Îngenuncheat, sufletul se minte, așteaptă o minune, mai ales dacă a fost naiv o viață. Crede că timpul va curge pentru el înapoi și totul va fi ca înainte. Coșmarul va lua sfârșit, se va trezi și va constata că nimic nu s-a schimbat...
Din când în când, golul din jur, durerea din inimă îl contrazic. Mirosul lumânărilor, lumea care se adună, muțenia celui pe care l-a iubit, faptul că stă cuminte în sicriu, așa cum nu a stat niciodată până atunci spun că totul s-a terminat, dar despărțirea nu este încă definitivă cât încă nu s-a tras cortina pământului între cei dragi.
Sub anestezia durerii, supraviețuitorul aleargă să-și facă datoria față de cel iubit pentru ultima dată. Sunt atâtea lucruri de făcut, încât nu are timp să se gândească la modul în care va decurge viața după și poate că este mai bine așa. Este vremea condoleanțelor și a solidarității, abia târziu, târziu de tot, când va privi cum pământul acoperă trupul celui plecat, va realiza că despărțirea a fost definitivă!
Ziua despărțirii definitive reprezintă piatra de încercare pentru fiecare, dar se spune că Dumnezeu îi întărește pe cei nevoiți să treacă pe-aici, iar viața curge dureros și demn până la ultima picătură!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu