-Domnule reporter, nu v-ați făcut bine temele, dar nu am să vă cert pentru asta. Provin dintr-o familie cu mulți copii, dintr-un sătuc sărac din Bărăgan. Nu mi-este rușine să vă relatez că mergeam desculți prin praf sau noroi până dădea gerul, că în afară de pâinea coaptă pe vatră cu ceapă și slănină nu aveam ce pune pe masă, tocmai de aceea, din perioada aceea nefastă, am rămas cu obiceiul de a umple frigiderul cu mâncare până la refuz. Teama mea cea mai mare este să nu dau faliment și să mă întorc la meniul acela unic de care ne săturasem! Lucram la secerat în vacanțele de vară și-mi strângeam banii ca să merg la liceu. Aveam haine puține și-mi lipseau banii de ieșit în oraș cu colegii. În București, mi-am făcut prieten un coleg care deținea un hotel de lux. Fiindu-i milă de mine a vorbit cu tatăl său să fiu cazat într-o cameră mică de serviciu și să lucrez după ore ca să câștig bani. Așa a început pasiunea mea pentru hotelurile de lux...
-Nu era frustrant să stați într-o cameră de serviciu a unui hotel de lux?
și a devenit un renumit fotograf, câștigându-și existența din artă. Atunci am hotărât că este timpul să mă scutur de sărăcie și să-i spun răspicat că sunt un om de succes și trebuie să nu mă mai urmărească în viața ei! Am terminat liceul, mi-am luat examenul de bacalaureat și am rămas angajatul hotelului. Apoi Providența m-a ajutat direct prin Provident, să vă povestesc cum! Nu este un basm, ci realitate. Viața bate filmul, domnule reporter. Am sunat la 0212757575, iar ei mi-au spus că dincolo de împrumut mă așteaptă o viață de succes. („Ai naibii, am spus în gând! Voi fi dator până la moarte, voi trăi de azi pe mâine, iar ei îmi vorbesc despre succes! Funie în casa spânzuratului!) „Nu este frumos ceea ce gândiți, mi-a spus cel care-mi oferea informații! Vă oferin un împrumut flexibil cuprins între 500-10 000 de lei, cu rate fixe, săptămânale sau lunare, dar ceea ce este lucrul cel mai minunat, puteți câștiga premiul cel mare de 10 000 de lei sau unul dintre cele 10 premii săptămânale mici!” Chestia cu câștigurile nu am mai înghițit-o...Era prea de tot! Abia scăpasem de patima pentru jocurile de noroc. Am căutat alte informații despre ei și am găsit.
Colaborarea cu ei îmi oferea multe oportunități. Pentru fiecare prieten căruia îi recomandam un împrumut provident câștigan 70 de roni, apoi primeam sfaturi pentru casă și grădină, pentru afacerea mea, pentru petrecerea vacanțelor de neuitat.
-Deci dumneavoastră sunteți un produs Provident?
-Da, atât eu, cât și afacerea și familia mea! Fetele care râdeau de hainele mele ponosite au ajuns să-mi facă avansuri și să-mi acorde toată atenția lor când au văzut că încep să prosper și m-am îmbogățit fiindcă am câștigat și premiul cel mare la pachet cu împrumutul. M-a durut mult acest lucru, fiindcă nu mă iubeau pentru ceea ce eram, ci pentru ceea ce aveam. Atunci m-am hotărât să-mi aduc părinții și frații în București, să le ofer o viață nouă, iar eu să mă căsătoresc cu o fată simplă din sat, căreia nu i-am spus cât de bogat sunt.
-Ce viață tulburătoare!
-Așa s-a transformat viața mea după împrumutul providențial. Când am adus-o pe soție acasă și i-am arătat apartamentul de lux, m-a implorat cu lacrimi în ochi să o duc într-o locuință mai simplă, să nu mă îndatorez din cauza ei! A adăugat că va fi fericită cu mine și-ntr-un bordei de pământ acoperit cu paie.
-Ce gânduri transmiteți cititorilor noștri la finalul reportajului?
-Să apeleze cu încredere la Provident, să renuțe la jocurile de noroc și la rugăciunile adresate lui Dumnezeu ca să câștige. Rugăciunile ar trebui adresate altcuiva...Să facă un împrumut, să-l investească și să muncească perseverent, iar în ceea ce privește familia să-i salveze pe cei dragi și să nu-și aleagă nicodată un partener de viață din categoria celor care l-au disprețuit când era sărac!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu