Despre iubire aș fi vrut să scriu în tăcere. Sentimentul acela care-ți pârjolește inima și te chinuiește nu este iubire adevărată. Imaginați-vă că un copil răsfățat își dorește o jucărie, iar când o are în mâinile sale o sfârâmă de pereți...Iubirea desăvârșită este aceea care acoperă o mare lipsă a sufletului, care vine pe fondul unui spirit fin, ce simte când cineva este abandonat și pentru a nu naufragia, se-ndreaptă spre cel aflat în pericol cu un colac de salvare sau cu o barcă.
Iubirea adevărată minte ca să nu rănească. Știu pe cineva care nu a dorit să spună familiei că avea cancer în stadiu terminal, că a plecat să moară departe și dacă nu ar fi existat presimțirea și aparținătorii nu ar fi sunat, nici nu ar fi aflat că a murit. Lăsase vorbă să fie chemați doar la parastasul de 40 de zile!!!
Dragostea puternică, constructivă se află dincolo de instincte. O simți cu ochii, o respiri prin toți porii, te liniștește ca o mare.
Când iubești pe cineva cu adevărat, timpul și spațiul nu reprezintă obstacole, locul rezervat în inimă persoanei iubite nu va fi niciodată ocupat de altcineva, chiar dacă va rămâne gol. Se poate să se ridice și să plece cel iubit, dar locul acela rămas gol va fi venerat, iar ura nu va înlocui niciodată pierderea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu