Este cumplit să trăiești la voia întâmplării de azi pe mâine, să nu ai pic de stabilitate în viață, să fii permanet sub amenințarea de a trăi sub cerul liber și de a rămâne fără bucata zilnică de pâine de pe masă!
Statul cu chirie îmbătrânește mai ales când ești nevoit să-ți strângi și să-ți desfaci bagajele, când depinzi de toanele unui om care te poate azvârli afară în toiul iernii. Drama dezrădăcinării permanente îți asprește caracterul: abia te obișnuiești într-un loc, începi să-ți faci prieteni, că ești nevoit să-l schimbi...Schimbi locul, schimbi nenorocul!
Te întrebi dacă mâine nu vei fi nevoit să iei masa în stradă și să-ți faci patul în parc. Nimic nu poate fi mai dureros decât să știi că spațiul intim îți este refuzat, în timp ce unii, care nu au decât șansă mai multă decât tine și abilitatea de a strânge sau a înșela au două-trei imobile, din care cel puțin unul stă încuiat, iar salariile grase din slujbele stabile nu le ajung și le rotunjesc permanent cu venituri ilicite.
Am cunoscut oameni care supraviețuiesc sub semnul acestui dublu blestem numai ei știu cum. În momentele de empatie i-am încurajat, în cele de judecată nedreaptă i-am criticat și i-am umplut de sfaturi. Din toată aceată poveste și din atitudinea mea, nu am reținut decât replica lor deznădăjduită: „Ce-ți pasă? Tu ai o casă și un serviciu stabil???”
Și deși reproșurile nu au continuat, se întâmpla ca omul fără casă și serviciu stabil să nu aibă decât câțiva prieteni adevărați, în rest, toți ai lui murise..
Toți cei care avem o casă, avem ce pune pe masă, suntem sănătoși și ne trăiesc cei din familie suntem nemaipomenit de bogați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu