Dincolo de pretențiile noastre de autonomie, demnitate și omnipotență poate că nu suntem decât biete jucării cu cheiță. Uneori ne jucăm și noi unul cu sufletul celuilalt, fără să ne pară rău când stricăm jucăria!!!
Fericirea mea? Am descoperit-o târziu în fericirea celor dragi și atunci mi s-a umplut cupa de mulțumire. Când alergam după fericirea personală, mă rătăceam prin iluzii, acum am rescris mai clar harta priorităților.
E iarnă. Înveșmântat în argint, orașul își deschide brațele să mă primească. El, copilul drag care mă așteaptă, este bolnav. Are febră, tușește și respiră greu, dar mă așteaptă. Îmi place să mă plimb cu el de mânuță, să-i cumpăr ce-i dorește, iar ochii să i se lumineze de încântare. Acum nu știu dacă va putea veni cu mine în oraș.
Mă va ruga să-i spun povești, ne vom juca de-a bărbatul responsabil care aduce tot salariul acasă, iar nevasta pleacă la cumpărături de mână cu băiețelul și acesta o imploră să-i cumpere și lui o jucărie...
Mă așteaptă. Se aruncă în brațele mele, iar eu îi întind pachețelul lui. Nu are chef de dulciuri, are ochișorii tulburi, a slăbit puțin și tușește.
-Mă duci în oraș, mă imploră între două accese de tuse?
-Ești bolnav, dragul meu, nu putem!
-Păi mă îmbrac bine, bine de tot și mergem opt stații cu metroul. Știi tu unde-mi place mie!
Da, știu unde-i place lui. Centrul comercial este foarte departe și nu știu dacă ar rezista atâta drum dus și întors.
-Mama, tata, vă rog să mă lăsați cu ea! Nu am mai ieșit de mult din casă. Mă voi face bine.
Părinții se înduplecă. El mă prinde de mânuță și plecăm. Ninge divin, oamenii aleargă cu brazi în mâinii și cadouri pentru cei dragi.
-Știi ce, du-mă aici, aproape, că opt stații de metrou sunt cam multe pentru mine!
La 15 minute de mers pe jos se află un mall pe cinste, iar eu sunt mulțumită că a înțeles că nu poate ajunge la celălalt capăt al orașului.
-Îmi cumperi o jucărie?
-Sigur, de aceea te-am luat în oraș.
-Chiar și un avion cu telecomandă sau o dronă?
-Îți cumpăr ce vrei tu!
S-a îmbujorat și tușește mai puțin, dar obosește.
-Dar mama și tata mi-au spus la plecare să nu iau o jucărie scumpă, să nu te chelesc de bani! Dacă-mi plac două?
-Îți cumpăr două.
-Dar mă vor certa și nu mă vor mai lăsa cu tine niciodată...Ce ne facem noi?
-Hei, iți cumpăr de plăcere, dragul meu, le spunem că eu am decis să alegi ce-ți place.
În magazinul de jucării alergă ca un cunoscător de la un capăt la celălalt, compară, analizează, interoghează posibilitățile mele financiare ca un om mare, își aduce aminte iar ce i-au spus de-acasă cu „chelirea portofelului”, iar el vrea să medieze eficient între conștiință, sfaturile părinților și dorințele sale legate de jucării.
Deodată ochii îi strălucesc, mânuțele se-ntind să prindă suprema fericire, în timp ce paradisul i s-a întipărit pe chip. Își dorește demult un avion cu telecomandă, iar acum visul este pe cale să i se îndeplinească.
-Ești atât de bogată să mi-l cumperi, mă întreabă cu seriozitate? Cum suntem noi săraci, bogați sau potriviți?
-Ți-l cumpăr, dragul meu!
Îl ia în brațe hotărât. Ne îndreptăm spre casă. Zărește drona.
-Ai bani? Poți tu, dacă te rog mult, mult de tot, din tot suflețelul meu să-mi iei și o dronă? Stai, adică nu. Mă vor certa acasă și nu mă mai lasă cu tine, că așa au zis. Ce ne facem noi? Îmi place atât de mult și drona!
Sunt cel mai bogat om din lume că îl am. Îi cumpăr jucăriile și ne întoarcem prin zăpadă, el ducând bărbătește pachetele imense. De atâta fericire fulgii ni se topesc pe față. Înaintăm cu greu prin zăpada groasă, jucăriile vii au fugit de pe trotuare, suntem noi singuri și asta contează. Din cer se cerne atmosferă de Crăciun, iar pașii se-mpletesc pe omăt țesând o poveste unică a dragostei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu