin spărturi văd cerul...
Materialele de preț pentru casa sufletului sunt: iubirea de oameni, generozitatea, empatia. Ele luminază calea spre Rai și ajută sufletul să respire o gură de nemurire!
Casa spirituală a sufletului trebuie restaurată permanent cu cele mai rezistente materiale de construcții!
Uneori se cuvine să separăm cu zid de cărămidă sentimentele delicate de intemperiile care ne înconjoară, intențiile bune de balaurii pregătiți să le înghită, iubirea dăruită de ploaia de săgeți a urii...
Lupii paznici la oi, se năpustesc așa asupra noastră, încât scapă doar cel care este pregătit temeinic. Să ne pavăm drumul spre Rai cu piatră decorativă!
Sunt profesii care se ocupă cu restaurarea locuințelor spirituale ale semenilor. Se-ntâmplă adesea ca medicii, profesorii, intelectualii adevărați ai unei țări să aleagă cele mai de preț materiale și să trudească zi noapte pentru ceilalți, în timp ce casele lor se năruiesc, iar ei, prin spărturi văd cerul...
Materialele de preț pentru casa sufletului sunt: iubirea de oameni, generozitatea, empatia. Ele luminază calea spre Rai și ajută sufletul să respire o gură de nemurire!
vineri, 10 iunie 2016
Sufletele oamenilor, jucării vii...
Stăteam și priveam furnicarul acela de lume ce curgea pe străzi și în târgurile de Crăciun și mă gândeam, sunt oamenii jucării cu suflet într-o mână atotputernică? Se joacă mereu cineva cu noi de-a alba-neagra, spunându-ne: „Uite fericirea, nu e fericirea, ghicește unde ți-am ascuns fericirea!” sau „Ia viața, dar când voi decide eu îți iau viața, până atunci adună cât mai multe puncte și gândește-te cui le lași!”
Dincolo de pretențiile noastre de autonomie, demnitate și omnipotență poate că nu suntem decât biete jucării cu cheiță. Uneori ne jucăm și noi unul cu sufletul celuilalt, fără să ne pară rău când stricăm jucăria!!!
Fericirea mea? Am descoperit-o târziu în fericirea celor dragi și atunci mi s-a umplut cupa de mulțumire. Când alergam după fericirea personală, mă rătăceam prin iluzii, acum am rescris mai clar harta priorităților.
E iarnă. Înveșmântat în argint, orașul își deschide brațele să mă primească. El, copilul drag care mă așteaptă, este bolnav. Are febră, tușește și respiră greu, dar mă așteaptă. Îmi place să mă plimb cu el de mânuță, să-i cumpăr ce-i dorește, iar ochii să i se lumineze de încântare. Acum nu știu dacă va putea veni cu mine în oraș.
Mă va ruga să-i spun povești, ne vom juca de-a bărbatul responsabil care aduce tot salariul acasă, iar nevasta pleacă la cumpărături de mână cu băiețelul și acesta o imploră să-i cumpere și lui o jucărie...
Mă așteaptă. Se aruncă în brațele mele, iar eu îi întind pachețelul lui. Nu are chef de dulciuri, are ochișorii tulburi, a slăbit puțin și tușește.
-Mă duci în oraș, mă imploră între două accese de tuse?
-Ești bolnav, dragul meu, nu putem!
-Păi mă îmbrac bine, bine de tot și mergem opt stații cu metroul. Știi tu unde-mi place mie!
Da, știu unde-i place lui. Centrul comercial este foarte departe și nu știu dacă ar rezista atâta drum dus și întors.
-Mama, tata, vă rog să mă lăsați cu ea! Nu am mai ieșit de mult din casă. Mă voi face bine.
Părinții se înduplecă. El mă prinde de mânuță și plecăm. Ninge divin, oamenii aleargă cu brazi în mâinii și cadouri pentru cei dragi.
-Știi ce, du-mă aici, aproape, că opt stații de metrou sunt cam multe pentru mine!
La 15 minute de mers pe jos se află un mall pe cinste, iar eu sunt mulțumită că a înțeles că nu poate ajunge la celălalt capăt al orașului.
-Îmi cumperi o jucărie?
-Sigur, de aceea te-am luat în oraș.
-Chiar și un avion cu telecomandă sau o dronă?
-Îți cumpăr ce vrei tu!
S-a îmbujorat și tușește mai puțin, dar obosește.
-Dar mama și tata mi-au spus la plecare să nu iau o jucărie scumpă, să nu te chelesc de bani! Dacă-mi plac două?
-Îți cumpăr două.
-Dar mă vor certa și nu mă vor mai lăsa cu tine niciodată...Ce ne facem noi?
-Hei, iți cumpăr de plăcere, dragul meu, le spunem că eu am decis să alegi ce-ți place.
În magazinul de jucării alergă ca un cunoscător de la un capăt la celălalt, compară, analizează, interoghează posibilitățile mele financiare ca un om mare, își aduce aminte iar ce i-au spus de-acasă cu „chelirea portofelului”, iar el vrea să medieze eficient între conștiință, sfaturile părinților și dorințele sale legate de jucării.
Deodată ochii îi strălucesc, mânuțele se-ntind să prindă suprema fericire, în timp ce paradisul i s-a întipărit pe chip. Își dorește demult un avion cu telecomandă, iar acum visul este pe cale să i se îndeplinească.
-Ești atât de bogată să mi-l cumperi, mă întreabă cu seriozitate? Cum suntem noi săraci, bogați sau potriviți?
-Ți-l cumpăr, dragul meu!
Îl ia în brațe hotărât. Ne îndreptăm spre casă. Zărește drona.
-Ai bani? Poți tu, dacă te rog mult, mult de tot, din tot suflețelul meu să-mi iei și o dronă? Stai, adică nu. Mă vor certa acasă și nu mă mai lasă cu tine, că așa au zis. Ce ne facem noi? Îmi place atât de mult și drona!
Sunt cel mai bogat om din lume că îl am. Îi cumpăr jucăriile și ne întoarcem prin zăpadă, el ducând bărbătește pachetele imense. De atâta fericire fulgii ni se topesc pe față. Înaintăm cu greu prin zăpada groasă, jucăriile vii au fugit de pe trotuare, suntem noi singuri și asta contează. Din cer se cerne atmosferă de Crăciun, iar pașii se-mpletesc pe omăt țesând o poveste unică a dragostei...
miercuri, 8 iunie 2016
Bărbate, adu o bere și punga cu semințe!
-Bărbate, scoate berea și punga cu semințe de la Penny și extraveralul că începe meciul! Poți să aduci și iconița care-ți poartă noroc să o săruți și să te-nchini de căte ori ratează francezii.
