23 aprilie, 2016, ziua Sfântului Gheorghe. El a învins balaurul, mie îmi este frică să scot o măsea! A început deja să se umfle și nu mai pot ieși din casă. Mi s-a deformat obrazul. Plănuisem să petrecem de Paști în Grecia. Ne-am cumpărat și bilete de avion, am rezervat și un conac boieresc pe malul mării...S-a dus totul pe apa sâmbetei!!!
24 aprilie, 2016. Mă cert cu toți din casă. Sunt nervoasă din cauza durerilor de dinți și a faptului că ei vor pleca, iar eu voi rămâne. Sunt trei ani decând mi-am pus aparat dentar fix fiindcă îmi ieșeau dinții ca la un iepuraș. S-au purtat frumos cu mine, m-au tratat cu mănuși, dar am jurat să nu mai intru într-un cabinet stomatologic. De ce naiba oi fi jurat? Este bine acum că zici că am zece prune în gură în dreptul obrazului stâng? Aparatul dentar fix mi-a înfrumusețat surâsul fără să dau o avere, dar eu nu am avut grijă de zâmbetul meu! Blestemată să fie ziua când nu m-am dus la timp la dentist!
25 aprilie, 2016. Dau un regat, pardon, o excursie în Grecia pentru extracții dentare! Nu mai pot să stau zi și noapte cu dușmanul în gură. Mă pândește ca un hoț, când sunt gata să adorm, înfige cutițul durerii în gingie, iar suferința se generalizează. Arăt ca un monstru, cu ochii roși și umflați. S-ar speria grecii de mine să mă vadă așa.
26 aprilie, 2016. Caut cu disperare bilețelul pe care am scris adresa clinicii unde mi-am pus aparatul dentar și numărul lor de telefon. La 200 de metri de Maternitatea Giulești se va naște speranța mea de a nu rata excursia. Pe hârtia boțită abia descifrez datele de contact: Mobil: 0765 449 033, Telefon: 021/ 367 28 28, E-mail: office@clinica-dentalpraxis.ro. Fixez o programare/chiar de știu că mă doare.
27 aprilie, 2016. Intru hotărâtă și tremurând în cabinet, uit că nu trebuie să le spun medicilor ce au de făcut și urlu cu eroism:
-Domnule doctor, vă rog s-o scoateți!
Începe să râdă și realizez cât de amuzantă este limba română uneori când nu este mânuită în direcția cea bună. Medicul nu s-a gândit la ce m-am gândit eu după ce mi-a iești porumbelul din gură!
Îmi explică răbdător că măseaua mea poate fi tratată, că o să practice endodonția pe mine.
-Doamnă, credeți-mă nu este încă timpul s-o scot! Situația mai poate fi salvată.
Mă ridic precipitată de pe scaun și-i spun că mă duc să iau o gură de aer și revin, cu gândul să fug cât mă țin picioarele. Mă citește perfect și îmi explică ce semnificație are termenul, apoi începe să lucreze cu grijă...
28 aprilie, 2016. Ultima zi de tratament. Nu mai arăt ca un monstru și am început să-mi fac bagajele pentru Grecia. Mi se pare că a început să-mi crească măseaua de minte, din momentul în care m-am prezentat la Dental Praxis. Ca să nu rămân fără bani în buzunar, voi achita tratamentul în 12 rate cu cardul. Îi explic doctorului, îi spun că voi pleca în excursie, fiindcă îl percep deja ca pe un prieten.
-Ei, ce mai spuneți acum? Mai doriți să o scot, mă întreabă mulțumit de modul în care mi-a rezolvat problema înainte de a pleca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu