Propuneri colaborare
Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.
miercuri, 31 august 2016
Sărbătoarea limbii materne
Fiecare zi în care ne comunicăm gândurile și dorințele în limba română ar trebui să o considerăm o sărbătoare a acestei mari doamne.
Limba maternă este domnița pe care trebuie să o cinstim în orice clipă, fiindcă ea ne întreține și ne face viața mai frumoasă.
Cei care folosesc cuvinte urâte, când au la dispoziție atâția termeni de empatie, de generozitate, de mângâiere nu urâțesc graiul strămoșeșc, ci ne pun la dispoziție propria lor carte de vizită. Caracterul unui om se demonstează prin atitudinea pe care o are față de țară, față de satul natal și casa părintească, față de familie, dar și față de limba maternă.
Este de condamnat dezacordul pe care-l face țăranul care are mâinile crăpate de coasă sau de sapă? Niciodată, fiindcă la țară se găsesc cele mai sublime nuanțe de expresivitate ale graiului strămoșeșc, iar dezacorduri apar și în operele literare. O formă verbală greșită sau un cuvânt utilizat cu varianta sa nerecomandabilă de Academia română descalifică? Evident că nu, doar răutatea caută nod în papură și pândește erorile vorbitorilor.
Uneori specialiștii acceptă forme pe care le blamau și le declarau greșite ani întregi. Limba vie a unui popor este în permanentă schimbare.
Limba română este sacră, de aceea să o sărbătorim printr-o vorbire aleasă în fiecare zi. Iată lista principalelor nedreptăți pe care i le putem face limbii materne:
1) romengleza. Este păcat să folosim cuvinte din engleză, franceză, italiană, când termenul există în graiul matern (după cum recomandau și Titu Maiorescu și Pruteanu)
2) utilizarea limbajului vulgar și violent
3) folosirea unor cuvinte pe care nu le înțelegem, nici nu le pronunțăm corect, doar să creștem în ochii celorlalți
4) corectarea acidă a tuturor vorbitorilor cu care intrăm în contact
5) confundarea expresivității literare și a corectitudinii
6) negarea esteticii unei opere literare din cauza unor„greșeli” (greșelile în literatură sunt surse de expresivitate: pleonasmele, cacofoniile pot demonstra lipsa de educație a personajelor sau sunt surse ale comicului de limbaj).
Să ne trăiască limba română, iar noi să fim înțelepți și toleranți utilizatori ai ei! Limba maternă trebuie să ne unească, nu să ne dezbine!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu