Măcelul macilor...

Câtă fragilitate, atâta frumusețe în macii risipiți prin lanuri. Uneori se frâng sub propria frumusețe fiind ca fluturii ce trăiesc o zi, apar pe lume ca să dispară în clipa următoare. Cum ar fi să trăiești doar o zi? Cât de intensă poate fi o viață așa de scurtă!
 Macii ne fascinează privirea prin roșul lor aprins ca sângele fiind florile care sunt „măcelărite” în același timp cu spicele de grâu. Sângele lor ne parfumează pâinea. Victimă colaterală a secerișului, macul nu se poate apăra fiindcă trăiește alături de pâinea zilnică din lanuri.
Adesea simbioza naturală sau sentimentală aduce sfârșitul prematur. De cele mai multe ori și noi, oamenii, suntem maci care nu avem puterea să ne smulgem de locurile și relațiile care ne accentuează fragilitatea.
Suntem încă departe de momentul în care oamenii decid să apere ființa fragilă. Nimănui nu-i pasă de libelula gingașă care s-a așezat în mijlocul drumului, de macul care se încăpățânează să-și arate frumusețea la marginea câmpului, de fluturii atrași de lămpile fierbinți care-și ard aripile!!!
Este măcelul macilor prețul fragilității excesive, dar dacă macii nu au ales să fie hipersensibili, oamenii se pot schimba măcar pentru a-și conserva viața...