Toamna bate la ușă...

Cioc! Cioc! Cioc!
La fiecare ciocănitură a toamnei pică o frunză, se-ngălbenește iarba, se topesc concediile și cerul începe să-și arunce pe pământ ploile. S-au copt primele prune, fiorii toamnei se simt în univers. Vara și-a făcut deja bagajele și începe să-și ia rămas bun. Hainele subțiri vor fi puse la păstrare, vom scoate la bătaie sacouri, pantaloni, umbrele...ploile acelea instant ale verii vor dispărea. Cămașa de borangic nu ni se va mai usca în spate în câteva secunde.
Zilele se micșorează văzând cu ochii, puii păsărilor călătoare au crescut și și-au intensificat lecțiile de zbor.
Verile pleacă ducând cu ele tinerețea, soarele, vegetația, toamnele simbolizează senectutea, mustul înțelepciunii,  golul sufletesc, peisajul în alb-negru și gri după regalul de pictură în aer liber.
Orice anotimp are farmecul lui, la fel și etapele vieții noastre. Nu putem rămâne veșnic copii, repetenți pe viață în clasa I!
Importante sunt rezervele de lumină și de căldură din suflet, frumosul conservat acolo și izvoarele de înțelepciune și mulțumire fiindcă trăim și ne bucurăm de viață și de sănătate...
Vor veni multe toamne peste noi...Să le primim cu bucuria omului care a trăit și a văzut multe și a învățat din fiecare lucru o lecție utilă!
Cioc! Cioc! Cioc!
Ce să-i răspundem toamnei?
-Pleacă! Nu este nimeni acasă!
sau:
-Intră! Suntem bucuroși de oaspeți! Fii bine-venită!