Chiar
dacă țin toată viața, marile iubiri, fragile ca niște bibelouri prețioase, se
sparg într-o clipă blestemată! Frumoasă, ca o pictură de Goya, doamna Goia a
fost emblemei decenței, fiind femeia puternică, elegantă și distinsă din
spatele bărbatului puternic care părea născut pentru funcția de director de
școală.
Am
fost norocoși să fim martorii acestei mari iubiri. Acum aripile ei s-au frânt,
iar unul dintre parteneri rămâne să trăiască doar din amintiri. Vor fi amintiri
care-i vor sfâșia sufletul cu gheare ascuțite de doliu, va fi locul acela
copleșitor de gol din inimă și din casă, dar și responsabilitatea de a trăi
decent de dragul celei care l-a completat și susținut mereu, de dragul celei
care l-a iubit o viață, dăruindu-i viața!
Nu
este dar mai scump și mai minunat pe pământ, decât să-i dedici cuiva viața!
Ultimele clipe le-au petrecut ținându-se de mână, încurajându-se unul pe
celălalt și ascunzându-și reciproc lacrimile!
Frumusețea
și decența au predat matematica la Măneciu, semănând în sufletele elevilor,
simultan cu dragostea pentru numere, ecuații, figuri geometrice și teoreme tot
ceea ce era necesar ca elevii să iasă oameni adevărați! Lecțiile de matematică
se-mpleteau mereu cu lecții de omenie…
Familia
Goia s-a aflat la temelia educației mânecene și nu putem uita acest lucru.
Dedicați instituției, resursei umane, dar și elevilor au fost uitați nedrept și
mult prea repede ca toți marii educatori. De conul de umbră, de pedepsirea
nedreaptă cu uitarea ne facem vinovați cu toții și cerem iertare din inimă în
fața acestui sicriu. Ne uităm profesorii, directorii, medicii și educatorii,
uităm să fim recunoscători și să mulțumim din orgoliu și ne aducem aminte mult
prea târziu!
Fără
doamna Goia vara nu este vară, trandafirii își pierd frumusețea și parfumul,
mii de fluturi și de petale fac parte din cortegiul funerar, murind ei înșiși
de tristețe și din cauza ploilor nesfârșite, lacrimile universului pentru
oamenii valoroși care sunt chemați la cer... Ar merita cu prisosință un monument
al decenței și al sacrificiului, dar este mult mai sublim să trăiască în
inimile vii ale colegilor, elevilor, vecinilor, în sufletul soțului…
Am
vrea să vă aducem înapoi, să vă sărutăm cu dragoste mâinile de intelectuală și
de gospodină desăvârșită, să vă oferim un buchet de flori care să vă
întipărească surâsul pe față, să mai fim cel puțin martori pentru o clipă ai
acestei mari iubiri, din care nu vor rămâne decât amintirile!
Drum
lin spre ceruri, crăiasă a Măneciului! Rămas bun, doamnă a matematicii, a
decenței și a omeniei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu