Am greșit mult față de iPhone-ul meu! Vara trecută am uitat că îl am în mână și am plonjat cu el în piscină. M-a privit cu ochi mari, plini de uimire, dar m-a iertat. Am ieșit repede pe mal, cred că nu a apucat să înghită nicio gură de apă. L-am șters și a continuat să funcționeze.
A fost prima dată când i-am trădat încrederea. Mă slujise cu credincioșie, iar eu nu am avut grijă de el cum trebuie...I-am cerut iertare și l-a sărutat cu dragoste.
Din păcate am recidivat dovedind iresponsabilitate față de el. L-am pus în buzunarul de la piept, iar când am traversat grăbită strada a picat pe trecerea de pietoni. Am ajuns la capătul celălalt al străzii și am închis ochii. Așteptam să văd resturile sale scumpe zdrobite pe carosabil. A fost șansa vieții lui să nu treacă nicio mașină peste trupul firav. Când s-a făcut verde din nou, m-am dus și l-am recuperat.
Nu mi-a reproșat nimic, m-a slujit cu aceeași credincioșie. Aseară însă „am făcut-o lată”. Am uitat că era în buzunarul de la geaca de blugi și l-am băgat în mașina de spălat. Mi s-a părut că aud un strigăt de ajutor, dar programarea fusese făcută, așa că iPhonul meu a ieșit stors și mort în același timp cu rufele curate...
Am început să plâng în hohote fiindcă relația noastră bazată pe încredere era compromisă. Cel puțin dacă ar fi murit de moarte bună...
„Degeaba mai plângi/degeaba mai plângi/Ce-ai omorât omorât rămâne”, îmi răsunau în minte aceste versuri a resemnare, până când am sunat un prieten.
-Este doar în moarte clinică, draga mea! Se poate repara. Știu niște chirurgi buni, care fac transplant de organe vitale la Service Apple!
-Nu pot să-l las singur acolo! Nu pot! Nu înțelegi?
Omul mi-a explicat răbdător că reparațiile se fac pe loc, în magazin, iar după câteva minute iPhonul meu va fi iar viu în palmele mele. Piesele noi și manopera este garantată 90 de zile, dar să fiu mai responsabilă și să nu-i sparg ecranul sau să-l scap iar în apă! Am intrat sfioasă pe ușa virtuală a clinicii
Display iPhone 6!
Deși era aglomerație, am așteptat răbdătoare să-mi vină rândul și am stat de vorbă cu clienții din fața mea.
-Să nu aveți emoții pentru micuțul dumneavostră fiindcă aici aveți garantate: Seriozitatea, Profesionalismul și Prețurile bune!
Transplantul de organe vitale pentru iPhone-ul meu s-a efectuat cu succes. El funcționează mai bine ca înainte, iar eu veghez la securitatea lui ca la lumina ochilor mei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu