Parfumul de tei al Festivalului de Statui Vivante

16 iunie, 2015, ora 20. Teii mă înnebunesc cu parfumul lor!Este o noapte răcoroasă și parfumată de vară, orașul este prea curat datorită cortinelor zilnice de ploaie care cad peste oameni, parcuri, blocuri și trotuare.
Oamenii trec grăbiți unii pe lângă ceilalți ca niște statui vivante. Nici măcar nu sunt statui de ceară, ci statui în carne și oase, oameni care par să-și fi pierdut sufletul încremenind în așteptare...
În seara asta, Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Vârstelor este fi bântuită de stafii. Iubitorii de Instagram se întâlnesc la răspântii pentru a încărca fotografiile lor cu statuile vii care îi impresionează cel mai mult folosind hashtagul #statuivivante. Se oferă 50 de euro ca premiu pentru cea mai reușită fotografie încărcată pe Instagram în perioada 16 – 19 iunie. Arta la superlativ este multiplicată și arhivată!

Este prima zi a Festivalului Internațional al Statuilor Vivante, la care am acces gratuit. Teatrul Masca a organizat totul în mod desăvârșit.
 Statuile au păr natural și ochii vii-morți, gesturile lor sunt încremenite de parcă aș fi intrat aici după vraja făcută celor din „Pădurea adormită”.

Tandrețea, mila, iubirea, acreala s-au întipărit pe fețele statuilor vii! Atâtea nuanțe în același loc expuse privirii noastre.

Ating ușor statuile și mi se pare că pun mâna pe nefericirea lor. Arta li s-a întipărit pe chip, transmit totul, fără să utilizeze cuvintele și astfel am acces direct la sufletele lor.
17-18 Iunie: Parcul Crângași. Teii domină totul cu parfumul lor. Le este milă de statuile vivante și le-au luat sub aripa lor inmiresmată. O ploaie de aur se revarsă asupra creștetelor noastre. Parfum de tei și statui vivante și vizitatorii care nu contenesc să critice și să admire. Statuile vivante nu au voie să fugă sau să se apere...
19-20 Iunie: în Parcul Al. I Cuza. Aceeași tei înfloriți, dar pe trecute. Mireasma este palidă și se șterge ușor-ușor. Ultima zi de festival. Îmi iau rămas bun de la exponate întrebându-mă dacă noi, oamenii nu suntem pe calea de a deveni statui vivante până când ne lovim fără să ne dăm seama de ceva și ne fărâmăm. Uităm să iertăm și să ne cerem scuze, nu avem voie să plângem sau să ne bucurăm în public, ne este rușine să ne exprimăm deschis sentimentele!
La ce este bun Festivalul de Statui Vivante? Ca omul să călătorească în propriul suflet și în inimile altora și să nu devină o viață o statuie vivantă!!!