Ca să nu mai fie scandal că nu renunț la Bahar pentru meciul Naționalei, i-o iau înainte și adopt eu comportamentul bărbătesc. Berea am cerut-o pentru el. Eu nu pot să beau că mi se umflă burta și îmi place să-i dau stomacului meu fin, lucruri fine... Ca să nu-mi umple casa până la refuz cu prieteni bețivi și gălăgioși care fumează în sufragerie, i-am anunțat din timp că vreau să stau la meci cu bărbatul meu. Care mă suportă să vină, care nu să stea acasă. Evident că vor rămâne toți la ei fiindcă nu vor mai avea loc de mine să-și bage și să-și scoată înjurăturile când ratează ai noștri. Nu de alta, dar nu puteam să-i pun mâinile la urechi copilului de câte ori urlau ei ca pe stadion.
Dacă „pisălogul” este la post, domnul își va face cornet din ziar să pună cojile, nu le va mai arunca peste tot.
Este timpul să procedez înțelept ca să-mi rămână televizorul liber pentru Bahar la meciul următor, așa că încep și eu cum face el la prezentările de modă:
-Frumos mai este Silviu Lung junior! Bine bărbat. Doamne, ce corp, ce ochi, ce păr des!
-Taci, femeie, că nu aud ce spune crainicul!
-Doaamne, ce bunăciune Săpunaru ăsta!
-Taci, femeie, că te îmbunătățesc eu acum de nu te vezi!
-Uite cum se uită Mățel la mine dincolo de ecran cu ochii lui violeți!
-Doamne, dă-mi răbdare până la sfârșitul meciului! Comoara mea, vrei să taci puțin? Toată Naționala este frumoasă, dar cu cine te-ai cununat tu, suflețel? Cine îți dă salariul pe mână și cine îți aduce flori de ziua femeii? Spune drept, vrei să te uiți la Bahar?
Fac semn din cap că nu. Tac și mă uit cu el. Începe să-mi placă. Conducem cu 2-0, dar sper ca data viitoare să se ducă pe stadion, iar eu să mă uit la telenovela turcească. Mă simt vinovată că i-am stricat primul sfert de oră din joc, iar la pauză îi mai aduc o bere și o pungă de semințe. Am strâns multe puncte de la Penny, pentru meciul viitor îi spun să-și ia o tobă imensă, un tricou și o vuvuzelă și să se ducă pe stadion. Mă privește duios, iar eu mă topesc la gândul că rezolv cu diplomație toate problemele din familie:
-Îngeraș, le iau sigur, dar le vom folosi amândoi aici! Ador să văd meciul cu tine, iar când îmi vei mai vorbi de bunăciunile de la Națională, te readuc la tăcere cu toba și cu vuvuzela, în rest, ai farmec și le porți noroc alor noștri....
Ca să nu mai fie scandal că nu renunț la Bahar pentru meciul Naționalei, i-o iau înainte și adopt eu comportamentul bărbătesc. Berea am cerut-o pentru el. Eu nu pot să beau că mi se umflă burta și îmi place să-i dau stomacului meu fin, lucruri fine... Ca să nu-mi umple casa până la refuz cu prieteni bețivi și gălăgioși care fumează în sufragerie, i-am anunțat din timp că vreau să stau la meci cu bărbatul meu. Care mă suportă să vină, care nu să stea acasă. Evident că vor rămâne toți la ei fiindcă nu vor mai avea loc de mine să-și bage și să-și scoată înjurăturile când ratează ai noștri. Nu de alta, dar nu puteam să-i pun mâinile la urechi copilului de câte ori urlau ei ca pe stadion.
Dacă „pisălogul” este la post, domnul își va face cornet din ziar să pună cojile, nu le va mai arunca peste tot.
Este timpul să procedez înțelept ca să-mi rămână televizorul liber pentru Bahar la meciul următor, așa că încep și eu cum face el la prezentările de modă:
-Frumos mai este Silviu Lung junior! Bine bărbat. Doamne, ce corp, ce ochi, ce păr des!
-Taci, femeie, că nu aud ce spune crainicul!
-Doaamne, ce bunăciune Săpunaru ăsta!
-Taci, femeie, că te îmbunătățesc eu acum de nu te vezi!
-Uite cum se uită Mățel la mine dincolo de ecran cu ochii lui violeți!
-Doamne, dă-mi răbdare până la sfârșitul meciului! Comoara mea, vrei să taci puțin? Toată Naționala este frumoasă, dar cu cine te-ai cununat tu, suflețel? Cine îți dă salariul pe mână și cine îți aduce flori de ziua femeii? Spune drept, vrei să te uiți la Bahar?
Fac semn din cap că nu. Tac și mă uit cu el. Începe să-mi placă. Conducem cu 2-0, dar sper ca data viitoare să se ducă pe stadion, iar eu să mă uit la telenovela turcească. Mă simt vinovată că i-am stricat primul sfert de oră din joc, iar la pauză îi mai aduc o bere și o pungă de semințe. Am strâns multe puncte de la Penny, pentru meciul viitor îi spun să-și ia o tobă imensă, un tricou și o vuvuzelă și să se ducă pe stadion. Mă privește duios, iar eu mă topesc la gândul că rezolv cu diplomație toate problemele din familie:
-Îngeraș, le iau sigur, dar le vom folosi amândoi aici! Ador să văd meciul cu tine, iar când îmi vei mai vorbi de bunăciunile de la Națională, te readuc la tăcere cu toba și cu vuvuzela, în rest, ai farmec și le porți noroc alor noștri....
marți, 7 iunie 2016
Cum să culegi stele de pe crengile cerului
-Aș mânca luna, tată! Seamănă cu o gutuie coaptă, spuse copilul! Culege-mi, te rog, o stea de pe ramurile cerului, mamă!
Din ochii părinților cădeau mărgăritare pentru că micuțul era bolnav. Avea grave probleme respiratorii tocmai de aceea era așa de sensibil. I-ar fi dat și luna de pe cer să se facă bine
-Dacă am locui mai aproape de cer, aș trage soarele de mustăți, m-aș juca în bărbile albe ale norilor și aș simți mai aproape ploile și ninsorile!
Din nefericire locuiau la parter. Uneori erau nevoiți să suporte toate mirosurile dubioase de canalizare și se trezeau inundați de cei de la etajele inferioare.
-Nu putem să ne facem o căsuță într-un copac, întreba bolnăviorul frângând inimile părinților de durere?
Așa au luat ei hotărârea să vândă apartamentul și să se mute la mansardă. Podul era prăfuit, cu ferestre din lemn în care erau bătute scânduri, cu zidărie antică, cu miros de igrasie și cufere bătrânești cu aminitiri răspândite peste tot. Mai întâi îl amenajau, apoi urma mutarea, dar ca să-i facă o surpiză, într-o seară l-au luat de mânuță și l-au dus la viitoarea locuință.
Era o noapte de decembrie poleită cu belșugul sărbătorilor. El respira greu, avea iar febră și urma o internare cu perfuzii, injecții și nopți nedormite. L-au îmbrăcat bine de tot și l-au dus în Raiul din imaginația sa. Au aprins veiozele vechi.
-Duceți-mă lângă fereastră și dați jos scândurile să vorbesc cu fulgii, spuse micuțul.
I-au îndeplinit dorința cât ai clipi din ochi. Își apropie fața crudă de geamul murdar.
-Hei, voi, copii sănătoși ai cerului, nu-i așa că mă voi face bine?
Fulgii veneau din înălțimi în cete vesele. Copilul le asculta glasurile și traduce conversația părinților:
-Ce spuneți? Voi deveni aviator? Dar părinții mei se plâng mereu că sunt bolnăvicios, că abia respir și peste trei zile vom merge iar la spital. Vouă v-a înfipt cineva acul în venă sau în mânuță? Înălțimea și Ferestre de mansarda VELUX mă vor face bine?
-Iar vorbește aiurea de la febră, spuse îngrijorată mama!
-Vorbesc cu fulgii, mamă, nu vorbesc aiurea! Pune-mi mâna pe frunte să vezi că febra mi-a dispărut! Ne putem muta de Crăciun aici, la mansardă?
Băiețelul începu să se descheie la cojoc, să-și dea jos fularul, căciula și mănușile. Cu fruntea lipită de ferestre vorbea cu fulgii de nea.
-Poate că are dreptate, înălțimea îl face bine, spuse tatăl hotărât căutând ceva pe telefonul conectat la internet. Draga mea, nu este o poveste, VELUX există! Privește aici: ferestre cu operare în partea de sus și cu operare în partea de jos. Chiar vorbește cu fulgii atotcunoscători! În camera lui vom pune rulouri VELUX pentru camera copiilor!
-Da, să nu creadă că vor intra zmeii sau balaurii pe fereastra sa, șopti mama...Fiindcă-i plac atât de mult stelele să-i alegem produse din colecția Star Wars & VELUX Galactic Night Collection.
-Fie, în camera mea accept ferestre mici, dar în sufragerie vreau ferestre VELUX de dimensiuni mari să pot vedea cerul de la un capăt la altul și să mângâi pe creștet cu privirea toate stelele! Hei, tu, Luceafăr de seară, îmi poți îndeplini două dorințe, te rog? Prima: să mă pot muta într-o săptămână cu părinții la mansardă, iar a doua să mă fac sănătos cu ajutorul ferestrelor VELUX și al înălțimii? Cred că sunt puțin copilul cerului, iar tu ești steaua mea norocoasă!
Dorințele i-au fost îndeplinite. Astăzi este cel mai cunoscut pilot, părinții s-au mutat într-un apartamnet la etajul I al aceluiași bloc, iar când trece cu avionul, puștiul său cu păr bălai îi face cu mâna de la mansardă.
Ferestrele de la VELUX sunt încă funcționale după o viață de om și crede ca le va lăsa moștenire și urmașilor urmașilor lui!!!
Grenke, antrenorul care m-a obligat să zbor...
Ei, da, venise rândul meu să zbor. Să-mi întind aripile și să plutesc, să mă las purtată de curenți, dar să lupt pentru a rezista și pentru a pluti cât mai mult acolo, sus. Am văzut lansându-se în afaceri rând pe rând cunoscuții și apropiații mei. Unii, lipsiți de precauție au uitat să-și ia cu ei parașuta și s-au prăbușit, lăsând un crater imens în economiile sau în împrumuturile lor. După declararea falimentului au rămas imobilizați sau mutilați financiar pentru toată viața. Alții au ascultat indicațiile instructorului de zbor în afaceri GRENKE , au aterizat normal devenind împătimiți ai saltului cu parașuta și revenind la ei de fiecare dată.
Mă aflu la o înălțime amețitoare, dar îmi este frică să fac saltul decisiv. Mallul meu virtual va funcționa fiindcă GRENKE mă va ajuta să nu mă prăbușesc sub greutatea costurilor afacerii mele mărețe.
Cu ajutorul camerelor de luat vederi și al computerelor, cumpărătorii vor parcuge raioanele mallului,vor putea să ceară prezentarea în direct a produselor, să comande cumpărăturile de care au nevoie și să le primească acasă. Specialiștii în produse cosmetice vor ajuta la alegerea machiajului potrivit evenimentului și momentului zile, clienții vor fi consiliați să-și aleagă o vopsea de păr potrivită trăsăturilor lor, dar și lipsită de produse chimice dăunătoare (o chelie vopsită este dizgrațioasă!!!). De la distanță vor fi puse la punct zile de naștere, cereri în căsătorie, surprize pentru cei dragi care să fie memorabile toată viața...
Îmi trebuie puțin curaj să demarez afacerea mea, să deschid porțile virtuale ale mallului meu. Mă tem să fac saltul final până când, hotărâți, asistenții mei de la Grenke îmi pun parașuta în mână; adică îmi oferă echipamente ultramoderne și performante în rate sau mi le închiriază și îmi fac vânt în afaceri.
Mă aflu la o înălțime amețitoare, dar îmi este frică să fac saltul decisiv. Mallul meu virtual va funcționa fiindcă GRENKE mă va ajuta să nu mă prăbușesc sub greutatea costurilor afacerii mele mărețe.
Cu ajutorul camerelor de luat vederi și al computerelor, cumpărătorii vor parcuge raioanele mallului,vor putea să ceară prezentarea în direct a produselor, să comande cumpărăturile de care au nevoie și să le primească acasă. Specialiștii în produse cosmetice vor ajuta la alegerea machiajului potrivit evenimentului și momentului zile, clienții vor fi consiliați să-și aleagă o vopsea de păr potrivită trăsăturilor lor, dar și lipsită de produse chimice dăunătoare (o chelie vopsită este dizgrațioasă!!!). De la distanță vor fi puse la punct zile de naștere, cereri în căsătorie, surprize pentru cei dragi care să fie memorabile toată viața...
Îmi trebuie puțin curaj să demarez afacerea mea, să deschid porțile virtuale ale mallului meu. Mă tem să fac saltul final până când, hotărâți, asistenții mei de la Grenke îmi pun parașuta în mână; adică îmi oferă echipamente ultramoderne și performante în rate sau mi le închiriază și îmi fac vânt în afaceri.
luni, 6 iunie 2016
Parfumul de tei al Festivalului de Statui Vivante
16 iunie, 2015, ora 20. Teii mă înnebunesc cu parfumul lor!Este o noapte răcoroasă și parfumată de vară, orașul este prea curat datorită cortinelor zilnice de ploaie care cad peste oameni, parcuri, blocuri și trotuare.
Oamenii trec grăbiți unii pe lângă ceilalți ca niște statui vivante. Nici măcar nu sunt statui de ceară, ci statui în carne și oase, oameni care par să-și fi pierdut sufletul încremenind în așteptare...
În seara asta, Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Vârstelor este fi bântuită de stafii. Iubitorii de Instagram se întâlnesc la răspântii pentru a încărca fotografiile lor cu statuile vii care îi impresionează cel mai mult folosind hashtagul #statuivivante. Se oferă 50 de euro ca premiu pentru cea mai reușită fotografie încărcată pe Instagram în perioada 16 – 19 iunie. Arta la superlativ este multiplicată și arhivată!
Este prima zi a Festivalului Internațional al Statuilor Vivante, la care am acces gratuit. Teatrul Masca a organizat totul în mod desăvârșit.
Statuile au păr natural și ochii vii-morți, gesturile lor sunt încremenite de parcă aș fi intrat aici după vraja făcută celor din „Pădurea adormită”.
Tandrețea, mila, iubirea, acreala s-au întipărit pe fețele statuilor vii! Atâtea nuanțe în același loc expuse privirii noastre.
Ating ușor statuile și mi se pare că pun mâna pe nefericirea lor. Arta li s-a întipărit pe chip, transmit totul, fără să utilizeze cuvintele și astfel am acces direct la sufletele lor.
17-18 Iunie: Parcul Crângași. Teii domină totul cu parfumul lor. Le este milă de statuile vivante și le-au luat sub aripa lor inmiresmată. O ploaie de aur se revarsă asupra creștetelor noastre. Parfum de tei și statui vivante și vizitatorii care nu contenesc să critice și să admire. Statuile vivante nu au voie să fugă sau să se apere...
19-20 Iunie: în Parcul Al. I Cuza. Aceeași tei înfloriți, dar pe trecute. Mireasma este palidă și se șterge ușor-ușor. Ultima zi de festival. Îmi iau rămas bun de la exponate întrebându-mă dacă noi, oamenii nu suntem pe calea de a deveni statui vivante până când ne lovim fără să ne dăm seama de ceva și ne fărâmăm. Uităm să iertăm și să ne cerem scuze, nu avem voie să plângem sau să ne bucurăm în public, ne este rușine să ne exprimăm deschis sentimentele!
La ce este bun Festivalul de Statui Vivante? Ca omul să călătorească în propriul suflet și în inimile altora și să nu devină o viață o statuie vivantă!!!
Oamenii trec grăbiți unii pe lângă ceilalți ca niște statui vivante. Nici măcar nu sunt statui de ceară, ci statui în carne și oase, oameni care par să-și fi pierdut sufletul încremenind în așteptare...
În seara asta, Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Vârstelor este fi bântuită de stafii. Iubitorii de Instagram se întâlnesc la răspântii pentru a încărca fotografiile lor cu statuile vii care îi impresionează cel mai mult folosind hashtagul #statuivivante. Se oferă 50 de euro ca premiu pentru cea mai reușită fotografie încărcată pe Instagram în perioada 16 – 19 iunie. Arta la superlativ este multiplicată și arhivată!
Este prima zi a Festivalului Internațional al Statuilor Vivante, la care am acces gratuit. Teatrul Masca a organizat totul în mod desăvârșit.
Statuile au păr natural și ochii vii-morți, gesturile lor sunt încremenite de parcă aș fi intrat aici după vraja făcută celor din „Pădurea adormită”.
Tandrețea, mila, iubirea, acreala s-au întipărit pe fețele statuilor vii! Atâtea nuanțe în același loc expuse privirii noastre.
Ating ușor statuile și mi se pare că pun mâna pe nefericirea lor. Arta li s-a întipărit pe chip, transmit totul, fără să utilizeze cuvintele și astfel am acces direct la sufletele lor.
17-18 Iunie: Parcul Crângași. Teii domină totul cu parfumul lor. Le este milă de statuile vivante și le-au luat sub aripa lor inmiresmată. O ploaie de aur se revarsă asupra creștetelor noastre. Parfum de tei și statui vivante și vizitatorii care nu contenesc să critice și să admire. Statuile vivante nu au voie să fugă sau să se apere...
19-20 Iunie: în Parcul Al. I Cuza. Aceeași tei înfloriți, dar pe trecute. Mireasma este palidă și se șterge ușor-ușor. Ultima zi de festival. Îmi iau rămas bun de la exponate întrebându-mă dacă noi, oamenii nu suntem pe calea de a deveni statui vivante până când ne lovim fără să ne dăm seama de ceva și ne fărâmăm. Uităm să iertăm și să ne cerem scuze, nu avem voie să plângem sau să ne bucurăm în public, ne este rușine să ne exprimăm deschis sentimentele!
La ce este bun Festivalul de Statui Vivante? Ca omul să călătorească în propriul suflet și în inimile altora și să nu devină o viață o statuie vivantă!!!
Șefia mi-e străină/Scrisul îmi e rutină!
Nu-mi place să fiu șef! De ce? Fiindcă am motivele mele. Mai întâi nu-mi place să comand, să le spun oamenilor ce au de făcut, să-i supraveghez „cu ochi de soacră”. Nu-mi place să primesc în birou „turnătorii” și să fiu nevoită să ascult astfel de oameni!
În plus, îmi place să am timp să scriu, să-mi pun gândurile și ideile cap la cap, să am onoarea ca oamenii să intre pe blogul meu și să citească.
Închid ochii și mă imaginez șef la Blogal Initiative! Deja este altceva fiindcă sunt liderul unei comori virtuale.
Primesc în mâinile mele un imperiu al ideilor și cuvintelor din ciocolată, din iaurt sau din ce este nevoie, după cinci ani în care acesta s-a extins.
Urmează bătălia, iar eu nu am plan de luptă...Încerc să realizez unul tot din idei. În linii mari, aș intensifica acțiunile de cointeresare a „soldaților în ale scrisului” prin următoarele metode:
1) Aș ruga fiecare sponsor să lase un premiu suplimentar pentru premierea bloggerilor clasați în fruntea clasamentului.
2) Aș oferi diplome virtuale și tipărite câștigătorilor campaniilor. Este frumos să poți afișa pe blog documentul care dovedește că ai fost printre cei mai buni.
3) La sfârșit de an, aș organiza Revelionul bloggerilor înscriși în Blogal Initiative.
4) De Crăciun aș organiza o întâlnire cu toți membri activi, care doresc să participe, oferind fiecăruia un cadou, dar aș organiza și campanii umanitare de tipul: „Un blogger, o jucărie și o hăinuță pentru un copil abandonat”.
5) În colaborare cu televizunile, aș încerca mediatizarea celor care scriu foarte bine. Bloggerii pot fi modele pentru adolescenți, internetul este și util.
6) Aș organiza cât mai multe campanii la care să fie premiați toți participanții.
7) Aș surpinde membrii activi prin expedierea inopinată de premii, diplome, mulțumindu-le pentru implicare.
Nu închei, înainte de a mulțumi șefilor de la Blogal Initiative, care organizează totul pentru noi și nu au voie să participe la campanii. Mereu rolurile de arbitru și de antrenor sunt cele mai grele. Haideți să petrecem împreună 100 de ani, să ne trăiască șefii, să se înmulțească premiile și campaniile și toți să se inspire din cuvintele și ideile noastre!!!
Adevărații câștigători...
Adevărații câștigători sunt întotdeauna mărinimoși cu cei pe care-i înving, întinzându-le prietenește mâna, nu strivindu-i sub talpa puterii dobândite în urma transferului electoral. Luptători de elită nu poartă ranchiună contracandidaților, nu plătesc polițe trădătorilor, ci îi determină să regrete gesturile pripite, zvonurile denigratoare, campania murdară.
Este sublim când câștigătorul întinde elegant mâna învinsului, în loc să amenințe sau să înjosească!
Alesul poporului a primit mandatul de a-i împăca pe cei dezbinați, a-i reuni în jurul lui și a face totul, absolut totul pentru binele cetății.
Cel care conduce nu are voie să fie impulsiv! Iertător, echilibrat el trebuie să pună temelia încrederii, să construiască o comunitate mai bună, să nu pună orgoliul personal în fața îndatoririlor.
Nimeni nu poate conduce singur, nici măcar o familie, uneori nici propria persoană fiindcă depindem unii de ceilalți.
Pariez pe capacitatea de iertare a celor pe care i-am simpatizat și au ieșit câștigători. Îmi place să cred că nu vor uita să fie oameni buni și modești, că nu li se va urca rezultatul alegerilor recente la cap!
E sublim să scrii!
Avem lista castigatorilor la concursul Cadouri ChocoGift.
Castigatorii sunt :
http://enigel.blogspot.ro/2016/05/nunta-de-ciocolata.html
http://lamiita.blogspot.ro/…/chocogift-iti-ofera-cele-mai-d…
http://www.lucruri-interesante.ro/…/marturii-de-botez-din-…/
Castigatorii trebuie sa furnizeze :
adresa, nume complet, si nr de telefon ( pot trimite la mine PM ).
Felicitari!
Cu una dintre cele mai bune prietene, Lamiita Petre!
http://lamiita.blogspot.ro/…/chocogift-iti-ofera-cele-mai-d…
http://www.lucruri-interesante.ro/…/marturii-de-botez-din-…/
Castigatorii trebuie sa furnizeze :
adresa, nume complet, si nr de telefon ( pot trimite la mine PM ).
Felicitari!
Cu una dintre cele mai bune prietene, Lamiita Petre!
duminică, 5 iunie 2016
Ziua despărțirii definitive
Îngenuncheat, sufletul se minte, așteaptă o minune, mai ales dacă a fost naiv o viață. Crede că timpul va curge pentru el înapoi și totul va fi ca înainte. Coșmarul va lua sfârșit, se va trezi și va constata că nimic nu s-a schimbat...
Din când în când, golul din jur, durerea din inimă îl contrazic. Mirosul lumânărilor, lumea care se adună, muțenia celui pe care l-a iubit, faptul că stă cuminte în sicriu, așa cum nu a stat niciodată până atunci spun că totul s-a terminat, dar despărțirea nu este încă definitivă cât încă nu s-a tras cortina pământului între cei dragi.
Sub anestezia durerii, supraviețuitorul aleargă să-și facă datoria față de cel iubit pentru ultima dată. Sunt atâtea lucruri de făcut, încât nu are timp să se gândească la modul în care va decurge viața după și poate că este mai bine așa. Este vremea condoleanțelor și a solidarității, abia târziu, târziu de tot, când va privi cum pământul acoperă trupul celui plecat, va realiza că despărțirea a fost definitivă!
Ziua despărțirii definitive reprezintă piatra de încercare pentru fiecare, dar se spune că Dumnezeu îi întărește pe cei nevoiți să treacă pe-aici, iar viața curge dureros și demn până la ultima picătură!!!
sâmbătă, 4 iunie 2016
Povestea unei mari iubiri!!!
Chiar
dacă țin toată viața, marile iubiri, fragile ca niște bibelouri prețioase, se
sparg într-o clipă blestemată! Frumoasă, ca o pictură de Goya, doamna Goia a
fost emblemei decenței, fiind femeia puternică, elegantă și distinsă din
spatele bărbatului puternic care părea născut pentru funcția de director de
școală.
Am
fost norocoși să fim martorii acestei mari iubiri. Acum aripile ei s-au frânt,
iar unul dintre parteneri rămâne să trăiască doar din amintiri. Vor fi amintiri
care-i vor sfâșia sufletul cu gheare ascuțite de doliu, va fi locul acela
copleșitor de gol din inimă și din casă, dar și responsabilitatea de a trăi
decent de dragul celei care l-a completat și susținut mereu, de dragul celei
care l-a iubit o viață, dăruindu-i viața!
Nu
este dar mai scump și mai minunat pe pământ, decât să-i dedici cuiva viața!
Ultimele clipe le-au petrecut ținându-se de mână, încurajându-se unul pe
celălalt și ascunzându-și reciproc lacrimile!
Frumusețea
și decența au predat matematica la Măneciu, semănând în sufletele elevilor,
simultan cu dragostea pentru numere, ecuații, figuri geometrice și teoreme tot
ceea ce era necesar ca elevii să iasă oameni adevărați! Lecțiile de matematică
se-mpleteau mereu cu lecții de omenie…
Familia
Goia s-a aflat la temelia educației mânecene și nu putem uita acest lucru.
Dedicați instituției, resursei umane, dar și elevilor au fost uitați nedrept și
mult prea repede ca toți marii educatori. De conul de umbră, de pedepsirea
nedreaptă cu uitarea ne facem vinovați cu toții și cerem iertare din inimă în
fața acestui sicriu. Ne uităm profesorii, directorii, medicii și educatorii,
uităm să fim recunoscători și să mulțumim din orgoliu și ne aducem aminte mult
prea târziu!
Fără
doamna Goia vara nu este vară, trandafirii își pierd frumusețea și parfumul,
mii de fluturi și de petale fac parte din cortegiul funerar, murind ei înșiși
de tristețe și din cauza ploilor nesfârșite, lacrimile universului pentru
oamenii valoroși care sunt chemați la cer... Ar merita cu prisosință un monument
al decenței și al sacrificiului, dar este mult mai sublim să trăiască în
inimile vii ale colegilor, elevilor, vecinilor, în sufletul soțului…
Am
vrea să vă aducem înapoi, să vă sărutăm cu dragoste mâinile de intelectuală și
de gospodină desăvârșită, să vă oferim un buchet de flori care să vă
întipărească surâsul pe față, să mai fim cel puțin martori pentru o clipă ai
acestei mari iubiri, din care nu vor rămâne decât amintirile!
Drum
lin spre ceruri, crăiasă a Măneciului! Rămas bun, doamnă a matematicii, a
decenței și a omeniei!
Călătoria vieții...
Doctorul l-a privit adânc în ochi și i-a spus: „Două săptămâni. Crede-mă ți-aș da ani, luni de viață, dar nu se mai poate! E crud din partea mea să-ți arunc adevărul răspicat în față, dar știu că dorești să fii îngropat alături de părinții tăi, în satul natal. Ai timp să-ți cumperi bilet de avion, să-ți faci testamentul, să-ți iei rămas bun de la cei dragi!”
-La naiba, îți mulțumesc că ești generos, doctore! Înseamnă că ești sigur că avionul nu se va prăbuși cu mine la bord în Atlantic, răspunse ironic!
Era ironia aceea premergătoare despărțirii...Viața peste ocean, la capătul lumii îi biciuise sufletul și organismul. Plecase să se-ntoarcă bogat și faimos și slavă Domnului că era încă un cadavru ambulant, nu-l aduceau în țară în patru scânduri! Își lichidă toate afacerile din țara străină și se hotărâse să călătorească prin România, să-i descopere frumusețile prin ochii celui care nu dorea să mai plece niciodată...
Era bogat, dar în curând avea să devină lefter de viață! „Să mă rog să se prăbușească avionul să scap de ultimele dureri? Este drept față de cei din jur? Perechea aceasta vine să-și petreacă luna de miere în România, copilașul acesta cu păr bălai îmi dăruiește zâmbetul său...”
Cu cât se apropia de România se aprindeau luminile orașului și se stingeau speranțele lui.
La Otopeni ajungeau la miezul nopții. Cum coborî din avion, deveni așa de precaut cu viața lui, încât refuză toți taximetriștii ciocolatii care îl asaltau cu oferte. Nu merita să fie măcelărit și aruncat la gunoi într-o valiză de lemn, așa că rezervase demult o mașină cu șofer la dispoziție de la Transfer aeroport Otopeni.
„Doamne, mi-am risipit decenii din viață cu mâinile amândouă, iar acum cerșesc câteva clipe!”
Șoferul așeză cu grijă bagajele, apoi îl pofti să urce. Mergeau pe bulevard către hotelul de cinci stele, când un sinucigaș îndreptă bolidul către ei pe contrasens. Șoferul trase în ultima clipă de volan, iar conducătorul imprudent intră în gardul viu al parcului.
-O să trăiți o mie de ani, domnul meu, îi spuse șoferul clientului său, am trecut printr-o mare cumpănă în această noapte!
Hotărât să nu-și plângă de milă, răspunse cinic:
-Mai am două săptămâni de viață și vreau să străbat România de la Dunăre, la Prut, de la Timișoara până la Suceava, să-i cunosc și să-i sărut pământul sfânt! Mă puteți ajuta, spunându-mi de unde pot închiria o mașină?
-Închirieri mașini Otopeni, spuse liniștit șoferul. Vin mâine să vă iau de la hotel să vă duc la sediul firmei. Ați fi putut primi mașina la aeroport, dacă v-am fi știut intențiile. Domnule, cura de România vă va face sănătos! Veți trăi o mie de ani!
„Așteaptă un bacșiș de-mi tot spune că voi trăi o mie de ani! Îi dau și fără să mă amăgească...”
Ajuns în camera pe care o rezervase demult, nu putu dormi decât câteva ore. Se trezi și căută pe laptop site-ul recomandat de șofer.
Nu existau taxe ascunse sau plata în avans și se asigura asistență rutieră 24 de ore în fiecare zi. În ofertă se specifica și șofer adițional gratis. Poate că așa era drept, șoferul să conducă, iar el să-și umple sufletul cu România, să-i tragă adânc în plămâni aerul, să-i mănânce roadele, să-i admire frumusețile și să-i prețuiască oamenii.
A hotărât să înceapă de la sud de tot, mai întâi pe orizontală și apoi pe verticală. Marea, Delta Dunării, cu nuferii și valurile dantelate, cu porturile și Câmpia Dunării, apoi Dunărea la Cazane, Podul lui Dumnezeu și pădurea de liliac din Mehedinți.
Locul unde s-a zămislit cântecul:„Dați-mi sticla cu otravă...”
-Mă voi stinge în demnitate, orice ar fi! Voi savura ultima picătură de viață, spuse în timp ce asculta tulburătorul cântec!
-Hei, domnul meu, păi două săptămâni vor trece numai până vom străbate România de-a lungul Dunării și mării, îi spuse șoferul!
A trecut un an de-atunci și continuă să călătorească spre Apuseni, Maramureș, Moldova. I-a scris doctorului și i-a trimis poze din călătoriile sale prin țară.
-Dragul meu, am știut că te va vindeca deplin cura de România, de aceea te-am trimis acolo! Vând tot ce am și mă voi stabili și eu la voi!
-La naiba, îți mulțumesc că ești generos, doctore! Înseamnă că ești sigur că avionul nu se va prăbuși cu mine la bord în Atlantic, răspunse ironic!
Era ironia aceea premergătoare despărțirii...Viața peste ocean, la capătul lumii îi biciuise sufletul și organismul. Plecase să se-ntoarcă bogat și faimos și slavă Domnului că era încă un cadavru ambulant, nu-l aduceau în țară în patru scânduri! Își lichidă toate afacerile din țara străină și se hotărâse să călătorească prin România, să-i descopere frumusețile prin ochii celui care nu dorea să mai plece niciodată...
Era bogat, dar în curând avea să devină lefter de viață! „Să mă rog să se prăbușească avionul să scap de ultimele dureri? Este drept față de cei din jur? Perechea aceasta vine să-și petreacă luna de miere în România, copilașul acesta cu păr bălai îmi dăruiește zâmbetul său...”
Cu cât se apropia de România se aprindeau luminile orașului și se stingeau speranțele lui.
La Otopeni ajungeau la miezul nopții. Cum coborî din avion, deveni așa de precaut cu viața lui, încât refuză toți taximetriștii ciocolatii care îl asaltau cu oferte. Nu merita să fie măcelărit și aruncat la gunoi într-o valiză de lemn, așa că rezervase demult o mașină cu șofer la dispoziție de la Transfer aeroport Otopeni.
„Doamne, mi-am risipit decenii din viață cu mâinile amândouă, iar acum cerșesc câteva clipe!”
Șoferul așeză cu grijă bagajele, apoi îl pofti să urce. Mergeau pe bulevard către hotelul de cinci stele, când un sinucigaș îndreptă bolidul către ei pe contrasens. Șoferul trase în ultima clipă de volan, iar conducătorul imprudent intră în gardul viu al parcului.
-O să trăiți o mie de ani, domnul meu, îi spuse șoferul clientului său, am trecut printr-o mare cumpănă în această noapte!
Hotărât să nu-și plângă de milă, răspunse cinic:
-Mai am două săptămâni de viață și vreau să străbat România de la Dunăre, la Prut, de la Timișoara până la Suceava, să-i cunosc și să-i sărut pământul sfânt! Mă puteți ajuta, spunându-mi de unde pot închiria o mașină?
-Închirieri mașini Otopeni, spuse liniștit șoferul. Vin mâine să vă iau de la hotel să vă duc la sediul firmei. Ați fi putut primi mașina la aeroport, dacă v-am fi știut intențiile. Domnule, cura de România vă va face sănătos! Veți trăi o mie de ani!
„Așteaptă un bacșiș de-mi tot spune că voi trăi o mie de ani! Îi dau și fără să mă amăgească...”
Ajuns în camera pe care o rezervase demult, nu putu dormi decât câteva ore. Se trezi și căută pe laptop site-ul recomandat de șofer.
Nu existau taxe ascunse sau plata în avans și se asigura asistență rutieră 24 de ore în fiecare zi. În ofertă se specifica și șofer adițional gratis. Poate că așa era drept, șoferul să conducă, iar el să-și umple sufletul cu România, să-i tragă adânc în plămâni aerul, să-i mănânce roadele, să-i admire frumusețile și să-i prețuiască oamenii.
A hotărât să înceapă de la sud de tot, mai întâi pe orizontală și apoi pe verticală. Marea, Delta Dunării, cu nuferii și valurile dantelate, cu porturile și Câmpia Dunării, apoi Dunărea la Cazane, Podul lui Dumnezeu și pădurea de liliac din Mehedinți.
Locul unde s-a zămislit cântecul:„Dați-mi sticla cu otravă...”
-Hei, domnul meu, păi două săptămâni vor trece numai până vom străbate România de-a lungul Dunării și mării, îi spuse șoferul!
A trecut un an de-atunci și continuă să călătorească spre Apuseni, Maramureș, Moldova. I-a scris doctorului și i-a trimis poze din călătoriile sale prin țară.
-Dragul meu, am știut că te va vindeca deplin cura de România, de aceea te-am trimis acolo! Vând tot ce am și mă voi stabili și eu la voi!
Alegeri nefericite.
Alegerile nefericite ne marchează negativ întrega viață conducându-ne în mod cert către colaps. Iată în ce mod ne facem rău singuri:
1) alegând să rămânem mediocrii. Se crede în mod eronat că poziția de mijloc este cea mai confortabilă, dar acolo poți fi strivit de elite sau de cei care vin la urmă. Este o adevărată crimă să risipești potențialul de dezvoltare individuală, alegând umbra. Până când să stai în umbra celor puternici? Copacul falnic pe care mizezi se poate prăbuși peste tine.
2) ruinându-ți viața singur. Momentele de maximă suferință, clipele acelea când nu te crezi bun de nimic, pot fi utilizate constructiv. Alcoolul, violența, suferința nu produc vindecare, ci agravează rănile fizice și spirituale.
Dacă nu v-am convins, gândiți-vă serios la satisfacția dușmanilor care constată că sunteți un om care se învinge singur, fără să fie nevoie să concureze cu ceilalți.
3) înlocuind pe cineva drag, pe care l-am pierdut, cu un surogat, mergând pe principiul „cui pe cui se scoate”.
Oamenii care au inima frântă de o despărțire recentă se aruncă pripit cu capul înainte într-o altă relație, deși nu se simt împliniți prin ea. Suferința anterioară este multiplicată, ba chiar o transferăm și asupra nenorocitului pe care l-am ales ca înlocuitor.
4) fiind mereu persoana de treabă, care nu poate refuza vreun serviciu colegilor, vecinilor, membrilor familie.
Sunt momente în care trebuie să spunem :„NU” din demnitate sau pentru a nu uita acest cuvânt...
5) acceptând să fim marionete în mâinile celorlalți.
6) alegând să fim companii respingărtoare prin firea certăreață, tendința de a contrazice sau lamentațiile care monoplizează dialogul.
7) afișând lipsa de încredere în propria persoană care ne erodează interior.
8) construind tot ceea ce avem pe minciună, fraudă și furt.
Alegerile nefericite sunt numeroase, iar prețul acestora este atât de scump, încât ar trebui să gândim de mii de ori înainte de a decide să ne facem singuri răul. Vor avea grijă de asta alții, iar noi trebuie să le parăm loviturile!!!
vineri, 3 iunie 2016
Activia cu gust de Enescu...
Muzica lui George Enescu s-a născut pe plaiurile mioritice, din mișcarea turmelor pe creste, topirea zăpezilor și trilurile cristaline ale izvoarelor, unduirea spicelor timide sub sărutul vântului tandru, șoaptele de amor schimbate între pădure și soare...
În liniile melodice divine, Enescu a prins lanțul de aur al horelor românești, tristețea tulburătoare a doinelor, demnitatea românilor care i-a determinat să se înălțat mereu către soare, riscând să-și zdrobească trupurile de zidurile munților, lerul, lerul colindelor, clinchetul clopoțeilor, fâlfâitul aripilor ciocârliei...
Talentul a fost hrănit cu laptele proaspăt muls de la văcuța crescută cu dragoste de părinți în bătătură, pentru ca ei, pruncii lor, să fie roșii în obraz, voinici, sănătoși, iar porțile succesului să se deschidă în fața lor cu cheile muncii.
Pentru un popor mâncător de lapte, care plesnește de sănătate s-a inventat Danone Activia care are grijă de sănătatea corpului nostru, dar și de cea a sufletului.
Danone activia cumpărat la dublu, pentru tine și perechea ta oferă stabilitate relației. Persoana iubită va deveni dependentă de iaurtul magic și de tine, aducătorul acestuia în casă. Dependența în acest caz naște interdependență. Dincolo de savoarea din linguriță și de frumusețea care va radia de pe chipul consumatorilor, producătorii îi trimit la concertele verii pe cei mai fideli cumpărători. Înscriind bonul fiscal doveditor în campanie, 45 de oameni fericiți, împreună cu jumătățile lor vor fi câștigătorii unor bilete la concerte. Acolo muzica va fi servită life, cu cuburi de gheață și de supremă mulțumire! Înscrierea bonului fiscal se poate realiza printr-un simplu SMS trimis la 1772.
În liniile melodice divine, Enescu a prins lanțul de aur al horelor românești, tristețea tulburătoare a doinelor, demnitatea românilor care i-a determinat să se înălțat mereu către soare, riscând să-și zdrobească trupurile de zidurile munților, lerul, lerul colindelor, clinchetul clopoțeilor, fâlfâitul aripilor ciocârliei...
Talentul a fost hrănit cu laptele proaspăt muls de la văcuța crescută cu dragoste de părinți în bătătură, pentru ca ei, pruncii lor, să fie roșii în obraz, voinici, sănătoși, iar porțile succesului să se deschidă în fața lor cu cheile muncii.
Pentru un popor mâncător de lapte, care plesnește de sănătate s-a inventat Danone Activia care are grijă de sănătatea corpului nostru, dar și de cea a sufletului.
Danone activia cumpărat la dublu, pentru tine și perechea ta oferă stabilitate relației. Persoana iubită va deveni dependentă de iaurtul magic și de tine, aducătorul acestuia în casă. Dependența în acest caz naște interdependență. Dincolo de savoarea din linguriță și de frumusețea care va radia de pe chipul consumatorilor, producătorii îi trimit la concertele verii pe cei mai fideli cumpărători. Înscriind bonul fiscal doveditor în campanie, 45 de oameni fericiți, împreună cu jumătățile lor vor fi câștigătorii unor bilete la concerte. Acolo muzica va fi servită life, cu cuburi de gheață și de supremă mulțumire! Înscrierea bonului fiscal se poate realiza printr-un simplu SMS trimis la 1772.
Shamballa, Shamballa, leagă-mi fericirea de mână!
”Ploua, ploua
Sinistru, grotesc
Potop întreg de lacrimi
Inunda Raiul pământesc...
Și mi-a venit să strig așa:
„Shamballa, Shamballa
Leagă-mi fericirea de mână
Ca echilibrul o viață să țină!”
Auzeam cântecul de departe, iar efectul său era magic. Pluteam ca în transă peste ape, deși mă loveau din toate părțile talazurile vieții, puhoaiele nu puteau să mă acopere, fiindcă brațări Shamballa
mă ajutau să merg pe valurile uriașe!!!
Brățări pentru suflet, bărțări pentru inimă, brățări pentru rațiune făcute din vrăjitoria iubirii. Firul ploilor era tors, țesut și împletit cu pietre semiprețioase. Numărul bilelor și nodurilor era magic. De la încheietura mâinii simțeam revărsându-se în mine torente de fericire.
Turcoazul mă apăra de riscuri și de pericole și avea culoarea ochilor mei.
Un cuarț gri ștergea ca o gumă gândurile negative din mintea mea...
Hematitul mă făcea invincibilă, perla mă transforma în magnet al câștigurilor financiare, în timp ce piatra de lavă neagră îmi oferea vindecare!!!
La orizont, atârnate de curcubeul inimii erau expuse brățările de damă.
Stăteau acolo atârnate de raze Brățara Dar, Brățara Mulțumirii, Bărățara Speranței, Brățara Risc strălucind ca niște zâne în soare. Îmi venea să întind mâna și să le iau pe toate. Brățările handmade
aduceau vindecarea sufletului rănit de încercările vieții!
Curcubeul s-a clătinat ușor și mi-a prins de mână Brățara Speranței, iar de-atunci umblu mereu cu surâsul pe buze.
Stimați cititori, dacă de mult timp nu ați mai văzut soarele, fiindcă au fost furtuni teribile, tornade în viața dumneavoastră care v-au răvășit sufletul, lăsați-vă conduși de cântecul magic:
„Shamballa, Shamballa
Fă tu o vrajă cu viața mea,
Să iasă soarele din nori,
Presară-n calea vieții mele flori
Să simt ai fericirii fiori
Și mântuiește-mă de nori și furtună
Leagă-mi fericirea mai strâns de mână!”
Haideți să poposim împreună pe curcubeul unde strălucesc bijuteriile magice și să învingem cascadele încercărilor vieții!
Sinistru, grotesc
Potop întreg de lacrimi
Inunda Raiul pământesc...
Și mi-a venit să strig așa:
„Shamballa, Shamballa
Leagă-mi fericirea de mână
Ca echilibrul o viață să țină!”
Auzeam cântecul de departe, iar efectul său era magic. Pluteam ca în transă peste ape, deși mă loveau din toate părțile talazurile vieții, puhoaiele nu puteau să mă acopere, fiindcă brațări Shamballa
mă ajutau să merg pe valurile uriașe!!!
Brățări pentru suflet, bărțări pentru inimă, brățări pentru rațiune făcute din vrăjitoria iubirii. Firul ploilor era tors, țesut și împletit cu pietre semiprețioase. Numărul bilelor și nodurilor era magic. De la încheietura mâinii simțeam revărsându-se în mine torente de fericire.
Turcoazul mă apăra de riscuri și de pericole și avea culoarea ochilor mei.
Un cuarț gri ștergea ca o gumă gândurile negative din mintea mea...
Hematitul mă făcea invincibilă, perla mă transforma în magnet al câștigurilor financiare, în timp ce piatra de lavă neagră îmi oferea vindecare!!!
La orizont, atârnate de curcubeul inimii erau expuse brățările de damă.
Stăteau acolo atârnate de raze Brățara Dar, Brățara Mulțumirii, Bărățara Speranței, Brățara Risc strălucind ca niște zâne în soare. Îmi venea să întind mâna și să le iau pe toate. Brățările handmade
aduceau vindecarea sufletului rănit de încercările vieții!
Curcubeul s-a clătinat ușor și mi-a prins de mână Brățara Speranței, iar de-atunci umblu mereu cu surâsul pe buze.
Stimați cititori, dacă de mult timp nu ați mai văzut soarele, fiindcă au fost furtuni teribile, tornade în viața dumneavoastră care v-au răvășit sufletul, lăsați-vă conduși de cântecul magic:
„Shamballa, Shamballa
Fă tu o vrajă cu viața mea,
Să iasă soarele din nori,
Presară-n calea vieții mele flori
Să simt ai fericirii fiori
Și mântuiește-mă de nori și furtună
Leagă-mi fericirea mai strâns de mână!”
Haideți să poposim împreună pe curcubeul unde strălucesc bijuteriile magice și să învingem cascadele încercărilor vieții!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


































