Portretul omeniei în cuptorul verii

Ea, mama tânără, înăltuță și subțirică stă în cuptorul încins al verii fără să-și dea seama că am să o portretizez din cuvinte și că silueta sa grațioasă aplecată asupra plantelor din grădina mea mă va inspira. Ochii, petec de cer ca și ai mei, părul împletit într-o coadă groasă de culoarea castanei coapte.
Zâmbește generos, iar chipul i se luminează când vorbește despre copiii ei. De fapt sunt sigură că de dragul lor înfuntă canicula, căci deși o rugăm să vină mâine dimineață sau să se odihnească la umbră, refuză.
Nu acceptă nimic pe cap, iar mîinile tinere i s-au pătat și au crăpat de muncă grea. Ănaintează printre valurile propriei sudori și prin pădurea de buruieni care sufocă plantele din cauza ploilor nesfârșite. Altcineva ar fi aruncat sapa și ar fi plecat, pe fața ei se citește mulțumirea că are de lucru. La sfârșitul zilei va avea ce pune pe masă celor care o așteaptă acasă. O privesc în aura măreției, onestității ei de om simplu, a iubirii de mamă care acceptă urâțirea și mi se pare cea mai nobilă persoană din lume. Soarele îi va arde părul, razele ultraviolete îi vor rida chipul armonios, dinții i-au căzut deja din cauza alăptării, dar este atâta seninătate în atitudinea ei, încât încep să o suspectez de fericire...
Bărbat urât, bețiv, violent, scandalagiu. Cum nu se poate aștepta să aducă bani în casă, a hotărât să fie bărbat și femeie. De câte ori ne vede trebăluind pe lângă ea, se oferă să ne ajute, încât mă face să mă simt vinovată și să percep lumea ca fiind cumplit de nedreaptă. Când se va întoarce acasă seara, obosită moartă, toți vor trage de ea să le pună masa, să o strângă după aceea, să spele vasele, să dea la animale, să facă toate treburile. Vor considera că este  foarte odihnită, ba se vor găsi și nemulțumiri legate de hrană sau de ceea ce trebuia făcut și nu a fost din cauza lipsei de timp. Nu ar fi de mirare să se aleagă și cu o mamă de bătaie ca stimulent pentru buna purtare de a doua zi.
Ea, mama adevărată care se sacrifică pentru copiii ei, sper să fie prețuită la adevărata valoare când puterile îi vor seca și nu va mai putea să se ducă la lucru cu ziua, dar nici ea nu-și poate garanta acest lucru!
Acum se poartă azilul: nu mai poate părintele îl duci acolo și „este nemaipomenit de îngrijit”.
Luna trecută stăteam de vorbă cu o doamnă care-mi povestea cum nepoata domniei sale, pe care a crescut-o și ținut-o în facultate, i-a zis la praznicul mamei sale:„Bunica s-a dus, dar dumneata mai stai mult pe-aici?”
Poate că ar trebui să mă bucur doar de portretul omeniei în soare și să nu mai despic firul ingratitudinii în patru...