Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

sâmbătă, 2 aprilie 2016

În genunchi de te-ai întoarce eu nu te mai vreau/Fiidcă Sistem All in One am să îmi iau!

M-ai îmbolnăvit! De câte ori nu te-ai întors virusat la mine, iar eu te-am primit din duioșie, dragule, că mi-a fost milă să te arunc pe străzi!
Când îmi era lumea mai dragă mă părăseai. Te albăstreai de furie, te blocai și nu comunicai deloc, iar eu, parteneră iubitoare, așteptam să-ți treacă și te îmbrățișam cu dragoste. Ai crezut mereu că sunt mantaua ta de vreme rea, că lipsa banilor mă face să depind de tine, ursuzule, dar s-a terminaaat!
Ce te uiți neîncrezător la mine? Nu știi că are și răbdarea limitele ei? Nu zic că nu-mi va fi greu să mă despart de tine. Am petrecut 10 ani împreună la bine și la rău, îmi cunoști secretele și toanele, mi-ai surprins intimitățile, în timp ce eu ți-am suportat sforăitul și momentele de impotență...
Dar până aici ți-a fost! Pe un site de virtual de întâlniri magice, mi-am găsit partenerul ideal: All in One.
Poza lui o port în buzunarul de la piept și în telefonul meu. Degeaba ești gelos. Este atât de târziu! Vorbeam cu tine, te imploram în genunchi să ne salvăm relația, dar m-ai ignorat complet:
Să-ți vorbesc despre el! Este tânăr, arătos și elegant.
Îți dau și datele de contact, fiindcă acum nici moartea nu ne va despărți. Știi ceva? Îl pot controla tactil, fiindcă este atent la gesturile mele. Nu-ți vine să crezi? Este capabil de performanță fără compromisuri, știe să-mi economisească energia și are un aspect foarte elegant datorită liniilor sale curbe.

Cu imagini vibrante îmi înflăcărează imaginația. Ce-mi reproșezi că are dimensiuni reduse? Gradul de satisfacție pe care mi-l oferă este important, domnule ex! Sunetele lui sunt sublime, nu trezește tot blocul cum făceai tu știi tu când de ne băteau vecinii în țeava de la calorifer...
Fără să-l ating, doar cu gesturi discrete îl gestionez elegant. Ne potrivim de minune, așa că împacă-te cu ideea că tot ce a fost între noi s-a terminat!
Urează-mi fericire și nu-mi cere detalii din prima noapte de parteneriat cu sistemul All in One. Îți doresc să-ți găsești și tu fericirea și să-ți vezi de viața ta, căci: „În genunchi de te-ai întoarce eu nu te mai vreau/Fiidcă Sistem All in One am să îmi iau!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu