În timpii morți, oamenii își plâng de milă sau se gândesc la banalități...

Nefericirea personală este direct proporțională cu timpii morți. Dincolo de faptul că o zi în care nu am făcut nimic este ireversibil pierdută, în secundele de lâncezeală spirituală, gândurile negre ne dau târcoale, așa cum stolurile de vulturi urmăresc o ființă muribundă pentru a aștepta clipa morții ca să-i devoreze cadavrul...
Momente de decădere, de îndoială față de ceea ce facem sau de modul în care acționăm avem cu toții.
Condiția de muritor este un dat genetic de la naștere, cu toate acestea, de câte ori melancolia ne domină, să privim cu mulțumire, nu cu resemnare, la cei aflați în situații mult mai dramatice decât noi.
Când ne dorim o casă în care trei-patru camere să fie de rezervă, să rămână mereu goale, să ne gândim la cei care locuiesc sub cerul liber sau în canale. Știu, veți spune că unii își merită soarta, dar nu uitați că alții au fost păcăliți de semeni în care au avut încredere. Când ne doare ceva, primul gând ar trebui să fie:„mă doare pentru că sunt viu!”, al doilea să se refere la faptul că nu suferim de o boală incurabilă și prin urmare moartea se află încă la orizont, nu stă cu sabia deasupra noastră...
Timpul irosit este o ușă deschisă ispitei de orice fel, în timp ce activitățile utile ne țin mintea ocupată și ne valorifică potențialul creativ. Putem fi creativi, prin soluții, chiar și în rezolvarea banalelor treburi gospodărești.
Timpul irosit nu se mai întoarce, ci ne aruncă nemilos și anticipat în brațele morții, de aceea să ne bucurăm de virtuțiile timpului viu!