sâmbătă, 4 iunie 2016

Povestea unei mari iubiri!!!




Chiar dacă țin toată viața, marile iubiri, fragile ca niște bibelouri prețioase, se sparg într-o clipă blestemată! Frumoasă, ca o pictură de Goya, doamna Goia a fost emblemei decenței, fiind femeia puternică, elegantă și distinsă din spatele bărbatului puternic care părea născut pentru funcția de director de școală.
Am fost norocoși să fim martorii acestei mari iubiri. Acum aripile ei s-au frânt, iar unul dintre parteneri rămâne să trăiască doar din amintiri. Vor fi amintiri care-i vor sfâșia sufletul cu gheare ascuțite de doliu, va fi locul acela copleșitor de gol din inimă și din casă, dar și responsabilitatea de a trăi decent de dragul celei care l-a completat și susținut mereu, de dragul celei care l-a iubit o viață, dăruindu-i viața!
Nu este dar mai scump și mai minunat pe pământ, decât să-i dedici cuiva viața! Ultimele clipe le-au petrecut ținându-se de mână, încurajându-se unul pe celălalt și ascunzându-și reciproc lacrimile!
Frumusețea și decența au predat matematica la Măneciu, semănând în sufletele elevilor, simultan cu dragostea pentru numere, ecuații, figuri geometrice și teoreme tot ceea ce era necesar ca elevii să iasă oameni adevărați! Lecțiile de matematică se-mpleteau mereu cu lecții de omenie…
Familia Goia s-a aflat la temelia educației mânecene și nu putem uita acest lucru. Dedicați instituției, resursei umane, dar și elevilor au fost uitați nedrept și mult prea repede ca toți marii educatori. De conul de umbră, de pedepsirea nedreaptă cu uitarea ne facem vinovați cu toții și cerem iertare din inimă în fața acestui sicriu. Ne uităm profesorii, directorii, medicii și educatorii, uităm să fim recunoscători și să mulțumim din orgoliu și ne aducem aminte mult prea târziu!
Fără doamna Goia vara nu este vară, trandafirii își pierd frumusețea și parfumul, mii de fluturi și de petale fac parte din cortegiul funerar, murind ei înșiși de tristețe și din cauza ploilor nesfârșite, lacrimile universului pentru oamenii valoroși care sunt chemați la cer... Ar merita cu prisosință un monument al decenței și al sacrificiului, dar este mult mai sublim să trăiască în inimile vii ale colegilor, elevilor, vecinilor, în sufletul soțului…
Am vrea să vă aducem înapoi, să vă sărutăm cu dragoste mâinile de intelectuală și de gospodină desăvârșită, să vă oferim un buchet de flori care să vă întipărească surâsul pe față, să mai fim cel puțin martori pentru o clipă ai acestei mari iubiri, din care nu vor rămâne decât amintirile!
Drum lin spre ceruri, crăiasă a Măneciului! Rămas bun, doamnă a matematicii, a decenței și a omeniei!